ZIUA DE NAŞTERE 23 AUGUST. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

00 21 august

23 august – Ziua preciziei

Puncte forte: intens, echilibrat, tehnic.

Puncte slabe: implicat, detaşat, blocat emoţional.

Referitor la nativii din data de 23 a lunii, aceștia sunt firi deschise și sociabile și se atașează cu ușurință de persoanele din preajma lor, de care ajung să se îndrăgostească. Pot forma un cuplu cu cei născuți în data de 5, 14 și 23 – Secretul numerelor.

Nativii zilei de 23 august se distanțează adesea în viaţă şi astfel par detaşaţi şi reci. Datorită dezinteresului pentru afacerile cotidiene sau preocuparea pentru propriile nevoi şi dorinţe, ei pot părea egoişti. În realitate, ei nu sunt egoişti, dar sunt implicaţi şi extrem de preocupaţi de interesele lor şi de ceea ce vor să realizeze în viaţă.

Mulţi dintre cei născuţi pe 23 august sunt adepţii câştigurilor băneşti şi acumulării de posesiuni materiale. Totuşi, este vorba şi de nevoia lor de a-i conduce sau a-i ghida pe cei din jurul lor, fapt ce este mult mai important pentru ei. Cei născuţi astăzi tind să aibă personalităţi compacte, energice, în totalitate concentrate pe obiectivele lor. Mijloacele de care fac uz pentru a-şi realiza obiectivele sunt de cele mai multe ori directe şi deschise. Majoritatea celor care le stau în cale se vor retrage, dar bineînţeles nu toţi. Astfel, nativii zilei de 23 august pot stârni antagonism puternic. Acest lucru nu înseamnă, totuşi, că cei născuţi astăzi sunt neapărat personalităţi extrovertite. Din contra, ei preferă să fie lăsaţi în pace, să-ţi vadă de muncă şi de proiectele lor în cea mai mare parte a timpului. Deşi în relaţiile interpersonale şi în cadrul serviciului solicită autonomie, ei vor fi agresivi în îndeplinirea necesităţilor lor. Atitudinea pe care o afişează în general este: să trăiască şi să lase şi pe alţii să trăiască, atâta timp cât ei înşişi nu sunt deranjaţi.

Nativii zilei de 23 august sunt adesea înzestraţi cu aptitudini tehnice. Ei sunt dornici să descopere cum funcţionează lucrurile, sunt de cele mai multe ori foarte îndemânatici în treburile de pe lângă casă şi, în general, îşi vor pune amprenta pe astfel de lucruri şi vor prelua comanda în profesia pe care şi-au ales-o. Ei sunt capabili să-şi concentreze puterile mentale incisive asupra lumii materiale în care sunt implicaţi. Totuşi, ei au tendinţa de a fi mai degrabă posesivi, atât în ceea ce priveşte obiectele, cât şi oamenii. Ei trebuie să înveţe să fie mai puţin autoritari. Nevoile lor de a-şi exprima blândeţea şi dragostea găsesc o ieşire în actele altruiste, mai ales că le place să fie săritori în majoritatea situaţiilor.

Nativii zilei de 23 august sunt înzestraţi cu o energie impresionantă şi cu un remarcabil simţ combativ. Rareori ei se vor da la o parte de la confruntări. Adesea, nativii se consideră apărători ai persoanelor slabe şi dezavantajate, dar nu trebuie să abordeze cu prea mult entuziasm un astfel de comportament protector. Este esenţial ca cei născuţi pe 23 august să înveţe să controleze şi să-şi direcţioneze în mod constructiv energiile, în speranţa că acest lucru se va întâmpla în perioada adolescenţei. Este posibil ca pornirile lor extrem de competitive şi agresive să poată fi înlocuite cu activităţi sportive şi exerciţii fizice de toate tipurile. O atracţie pentru agitaţie îi poate face pe nativii zilei de 23 august să se asocieze cu persoane interesante, cu care să îşi poată petrece timpul relaxându-se.

SFATURI: Încearcă să rămâi sensibil la sentimentele celorlalţi dar, mult mai important, fii în temă cu propriile tale nevoi, la un nivel mai profund. Ţine pornirile tale agresive sub control. Fă un efort susţinut să oferi necondiţionat. Nu te mai pierde în activităţi materiale.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий