9 octombrie – ziua strălucirii pătrunzătoare
Puncte forte: talentat, observator, autoritar.
Puncte slabe: neimplicat, nehotărât, mulţumit de sine.
Oportunitățile celor guvernaţi de cifra 9 a destinului sunt nelimitate, iar cei din jur sunt fascinaţi de magnetismul acestui număr. Persoanele născute în data de 9 a lunii sunt persoane foarte emoționale și din păcate observă anumite lucruri, abia când persoana de lângă ei nu mai face parte din viața lor. Pot forma un cuplu cu cei născuți în data de 9, 18 și 27 – Secretul numerelor.
Cei născuţi pe 9 octombrie au abilitatea de a pătrunde în vieţile celor din jurul lor cu un ochi critic, precis. Ei sunt consideraţi mai degrabă nişte oameni de suflet, decât raţionali, care apreciază calităţile umane evidente. Ei înşişi pot fi extrem de atractivi, exercitând un magnetism puternic asupra celor pe care îi întâlnesc. Intuiţia lor în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi este adesea corectă, dar pot acţiona orbeşte când este vorba despre ei înşişi. Acest lucru se întâmplă în special atunci când renunţă la echilibrul lor, în momentul în care se implică emoţional.
Într-un fel, totul este deschis în viziunea unui nativ al zilei de 9 octombrie. Evaluarea lor asupra vieţii este foarte perspicace. Cu toate acestea, ei pot fi rupţi de realitate în ceea ce priveşte propriile lor implicaţii personale, nereuşind să vadă ceea ce este destul de evident. În acest ultim sens, ei sunt predispuşi să fie preocupaţi, tulburaţi şi loviţi sau acaparaţi de sentimentele lor pentru o anumită persoană. Mai târziu, ei pot descoperi că, luând decizii pentru această persoană, nu este întru totul corect şi că în acest fel ei au sacrificat anumite părţi extrem de valoroase din ei înşişi în schimbul dragostei sau afecţiunii.
Deşi nativii zilei de 9 octombrie sunt extrem de sensibili şi de obicei posedă potenţial artistic, nu există nici o îndoială în ceea ce priveşte latura lor fizică. Persoanele născute astăzi sunt într-adevăr multi-talentate. Aspectele variate ale caracterului lor – intelectuale (observaţie fină), verbale (expunere expresivă), spirituale (credinţă dedicată) şi fizice (prezenţa sportivă, sexuală şi magnetică) îi pot împinge din când în când în diferite direcţii şi trebuie aduse în armonie unele cu celelalte. În ceea ce priveşte problemele mult mai complicate, bărbaţii născuţi în această zi manifestă un spirit puternic dezvoltat (sensibil, receptiv, devotaţi propriei partenere), iar femeile manifestă o ură pronunţată (expansivă, agresivă, orientată spre partea masculină).
Cei născuţi astăzi sunt adesea implicaţi în profesii unde pot face uz de cunoştinţele lor legate de psihologia umană. Ei au un talent deosebit pentru ghidarea celorlalţi spre potenţialul maxim şi demonstrarea modului în care obiectivele pot fi realizate. Fiind extrem de încurajatori şi pozitivi cu cei pe care ei îi servesc, nativii zilei de 9 octombrie trebuie să înveţe să navigheze pe propriul lor curs cu aptitudinile corespunzătoare. De asemenea, comportamentul lor poate fi depăşit cu răbdare şi muncă interioară. Mai presus de toate, nativii acestei zile ar trebui să se ferească să nu poarte anumite răni spirituale şi psihologice nevindecate. În general, trebuie să evite să amâne, să nu-şi asculte vocea interioară şi să nu acţioneze decisiv când circumstanţele cer acest lucru.
SFATURI: Dezvoltă-ţi voinţa. Nu mai fii atât de nerăbdător. Fă nişte alegeri mai dure. Nu-ţi vinde niciodată sufletul. Nu renunţa la ceea ce ai tu mai valoros în tine însuţi. Vei fi mai fericit când îţi păzeşti visele.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com