28 iulie – Ziua câştigătorului
Puncte forte: pozitiv, dinamic, puternic.
Puncte slabe: insensibil, izolat.
Tandri și senzuali sunt nativii din data de 28 a lunii, care se implică extraordinar într-o relație și pun iubirea mai presus de orice. Din punct de vedere al compatibilității, se înțeleg cu persoane născute în data de 8, 17 sau 26 – Secretul numerelor.
Persoanele născute pe data de 28 iulie manifestă dorinţa puternică de a fi primii în sfera lor socială sau în cea ocupaţională. Autoritatea este practic calitatea definitorie a acestor persoane. Mai important decât ceea ce spun sau gândesc este felul de a fi al nativilor. Cei care vor intra în contact chiar şi cu cea mai blândă dintre persoanele născute în această zi vor înţelege că a ocupa un loc secundar nu este în nici un caz dorinţa nativului zilei de 28 iulie. Aceşti nativi sunt adevăraţi supravieţuitori care nu se mulţumesc să treacă cu bine peste o furtună, ci doresc s-o învingă.
În orice domeniu al vieţii, nativii zilei de 28 iulie vor încerca să învingă. Sigur că, asemenea personalităţi hotărâte se confruntă cu mari provocări emoţionale. Alte persoane îi pot acuza pe nativi că sunt iresponsabili sau insensibili atunci când îşi urmăresc cu orice risc scopul. Mai mult decât atât, cei născuţi în această zi sunt capabili să atragă o puternică opoziţie din partea celor care vor înţelege că nimic nu poate sta în calea reuşitei lor.
Anumite „calităţi” ar trebui cultivate de persoanele născute pe data de 28 iulie, pentru că ele pot uşura foarte mult drumul spre reuşită. Printre trăsăturile importante care ar trebui cultivate se numără diplomaţia, răbdarea şi înţelegerea. În cazul în care nativii vor face parte dintr-un grup şi vor înţelege că interesele lor sunt în strânsă legătură cu cele ale grupului, ei vor încerca să treacă spre o poziţie mai avantajoasă. Uneori, cei născuţi în această zi nu sunt de acord să fie parte integrantă a unui grup, ei continuând să-şi urmărească scopul singuri. În acest caz, îi vor îndepărta chiar şi cei mai apropiaţi prieteni.
A învăţa să piardă cu graţie şi demnitate este o altă lecţie foarte importantă pentru persoanele născute în această zi. Aceşti nativi ar trebui să înţeleagă că dorinţa de a câştiga cu orice preţ ajunge să devină neproductivă pentru aproape orice tip de activitate. Uneori este nevoie de o serie de înfrângeri pentru ca nativii să-şi dea seama de acest lucru. Fiind persoane dinamice, este posibil să nu înţeleagă niciodată situaţia prezentată mai sus.
În cele din urmă, nativii se vor confrunta cu probleme ce implică încrederea, acceptarea şi dragostea. În acest ultim domeniu, persoanele născute pe data de 28 iulie se întâlnesc cu cele mai mari probleme şi tot în acest domeniu trebuie să facă cele mai mari eforturi. Rezultatele vor fi însă pe măsură. Aceşti nativi trebuie să înveţe să ofere dragoste necondiţionat şi să o accepte pe cea venită din partea altora. Va fi nevoie de o reorientare a modului de a gândi, pentru ca cei născuţi în această zi să fie capabili să nu mai perceapă o relaţie că pe o competiţie. Ei trebuie să renunţe la concepţia, conform căreia o relaţie este o luptă pentru control şi putere. Cei născuţi în această zi trebuie să pună accentul pe construirea unor relaţii de durată, bazate pe o atitudine pragmatică şi lipsită de egoism. După ce au reuşit să facă asemenea schimbări pozitive, următorul pas este găsirea partenerului potrivit, demn de încredere şi devotament.
SFATURI: Învaţă să dăruieşti necondiţionat. Cultivă afecţiunea şi bunătatea. Interesul celorlalţi poate fi la fel de bine şi interesul tău.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com