7 august – Ziua agentului dublu
Puncte forte: perfecționist, intuitiv, isteţ, sociabil.
Puncte slabe: intrigant, închis în sine, autodistructiv, pesimist.
Cei născuţi în a 7-a zi a lunii sunt vizionari. Nivelul ridicat de inteligență combinat cu intuiția face să privești lumea într-un mod pe care majoritatea oamenilor nu l-ar înțelege. Din acest motiv ai cel mai mare succes atunci când ai voie să petreci timp singur, tu cu gândurile tale, pentru că vei înțelege ce urmează, ce trebuie să faci – Numerologul Mihai Voropchievici.
Oamenii născuți în data de 7 a lunii sunt persoane înzestrate cu clarviziune și intuiție puternică, însă, cu toate că au aceste calități puternice, sunt firi temătoare. Au compatibilitate cu persoane născute în data de 7, 16 și 25 – Secretul numerelor.
Persoanele născute pe data de 7 august au o atracţie deosebită faţă de tot ceea ce este secret şi ascuns. În general, această înclinaţie se manifestă prin tendinţa de a-şi ţine ascunsă adevărata fire. Dar, la fel de bine se poate manifesta prin interesul deosebit faţă de povestirile legate de spionaj, pline de mister, enigmatice şi tot ce ţine de ele. Nativii mai academici, cu înclinaţii spre ştiinţă îşi doresc să stăpânească limbile străine cu rol important în istorie sau să cunoască secretele naturii. Cei născuţi în această zi nu sunt niciodată mai fericiţi ca atunci când descoperă ceva important, ceva care până atunci nu a fost ştiut. Ei au o mare satisfacţie atunci când fac cunoscut acest lucru prietenilor apropiaţi sau colegilor. Într-un fel se aseamănă cu detectivii. Caută şi cercetează adevărul, pentru ca apoi să îl folosească în scopuri practice.
Nativii zilei de 7 august trebuie să nu stârnească opoziţia celorlalţi sau să nu-şi facă duşmani descoperind adevărul. Trebuie să fie atenţi mai ales la persoanele care vor fi rănite sau compromise din cauza acestor descoperiri. Uneori, persoanele născute pe data de 7 august sunt bine intenţionate. Cu toate acestea, nu apreciază în mod corect consecinţele faptelor lor. Simt că trebuie să obţină dovezi practice în legătură cu cercetările făcute. În acest fel vor stabili validitatea concluziilor şi vor evita orice tip de comentarii sau zvonuri.
Cei mai mulţi dintre cei născuţi în această zi au dorinţa de a-şi face cunoscute părţile ascunse, intimităţile vieţii private. Cu toate acestea, le este frică să se comporte ca atare şi din această cauză vor rămâne închişi în sine. Uneori, au doar un singur membru al familiei sau un prieten foarte apropiat în care au încredere şi căruia i se vor destăinui. Chiar şi aşa, cineva foarte apropiat de nativi (cum ar fi soţul sau soţia) poate trăi o viaţă alături de aceştia fără să le cunoască în totalitate lumea secretă în care trăiesc. Poate că se întâmplă astfel pentru că, persoanele născute pe data de 7 august sunt deseori experte în a juca două sau mai multe roluri. Într-adevăr, nativii pot da impresia că sunt cei mai convenţionali cetăţeni. La suprafaţă, chiar dau impresia că au un comportament exemplar în calitate de părinte sau soţ. În acelaşi timp ei trăiesc o viaţă ascunsă de care nimeni altcineva nu ştie. Unii dintre cei născuţi în această zi reuşesc să găsească un echilibru între cele două vieţi. Vor reuşi să menţină acest echilibru pe perioade lungi de timp, până când cineva îi va descoperi.
Persoanele născute pe data de 7 august sunt adepte ale folosirii umorului pentru a mai atenua din pericolul pe care îl poate prezenta o situaţie. Deseori, se îndepărtează cu abilitate de suspiciuni. Din nefericire, dincolo de obişnuinţă, nativii pot ascunde banalitatea. De asemenea, ei pot exagera în privinţa adevărului exact atunci când nu este cazul. Pentru unii dintre cei născuţi în această zi poate fi chiar dificil să dea un răspuns direct sau să relateze succint anumite întâmplări. Din dorinţa de a plăcea, vor adăuga povestirilor lor multe înflorituri. Această trăsătură poate ajunge să domine vieţile acelor nativi care îşi doresc cu disperare să îşi găsească locul în societate şi mai ales să fie apreciaţi pentru ceea ce fac.
SFATURI: Foloseşte-ţi talentul pentru investigaţii în scopuri constructive. Fantezia ta poate fi folosită nu numai pentru propria satisfacţie. Încearcă să fii sincer cu cei care îţi sunt apropiaţi. Mai important, fii sincer cu tine însuţi.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com