4 octombrie – Ziua incorigibililor
Puncte forte: cu bun gust, sociabil, cu simţul umorului.
Puncte slabe: delăsător, monoton, dogmatic.
Nativii din data de 4 a lunii iubesc cu foc și ardoare și vor da tot ce pot ca partenerul lor să fie fericit și să nu-i lipsească nimic. Aceste persoane, care iubesc cu implicare maximă, sunt compatibile cu nativii care își sărbătoresc ziua în data de 13, 22 și 31 – Secretul numerelor.
Persoanele care au venit pe lume în ziua de 4 octombrie sunt agreabile şi fermecătoare, dar au o duritate interioară care este rezultatul lumii imperfecte în care trăiesc. Privesc lucrurile într-un mod destul de ironic, făcând observaţii agere şi având un tăios simţ al umorului. Totul se datorează laturii realiste, orientate spre supravieţuire a caracterului lor.
Celor născuţi în această zi le place ca lucrurile să meargă bine. Nu poate fi contestat faptul că îşi doresc ca lucrurile să evolueze cât mai repede în direcţia pe care o stabilesc ei înşişi. Sunt capabili să-şi exercite autoritatea într-un mod subtil, astfel încât să îi conducă pe toţi fără ca aceştia să îşi dea seama. De fapt, aceasta este o calitate destul de înşelătoare. În cea mai mare parte a timpului, nativii pot părea că sunt indivizi relaxaţi şi toleranţi. Dar, atunci când va fi implicată în discuţie autoritatea lor, vor avea o atitudine destul de rigidă. Cu toate acestea, ceilalţi cred că farmecul nativilor este plăcut şi liniştitor.
Persoanele născute în această zi au o părere deosebită, dacă nu chiar excentrică, despre lume. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, ideile pe care le vor împărtăşi altora vor fi acceptate şi apreciate. Se va întâmpla astfel mai ales pentru că ideile nativilor sunt foarte ciudate. Poate că vor avea succes şi din cauza faptului că iubesc oamenii şi pentru că le place să aibă parte de tot ceea ce are de oferit societatea, fără a ţine cont de prejudecăţi. Din acest punct de vedere, nativii sunt indivizi umani care au o legătură deosebită cu semenii lor, indiferent dacă este vorba despre femei sau despre bărbaţi.
Pericolul reprezintă un subiect foarte important pentru nativii acestei zile. Nu-l vor căuta, dar din cauza concepţiilor lor (cred că viaţa este plină de ameninţări şi de elemente negative) îl vor întâlni destul de des. Din perspectiva lor, situaţiile periculoase sunt de cele mai multe ori rezultatul neglijenţei. Desigur, riscul este prezent în viaţa nativilor, dar indiferent dacă este vorba de alpinism, scufundări sau alte asemenea activităţi, ei vor face antrenamentul necesar. După ce îşi vor lua măsuri de precauţie, vor face ceea ce şi-au propus şi de cele mai multe ori vor obţine rezultate bune.
Cei născuţi în această zi se mândresc cu familiile lor. Este posibil să nu aibă ei înşişi copii, dar cu siguranţă vor fi favoriţii unui unchi sau ai unei mătuşi, sau vor fi soţi devotaţi partenerului lor. Sunt adepţii socializării, însă, nu înseamnă că nu le place să stea singuri, atâta timp cât hotărârea de a se izola este luată de ei înşişi. O dovadă este faptul că nativii posedă o mare putere de concentrare atunci când lucrează singuri.
O problemă pe care o pot avea cei născuţi în această zi este reprezentată de lipsa ambiţiei. Le place să facă lucrurile în modul cel mai plăcut, confortabil şi uşor. Într-adevăr, au bun gust şi le place să se înconjoare de lucruri frumoase. Dacă le lipseşte tensiunea necesară pătrunderii în lume, s-ar putea să aibă nevoie de un stimul pentru a-i determina să facă eforturi în această privinţă. Respingerea întâlnită la locul de muncă sau dominarea de către o figură tiranică sunt lucruri care pot aduce la suprafaţă instinctul de luptători.
SFATURI: Evită să te mulţumeşti cu puţin. Stabileşte-ţi unele priorităţi şi un termen limită pentru a le rezolva. Aspiră spre latura spirituală a lucrurilor. Foloseşte-ţi timpul liber pentru a te perfecţiona.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com