17 octombrie – Ziua echilibrului precar
Puncte forte: încrezut, rezistent, îndrăzneţ.
Puncte slabe: arogant, nesăbuit, încăpăţânat.
Numerologul Mihai Voropchievici dezvăluie personalitatea în funcţie de ziua de naştere: Cei născuţi în a 17-a zi a lunii sunt oameni suficient de norocoşi să descopere că sunt talentați într-un domeniu sau altul al vieții lor. Ei în mod natural sunt pricepuţi în aproape tot ceea ce fac. Aceștia își doresc o relație profundă, bazată pe armonie, tandrețe și afecțiune și asta caută la un partener, care să le ofere aceste trăiri profunde. Pot forma o pereche cu persoanele născute în data de 8, 17 sau 26 – Secretul numerelor.
Asemenea unei pisici, cei născuţi pe 17 octombrie reuşesc să aterizeze întotdeauna în picioare. Indiferent ce dificultăţi sau pericole înfruntă, echilibrul lor rămâne mai presus de toate. Există două tipuri distincte ale nativilor zilei de 17 octombrie: pe de o parte tipul liniştit, aparent stabil şi, pe de altă parte, tipul aventurier căruia viaţa fără riscuri i se pare plictisitoare. Anumiţi nativi ai acestui ultim tip pot omite să gândească atunci când este vorba de asumarea unor riscuri ameninţătoare, atraşi de aptitudinile necesare pentru a câştiga la diferenţe majore. Alţii mai puţin extremi vor fi nişte jucători de noroc înnăscuţi. Nativii mai puţin aventurieri agreează o viaţă stabilă, dar la o examinare mai atentă se constată faptul că ei sunt adesea atraşi de oamenii extrem de artistici, emoţionali sau neobişnuiţi, ce aduc un element de incertitudine. Ambele tipuri de nativi ai zilei de 17 octombrie îndrăgesc drama şi evenimentele palpitante. Nativii mai stabili vor fi observatorii, iar cei care îşi asumă riscurile vor fi participanţii.
Nativii zilei de 17 octombrie consideră că este dificil să-şi schimbe drumul pe care au pornit. Adesea, ei cad victime ale problemelor, deoarece se vor pune mai presus de legile experienţei umane obişnuite. Din păcate, mai fac şi greşeli, chiar unele destul de mari, care îi vor costa destul de mult, atât din punct de vedere financiar, cât şi din cel al sănătăţii fizice. În acest context, ei vor fi întotdeauna rezistenţi şi încrezători că se pot recupera în urma acestor oprelişti sau accidente indiferent cât de majore sunt acestea. Ei tratează soarta ca pe un prieten mai vechi. Este posibil ca ei să pună la cale astfel de jocuri periculoase, dar trebuie să se ferească în special de toate formele de auto-decepționare.
Majoritatea nativilor zilei de 17 octombrie sunt destul de descătuşaţi când se definesc pe ei înşişi şi talentele lor. Astfel, artiştii născuţi astăzi pot încorpora ideile altora în munca lor şi le pot adopta ca şi cum le-ar aparţine. Stăpâni în preluarea temelor onorabile său străvechi şi în prelucrarea lor, persoanele născute pe 17 octombrie sunt tradiţionaliste şi indiferent cât de modernă sau avansată le este gândirea, ei rămân conservatori în abordarea de bază a vieţii. Precauţia, limitarea şi cercetarea detaliată, bazate pe experienţă, sunt cele care le permit să-şi asume aceste riscuri aparent periculoase într-o manieră atât de cavalerească.
Pe de altă parte, persoanele născute pe data de 17 octombrie acţionează în general cumpătat, iau în considerare comportamentul faţă de colegi, prieteni sau familie. Temperamentele lor pot exploda când autoritatea le este ameninţată sau intenţiile le sunt puse la îndoială. Cei născuţi astăzi simt că judecata lor este excelentă şi că funcţionează bine în majoritatea cazurilor, dar pot neglija momentul în care se îndreaptă spre direcţia greşită. Este necesară o cunoaştere de sine mult mai profundă, o căutare mai serioasă a laturii spirituale.
SFATURI: Nu te forţa prea tare. Fii atent la mulţumirea de sine şi auto-satisfacerea. Predă-te din când în când şi nu te teme să admiţi că ai greşit.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com