5 iulie – Ziua prezentatorului
Puncte forte: interesant , pasionant, plin de imaginaţie, fermecător.
Puncte slabe: ciudat, nu te poţi baza pe el, instabil, indulgent.
Cei care au cifra destinului 5 trebuie să învețe cum să gestioneze libertatea. Rolul lor este să se exprime liber și să pună lucrurile în mișcare. Sunt vânzători străluciţi, iuţi la minte, convingători și sunt mereu în căutarea unor soluții eficiente de rezolvare a problemelor. Deși se implică cu tot ce au într-o relație, aceste persoane nu sunt foarte bune în a-și exprima sentimentele, motiv pentru care tind să se închidă în ei. Partenerii care pot simți aceasta și îi pot face să se deschidă sunt cei născuți în zilele de 5, 14 și 23 – Secretul numerelor.
Rareori vei întâlni un moment de plictiseală în vieţile nativilor zilei de 5 iulie, deoarece energiile schimbătoare îi fac să treacă de la un subiect la altul – degustând, testând şi trecând mai departe. Cei născuţi astăzi adoră varietatea şi viaţa sclipitoare, oamenii neobişnuiţi şi ieşiţi din comun, subiectele de tot felul, combinaţiile de culori, fenomenele paranormale. Nativii zilei de 5 iulie sunt fermecători şi vor cuceri destul de rapid inimile celor din jurul lor. În general, le place mult să îi distreze pe ceilalţi. Ei se vor remarca ca nişte tipi robuşti pe care te poţi baza atunci când este vorba de întreţinere, îngrijire şi sprijin.
Nativii zilei de 5 iulie nu numai că recunosc oportunităţile, ci chiar profită de ele. Ei sunt adepţii artei convingerii. Astfel, ei trebuie să se ferească să folosească asemenea talente în acţiuni de manipulare. Fermecători şi puternici, dar nu întotdeauna cu picioarele pe pământ, ei îi pot spulbera pe cei din jurul lor cu entuziasmul pe care îl promovează. Ei vor căuta un partener sau o întreprindere stabilă, ce pot să le folosească eficient toate energiile şi să le structureze talentele. Acest lucru va fi privit ca o prioritate majoră într-un punct crucial din vieţile lor. Acestea se vor manifesta probabil în jurul vârstei de douăzeci şi opt spre treizeci de ani sau la puţin după ce au împlinit patruzeci de ani.
Adolescența este în mod special o perioadă dificilă pentru cei născuţi pe 5 iulie. Relaţiile instabile, interesele într-o permanentă schimbare, activitatea neregulată sau incapabilitatea de a menţine un program constant sunt lucruri tipice pentru nativii acestei zile. De asemenea, viaţa interioară imaginară este neobişnuit de activă, producând vise şi fantezii stimulatoare. Aceste viziuni timpurii sunt cele care formează baza acestor succese şi eşecuri târzii. În cazul succesului, cei născuţi astăzi îşi manifestă concret aceste viziuni. În celălalt caz, ei sunt speriaţi de puterea unor asemenea imagini şi le lipseşte curajul de a se integra în viaţa reală. Este posibil ca ei să se retragă într-o lume de vis, în timp ce activează în cadrul unor locuri de muncă destul de normale cu satisfacţie minimă.
Chiar dacă persoanele născute pe 5 iulie lucrează la birou şi au un program fix, ei pot reuşi să îşi exprime fanteziile în mod creator prin practicarea unui hobby sau a altor distracţii. Totuşi, apar probleme când aceştia îşi neglijează partenerul şi/sau copiii. O soluţie pozitivă ar fi ca în hobby-ul lor să-i includă şi pe cei dragi (de exemplu, îmbunătăţirea vieţii de familie, grădinăritul, îngrijirea animalelor preferate, amenajarea interioară, etc.). Nativii zilei de 5 iulie trebuie să facă eforturi pentru a demonstra membrilor familiei că îi iubesc cu adevărat.
Natura vioaie, exaltantă a celor născuţi astăzi generează multe oportunităţi interesante pentru prietenii şi colegii acestora. Cea mai mare provocare pentru cei născuţi pe 5 iulie este să menţină stabilitatea şi să evite o risipă neîntemeiată a talentelor şi energiilor lor.
SFATURI: Încearcă să-ţi împărtăşeşti imaginaţia. În cazul în care nu eşti apreciat, nu intra în depresie. Mai încearcă. Fii grijuliu cu sarcinile zilnice ce îţi solicită atenţia.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com