14 octombrie – ziua moderaţiei
Puncte forte: moderat, rezonabil, controlat.
Puncte slabe: exagerat de prudent, singuratic.
Nativii din data de 14 a lunii sunt persoane capabile, puternice și cu aceleași trăsături înalte se implică într-o relație, unde își vor aprecia partenerul, care poate să fie născut pe 5, 14 și 23 ale lunii, pentru o compatibilitate bună – Secretul numerelor.
Moderaţia este o temă recurentă în vieţile nativilor zilei de 14 octombrie. Nu putem spune că nativii sunt nişte persoane plictisitoare sau conservatoare, însă urmarea unui drum, aflat între pericol şi comportament excesiv, este într-adevăr o mare provocare pentru aceşti nativi. Când cei născuţi astăzi se îndepărtează de ceea ce este drept şi sigur, cel mai adesea dau de necaz. Totuşi, doar prin asemenea greşeli ei vor creşte şi vor învăţa să întoarcă lucrurile în avantajul lor în viitor. Într-un fel, nativii zilei de 14 octombrie sunt în siguranţă. Ei sunt extrem de potriviţi pentru o viaţă moderată. Însă, în cele din urmă, echilibrul şi moderaţia îi poate priva nu numai de experimentarea eşecurilor şi trăirilor emoţionale, dar şi de unele din lucrurile extrem de fericite pe care viaţa le poate oferi.
Persoanele mai evoluate născute pe data de 14 octombrie afişează un calm şi o reticență destul de pronunţate. Să aibă destul timp în tot ceea ce fac este extrem de important pentru ei, deoarece urăsc să fie grăbiţi de ceilalţi. Uşurinţa de a se exprima verbal este rareori punctul lor forte. Astfel, ei vor încerca să se exprime prin imagini vizuale, prin scris, muzică şi posibil prin exemplul personal. Cei născuţi astăzi nu sunt foarte orientaţi spre latura fizică. Natura lor fizică sau talentele lor pot rămâne în umbră sau cel puţin să nu facă o impresie prea deosebită încă de la început.
Nativii zilei de 14 octombrie au tendinţa de a conduce casa, dar rareori într-o manieră agresivă sau autoritară, cel mai adesea acţionând din spatele scenei. Ei nu sunt prea ataşaţi de obiectele fizice sau de problemele materiale, dar casele lor sunt foarte importante pentru ei. Adesea îşi vor extinde activitatea profesională şi acasă. Ei trebuie să se ferească de capcanele izolării şi subordonării exprimate de personalităţile mult mai dominante (în general de ale unei femei).
Nativii zilei de 14 octombrie sunt capabili să ofere o mare stabilitate vieţii lor de familie, prietenilor, colegilor şi grupului lor social. Le place să facă parte din spectacolul sau teatrul vieţii, dar mult mai frecvent vor activa în calitate de manageri, decât de vedete.
Aici intervine un paradox interesant deoarece, deşi nativii zilei de 14 octombrie pot fi personalităţi oarecum statice, tema călătoriei figurează destul de evident în vieţile lor. Persoanele născute astăzi îşi petrec destul de rar anii de maturitate acolo unde s-au născut şi au crescut. În cazul nativilor mai evoluaţi, călătoriile vieţii nu înseamnă numai mişcare fizică, dar reprezintă şi simbolul spiritului de libertate. Datorită trăsăturilor lor stabile şi echilibrate, prea mulţi dintre cei născuţi astăzi au tendinţa de a fi mulţumiţi de ei înşişi şi de a stagna. Ei trebuie să încerce să se menţină ocupaţi şi să îşi stabilească pentru ei înşişi standarde ridicate şi obiective pe care să le îndeplinească.
SFATURI: Forţează-te puţin pentru a produce. Nu mai ţine ascuns ce este bun în tine. Împărtăşeşte-l cu lumea întreagă. Distrează-te surprinzându-i pe alţii. Îndrăzneşte să greşeşti.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com