ZIUA DE NAŞTERE 6 IUNIE. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

0 6 iunie

6 iunie – Ziua vizionarului

Puncte forte: cinstit, vizionar, expresiv.

Puncte slabe: neînţeles, extremist, moralist.

Referitor la nativii născuți în data de 6 a lunii, aceștia manifestă încredere deosebită în partenerul lor, alegând mai întâi să descopere persoana de lângă ei, pentru ca mai apoi să se implice într-o relație. Compatibilitate există cu potențiali parteneri născuți în data de 6, 15 și 26. Norocoșii cifrei 6 sunt învăluiți cu un farmec extraordinar pe tot parcursul vieții. Aceşti indivizi au nevoie de o viaţă de familie liniştită şi se simt dezechilibraţi atunci când nu o dețin. Sunt persoane cu o mare creativitate. De asemenea, nativii acestei cifre a destinului sunt buni pedagogi – Secretul numerelor.

Persoanele născute în ziua de 6 iunie posedă o viziune caracteristică care se poate manifesta în cadrul profesiei, în afacerile de familie şi în domeniul lor de studiu şi va influenţa fiecare aspect al vieţii lor. Pentru aceşti nativi este foarte important să ducă la bun sfârşit planurile de anvergură pe care le încep. Astfel, cei născuţi astăzi pot fi singuratici sau incapabili să se deschidă în profunzime în faţa celor apropiaţi. Ei au impresia că şi-au exprimat deja sentimentele ce stau, de fapt, ascunse în sufletul lor.

Cel mai mare pericol pentru cei născuţi pe 6 iunie este că viziunea lor îi va duce la extreme, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi faptele. Rezultatele negative ale unui asemenea extremism pot implica atât vătămări personale, cât şi eşecuri şi chiar deces. Astfel, cei născuţi astăzi trebuie să fie protejaţi atunci când fac uz de energii neobişnuite.

Polarităţile de toate felurile îi captivează pe cei născuţi pe 6 iunie. Nativii acestei zile nu au prea mult timp pentru a face compromisuri sau pentru a căuta sensul vieţii. De obicei, ei vor căuta să-şi împlinească obiectivele şi dorinţele. Anumite persoane născute pe 6 iunie par să fie moderate sau chiar conservatoare în comportament. În spatele unei asemenea faţade se ascunde însă o fiinţă cu o fire mult mai radicală.

Femeile născute pe 6 iunie pot avea calităţi neobişnuite, chiar bizare. În general, însă, bărbaţii născuţi astăzi vor fi ciudaţi. Persoanele mai puţin evoluate născute astăzi vor avea un comportament excentric şi o viziune prea slabă asupra lumii. Aceşti nativi mai puţin înzestraţi sau mai puţin avansaţi trebuie să înveţe să-şi accepte rolul în viaţă. În caz de dezechilibru mintal extrem, nativii acestei zile se pot manifesta distructiv şi chiar criminal.

Cei mai evoluaţi nativi ai zilei de 6 iunie vor face inevitabil uz de abilităţile lor vizionare pentru a-i edifica şi avansa pe cei din jurul lor. Adesea, ei vor folosi o modalitate de comunicare unică. Ideile unor asemenea nativi servesc ca sursă de inspiraţie pentru cei capabili să îi înţeleagă. Pentru a ajunge să aibă o audienţă mai mare, nativii zilei de 6 iunie trebuie să se asigure că mesajul lor este foarte bine înţeles. Ei trebuie să fie siguri că nu intervine nici un fel de blocaj între ei şi auditoriu.

Cei născuţi pe 6 iunie posedă un zel revoluţionar, o dorinţă de a reface structurile sociale existente după propria percepţie în scopul de a le îmbunătăţi. Mai presus de toate, libertatea este o condiţie de bază pentru aceşti nativi.

SFATURI: Învaţă să împărtăşeşti mai mult celorlalţi. Atenţie la efectul pe care îl ai asupra altor oameni. Încearcă să rămâi cu picioarele pe pământ în orice situaţii.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий