ZIUA DE NAŞTERE 11 NOIEMBRIE. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

00 11 noiembrie

11 noiembrie – Ziua secretului

Pragmatism și gândire excesivă îi caracterizează pe cei născuți în data de 11 a lunii,  care de multe ori analizează și se complică prea mult când vine vorba de relații. Pot forma o pereche cu persoanele născute în data de 2, 11 și 29 – Secretul numerelor.

Cei născuţi în această zi sunt indivizi de o complexitate deosebită. Deseori, ei vor afişa o faţadă luminoasă şi chiar veselă. Această aparenţă va ascunde însă firea lor turbulentă, neliniştită şi plină de secrete. Au o mare putere de a-i controla pe cei care fac parte din mediul lor. Nativii îşi vor folosi abilităţile pentru a avea un ascendent asupra oricărei persoane, asupra oricărui obiect sau activitate care prezintă importanţă pentru ei. În mod paradoxal, contactul cu latura lor întunecată îi va face să devină mai amuzanţi. Astfel, îşi vor îmbogăţi simţul umorului. Drept dovadă stă faptul că mulţi dintre cei născuţi în această zi sunt sau vor fi comici extraordinari. Nativii sunt familişti convinşi. Sunt protectori ai căminului lor şi sunt sau îşi doresc să fie cei care îl întreţin. Nimic nu le place mai mult decât să fie în centrul atenţiei în cadrul unei reuniuni sau întâlniri de familie. De obicei, au talentul de a organiza şi structura orice grup profesional sau social din care fac parte.

Persoanele născute pe data de 11 noiembrie sunt foarte atrăgătoare din punct de vedere fizic. Ele ştiu extrem de bine cum să se folosească de aceste puteri. Firea lor magnetică se va lăsa fermecată şi va cădea sub vraja unor figuri impresionante. În general, atât femeile cât şi bărbaţii născuţi în această zi au laturile feminină şi masculină ale personalităţii foarte bine echilibrate. Din acest motiv, prietenii lor foarte buni vor fi de ambele sexe. Cu toate acestea, bărbaţii nativi ai acestei zile, de asemenea şi femeile, ar fi bine să evite extremele şi anume uneori să fie prea dominanţi şi alteori să se lase prea uşor dominaţi.

Cei născuţi în această zi sunt capabili să dea glas părerilor şi dorinţelor lor în cel mai seducător şi convingător mod posibil. Ei ştiu în mod instinctiv ce tip de comportament trebuie să adopte. Uneori, vor alterna între tacticile agresive şi cele pasive, obţinând rezultate uimitoare. De asemenea, sunt capabili să îşi ţină sub control energia şi să aştepte momentul potrivit pentru a acţiona.

Din nefericire, atunci când trebuie să ia decizii importante şi stresante, nativii zilei de 11 noiembrie vor amâna în loc să aştepte un anumit moment. De asemenea, au tendinţa accentuată de a stărui prea mult asupra unor probleme. Această atitudine poate conduce la inactivitate şi chiar la depresii. O mare problemă pentru aceşti nativi este lupta care s-ar părea că are loc între latura lor exterioară şi cea interioară. Prietenii s-ar putea să privească stupefiaţi cum talentele, ambiţiile şi cariera promiţătoare a acestor persoane vor dispărea treptat din cauza neglijenţei şi a nefolosirii la valoarea adevărată. De multe ori, nativii acestei zile sunt destinaţi unor mari realizări, dar, cu toate acestea, se vor afunda în obscuritate. Se va întâmpla astfel mai ales din cauza temerilor nefondate şi din cauza nevoii exagerate de securitate. Din aceste motive, ar trebui să îşi cultive voinţa şi să înveţe care este modalitatea prin care ar putea să se propulseze în viaţă. Vor petrece mari perioade de timp fără a avea o direcţie anume în viaţă. În mod inevitabil, aceasta perioada va fi determinată de frustrare şi de reprimarea furiei lor vulcanice. În cele din urmă, aproape fără excepţie, sentimentele acestea vor exploda în faţa celor apropiaţi. Atunci când aceiaşi nativi se vor confrunta cu probleme şi dorinţe generale vor face faţă foarte bine regresiilor şi dezamăgirilor temporare de care sunt afectaţi. În aceste momente, energia lor se va afla în formă maximă şi rareori se vor simţi limitaţi.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий