9 decembrie – Ziua efervescenţei
Miloşi şi temperamentali, iubitori de oameni, cei născuţi în această zi au vederi largi. Sentimentali şi dramatici, creativi şi idealişti, cu scopuri bine determinate, nativilor zilei de 9 le lipseşte adeseori simţul practic. Sunt persoane sensibile, foarte emoționale și din păcate observă anumite lucruri sau își dau seama de multe altele, abia când persoana de lângă ei nu mai face parte din viața lor. Pot forma un cuplu cu cei născuți în data de 9, 18 și 27 – Secretul numerelor.
Persoanele născute pe data de 9 decembrie sunt active, cu imaginaţie bogată şi le place să fie în centrul atenţiei. Pentru ei, viaţa este o aventură romantică ce presupune explorări îndrăzneţe şi surprize. Predispoziţia acestor nativi de a vedea numai lucrurile bune din ceilalţi oameni poate să conducă la situaţii în care se va profita de ei.
În copilărie, nativii acestei zile sunt de obicei tăcuţi, sensibili şi cu un activ simţ al fanteziei. Rolurile interesante, eroice pe care şi le asumă în imaginaţia lor pe parcursul copilăriei pot deveni modele pentru o persoană adultă. Acele personalităţi mature născute în 9 decembrie care duc o viaţă liniştită, continuă de obicei să viseze la situaţii îndrăzneţe şi aventuroase.
Vor trebui să recunoască (mai devreme sau mai târziu) care sunt nevoile lor de exteriorizare, dacă vor să fie fericiţi. Foarte mulţi din cei născuţi în 9 decembrie trăiesc într-o lume foarte subiectivă. Felul în care percep anumite situaţii poate varia foarte mult faţă de cel al prietenilor, familiilor sau asociaţilor lor. Acest lucru s-ar putea datora orientării eroice menţionate mai sus care pare să fie mai potrivită pentru o persoană destul de liberă.
Faţă de copiii şi iubiţii lor, cei născuţi în această zi pot fi apărători îndrăzneţi şi nu cedează. Un astfel de rol poate fi îndeplinit cu greu în cazul circumstanţelor care evoluează rapid şi care impun necesităţi şi preocupări de schimbare. Totuşi, dacă nativii zilei de 9 decembrie doresc să îşi păstreze acest rol, ideea lor despre ceea ce înseamnă să ai grijă de cei care depind de ei trebuie să fie în egală măsură flexibilă şi adaptabilă. Dacă unii nativi ai acestei zile vor dovedi calităţi mai agresive, nu trebuie să li se permită să se desfăşoare în întregime, deoarece un astfel de comportament îi poate îndepărta în aceeaşi măsură pe cei iubiţi şi pe colegi.
În plus, cei născuţi în această zi trebuie să înveţe să îşi controleze temperamentul care atunci când erupe poate provoca daune greu reparabile. Atingerea unei maturităţi care să aducă cu sine un simţ al calmului este probabil cea mai mare provocare pentru nativii zilei de 9 decembrie. Înfrângerea unei provocări şi depăşirea obstacolelor este o parte a personalităţii lor, dar să înveţe să dea şi să primească într-un mod uşor, să accepte circumstanţele aşa cum sunt fără a le dramatiza, toate acestea vor contribui în bună măsură la evoluţia lor personală. Capacitatea lor este aproape infinită, dar ar fi de preferat să nu se supraîncarce – fiecare îşi atinge limitele la un moment dat. Sunt oameni care speră să poată face lumea mai bună.
Maturizarea spre nişte roluri mai înţelepte, care vin odată cu înaintarea în vârstă, va presupune abandonarea unora dintre atitudinile lor active, efervescente sau chiar adolescentine. Pe măsură ce devin mai meditativi în ce priveşte viaţa şi mai obiectivi în ce priveşte propria lor persoană, vor deveni tot mai eficienţi şi mai utili celorlalţi.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com