ZIUA DE NAŞTERE 28 IUNIE. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

0 Zodia Racul

28 iunie – Ziua stimulării emoţionale

Puncte forte: jovial, interesant, amuzant.

Puncte slabe: nesigur, uituc, enervant.

Tandri și senzuali sunt nativii din data de 28 a oricărei luni. Ei se implică extraordinar într-o relație și pun iubirea mai presus de orice. Din punct de vedere al compatibilității, se înțeleg cu persoane născute în data de 8, 17 sau 26 – Secretul numerelor.

Persoanele născute în ziua de 28 iunie pun de obicei emoţiile înaintea raţiunii. Aceste persoane abordează problemele în mod imediat şi direct. Au un farmec aparte care atrage în mod invariabil simpatia colegilor şi a familiei. O mare parte a acestui farmec este datorată umorului şi naturaleţei cu care sunt înzestraţi. Din moment ce umorul este considerat cel mai sigur drum pentru a ajunge la sufletul cuiva, nativii au foarte multe şanse de a face o impresie bună.

Cei născuţi în această zi au un talent deosebit de a-i face pe ceilalţi să reacţioneze din punct de vedere emoţional. Nativii îşi pun în valoare intenţionat acest talent pentru a beneficia de atenţia celor din jur. Capacitatea acestor persoane de a uimi este considerabilă. Din această cauză, cei care ajung să-i cunoască, mai devreme sau mai târziu pe aceşti nativi, ştiu că se pot aştepta la orice din partea lor. În ciuda spontaneităţii, persoanele născute pe data de 28 iunie gândesc totul înainte de a face ceva. Nativii zilei sunt foarte pricepuţi în a anticipa efectul acţiunilor lor.

În general, persoanele născute pe data de 28 iunie preferă să abordeze o problemă cu calm şi răbdare. Preferă să ducă o muncă de convingere subtilă decât să atace frontal. Sunt foarte convingători în tot ceea ce fac, planifică şi calculează totul până la cel mai mic detaliu. Din acest motiv, rareori se întâmplă să evalueze în mod greşit o situaţie sau să-şi formeze o impresie eronată despre un grup.  Acest lucru nu înseamnă că sunt indivizi lipsiţi de profunzime. Au o personalitate complexă şi din această cauză nu sunt uşor de înţeles.

În mod frecvent, nativii zilei de 28 iunie ocupă poziţii de conducere atât în cadrul cercurilor de familie, cât şi în cadrul grupurilor sociale. Ca angajaţi, se pot retrage pentru câtva timp într-un loc liniştit, prestând o muncă care nu implică prea multe responsabilităţi. Chiar şi în acest caz, dacă se va ivi ocazia, cei născuţi în această zi nu o vor pierde şi vor spune o povestire haioasă sau vor face o remarcă acidă. În mod logic, munca, etica şi intuiţia îi vor face să devină buni angajaţi. Cu toate acestea pentru aceşti oameni devotamentul faţă de muncă nu înseamnă neapărat şi ordine acasă. Aspectele particulare ale vieţii lor (dragostea, munca în casă, educaţia copiilor, respectarea responsabilităţilor, etc.) pot fi haotice, uneori chiar scăpând de sub control.

Probabil că cea mai mare pedeapsă pe care o poate primi un nativ al acestei zile este să fie ignorat şi lipsit de aprecierea celorlalţi. Unii dintre nativi oscilează permanent între nevoia de a fi în centrul acțiunii, de a beneficia de atenţie şi necesitatea de a fi singuri cu excentricităţile lor.

Persoanele născute pe data de 28 iunie au un interes deosebit de a cunoaşte oamenii. Pentru că sunt fascinaţi de natura umană (mai ales de copii), nativii pot fi foarte atraşi de domeniile care studiază comportamentul, istoria, limbajul sau antropologia. Din acest punct de vedere, cei născuţi în această zi au cariere strălucite că psihologi. În mod sigur, ei vor fi capabili să recunoască motivaţiile şi gândurile oamenilor şi să explice acţiunile acestora. În cercurile din care fac parte sunt în mod frecvent consultaţi atunci când este vorba de o asemenea problemă. Totuşi, nu vor fi luaţi de toată lumea în serios, din cauza umorului lor. Dincolo de această faţadă jovială, cei născuţi în această zi sunt persoane hipersensibile şi serioase.

SFATURI: Să fii în centrul atenţiei poate fi amuzant, dar mai devreme sau mai târziu toata lumea trebuie să se maturizeze. Găseşte o modalitate de a renunţa la comentariile acide. Abordează un umor fin.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий