ZIUA DE NAŞTERE 31 MAI. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

0 31 mai

31 mai – ziua lamei tăioase

Puncte forte: anti-prostie, capabil, adaptabil.

Puncte slabe: agitat, extremist, evazionist.

Pentru nativii zilei de 31 a oricărei luni, iubirea poate fi ceva idealist, ridicat pe un piedestal, motiv pentru care pot fi pretențioși, dar și cu tendințe de întoarcere în trecut, la ceea ce a fost. Pot forma un cuplu cu persoanele născute în data de 4, 13, 22 sau 31 – Secretul numerelor.

Adesea, cei născuţi pe 31 mai au imaginea unor persoane dure şi reci. În realitate, ei sunt mult mai drăguţi odată ce începi să îi cunoşti. Uneori, ei pot fi percepuţi ca persoane sentimentale, chiar sufletiste. Persoana exterioară sau masca pe care şi-o prezintă în contact cu lumea este adesea purtată pentru a-şi ascunde nesiguranţa sau chiar o traumă suferită în anii copilăriei. Capabili şi eficienţi până la extreme, ei cred în abordarea cu grijă a detaliilor vieţii. Nativii zilei de 31 mai au tendinţa să se repete întruna. Totuşi, prin faptul că încearcă să-şi impună mesajul acasă, pot deveni enervanţi pentru cei cu care locuiesc. O altă trăsătură negativă a lor este tendinţa permanentă de a comenta orice.

Activitatea şi energia abundă în tot ceea ce fac nativii zilei de 31 mai. Apartenenţi ai zodiei Gemeni, ei sunt orientaţi spre latura intelectuală, dar şi latura lor fizică este la fel de prezentă. Uneori, ei pot depăşi latura mentală. Chiar şi atunci când cei născuţi astăzi iau o decizie care nu îi caracterizează, ei îşi schimbă foarte rar părerea. Poate doar în condiţiile în care fac apel la latura lor sentimentală. Dar acest lucru este foarte greu de atins pentru că nu este prea uşor să ajungi la sufletul lor. Este însă posibil să fie cuceriţi mai uşor în plan sentimental atunci când deţin argumente temeinice ce implică onoare şi încredere.

Prin felul lor de a gândi şi prin metodele pe care le abordează ei pot avansa. Nativii care sunt în vizorul publicului, în general încearcă să aibă un auditoriu variat, decât să se prezinte ca elitişti ale căror idei sunt accesibile doar unor anumite categorii sociale. Exprimând acest mesaj, persoanele născute pe 31 mai sunt extrem de sigure pe ele. Crezul lor este că încrederea favorizează succesul. Cealaltă parte a monedei este aceea că ei pot fi nepregătiţi pentru eşec, fapt care îi va tulbura în totalitate. Din fericire, puterile lor recuperatorii sunt puternice, astfel încât ei îşi vor reveni curând.

Personalitatea celor născuţi pe 31 mai are şi părţi lipsite de formă, chiar haotice. Nativii acestei zile sunt caracterizaţi de o predispoziţie pentru schimbarea rapidă şi sunt înzestraţi cu talentul de a se adapta. Uneori, cei născuţi astăzi încearcă să contracareze asemenea tendinţe aderând la structuri rigide. Nativii zilei de 31 mai sunt adesea pe punctul de plecare. Ei fac anumite lucruri, se deplasează în anumite locuri, repară, demarează noi proiecte. De cele mai multe ori, cei născuţi pe 31 mai sunt foarte pricepuţi din punct de vedere tehnic şi vor să atragă atenţia cu acest lucru. În cazul în care sunt înzestraţi cu mai multe talente, ar fi bine să se concentreze asupra unui singur domeniu.

Nativii cei mai de succes învaţă să aducă extremele personalităţilor lor în armonie, adesea prin intermediul muncii lor, al familiei sau în relaţiile sociale. În cazul în care nu obţin nici un succes în acest sens, ei vor apărea ca nişte suflete chinuite, într-o permanentă luptă cu frustrările şi nefericirea. Nici măcar uitarea ce vine odată cu activitatea continuă, nici evadarea temporară din sfera problemelor nu le dă şansa să se liniştească. Majoritatea celor născuţi pe 31 mai îşi găsesc foarte greu liniştea sufletească.

SFATURI: Abordează direct problemele emoţionale. Acţionează la fel ca în cazul problemelor externe. Nu mai fi atât de tăios. Evită comentariile. Acestea reprezintă doar o pierdere de timp şi energie. Găseşte-ţi pacea interioară.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий