La 1 mai 1859 s-a născut Alexandru Philippide, lingvist și filolog român, membru al Academiei Române. Alexandru Philippide (1859-1933) a activat ca bibliotecar, profesor universitar, considerat întemeietorul școlii lingvistice ieșene. A urmat școala primară la Bârlad, înscriindu-se apoi la Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu”, pe care l-a absolvit în 1881. S-a înscris apoi la facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Mihăilene din Iași. Alexandru Philippide și-a început cariera didactică în 1890, fiind numit profesor de limba română la Liceul Naţional din Iaşi. În 1893 a fost înființată la Iași catedra de filologie română, iar Alexandru Philippide a fost numit profesor universitar prin concurs, fiind titularul catedrei. În 1898 a devenit membru corespondent al Academiei Române, în 1900 a fost ales membru titular. În perioada 1913-1918 a fost decan al Facultății de Litere și Filozofie al Universităţii din Iaşi. În 1927 a înființat Institutul de Filologie Română, care astăzi îi poartă numele. În perioada 1897-1906 a redactat o primă formă a Dicţionarului limbii române al Academiei (porțiunea A – dăzvăț, rămasă în manuscris), stabilind principiile și metoda de lucru adecvate Dicționarului tezaur al limbii române.
La 1 mai 1862 s-a constituit la Cernăuți Reuniunea pentru Leptură. În condițiile revenirii la un regim constituțional în Imperiul Habsburgic după Revoluția de la 1848, un comitet de boieri și intelectuali în frunte cu frații Gheorghe și Alecu Hurmuzachi, I.Gh. Sbiera, Orest Renei, Ioan Popescul, baron Nicolae Vasilco și Leon Ciupercovici, sprijiniți de preoțimea românească a Bucovinei, au înființat Reuniunea pentru Leptură, la Biblioteca din Cernăuți. La început, s-a dorit a fi o asociație care să pună la îndemână românilor cărți, reviste, ziare, într-o sală de lectură, să organizeze și o bibliotecă. În discursul de inaugurare, Al. Hurmuzachi arată că rostul Societății este cultural, dar, mai, ales național românesc. Primul comitet era format din: Mihai Zotta–președinte, Al. Hurmuzachi–vicepreședinte, I.Gh. Sbiera–secretar, Ion Calinciuc, Aron Pumnul, Al. Costin, Leon Ciupercovici – membri, iar Orest Renei, Leon Popescul și baron N. Vasilco – membrii supleanți. Cărțile și revistele necesare activității Societății, în cea mai mare parte, se aduceau din România, dar erau foarte strict controlate de autoritățile austriece. Pentru a scăpa de acest control, a fost angajat un om de încredere la Mihăileni, care trecea publicațiile pe sub nasul autorităților imperiale. Limba oficială a Reuniunii, folosită atât între membrii ei cât și în corespondența cu autoritățile statului a fost întotdeauna numai cea română, folosită de timpuriu cu grafie latină. În 1865 avea să-și schimbe denumirea în Societatea pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina, pentru a deveni, din 1869, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, nume sub care s-a reactivat în martie 1990.
1 mai 1936, la Molovata Nouă, Dubăsari, s-a născut Anatol Codru, poet, eseist, traducător și regizor de film documentar din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. A urmat Facultatea de Litere a Universității de Stat din Chișinău (1958–1963) și ulterior cursurile superioare de regie la Moscova (1969–1971). A debutat ca poet cu volumul de versuri Nopți albastre (1962), urmat de încă șase volume de versuri: Îndărătnicia pietrei, Feciori, Portret în piatră, Piatra de citire, Mitul personal, Bolta cuvântului. A fost redactor la editura Cartea Moldovenească și săptămânalul Cultura. S-a remarcat ca regizor de filme documentare, 30 la număr. Unele din ele relatează viața marilor personalități, precum Mihai Eminescu, Dimitrie Cantemir, sculptorul Al. Plămădeală, arhitectul A. Sciusev etc. Primul său film a fost realizat în anul 1968 și s-a intitulat Trânta. Începând din anul 1971 a lucrat ca regizor la studioul cinematografic Moldova-Film. A fost ales și apoi reales ca președinte al Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova. A decedat la 17 august 2010, la Chișinău.
La 1 mai 1937, în satul Costiceni, judeţul Hotin (actualmente raionul Cernăuţi), s-a născut Ion Vatamanu, poet, publicist și om politic din Basarabia.. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, după care urmează școala medie din satul vecin Vancicăuți pe care o termină în 1954. Între anii 1954-1955 lucrează ca învățător la școala din Costiceni. În perioada anilor 1955-1960 studiază la Universitatea de Stat din Chişinău, la Facultatea de Chimie. În 1962 debutează cu volumul de poezii „Primii fulgi”. În 1971 susține la Universitatea din Lviv, Ucraina, teza de doctorat în chimie. În 1973 a fost ales șef de laborator la Institutul de Chimie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, funcție pe care o va deține până la sfârșitul vieții. În toți acești ani ai carierei sale de chimist, Ion Vatamanu va publica peste 150 de lucrări științifice în domeniul chimiei analitice, va obține cinci brevete de invenție în domeniul oscilopolarografiei (1980-1989). O serie din metodicile sale vor fi aplicate în sfera agricolă și industrială din fosta URSS și din Moldova. În 1978 publică, în colaborare cu alți lucrători științifici ai laboratorului de chimie, lucrarea „Indice Bibliografic al literaturii de polarografie (anii 1922-1977)”. Iar în 1988 scrie monografia „Termodinamica hidrolizei ionilor metalelor” în colaborare cu tânărul savant, doctor în chimie Ilie Fiștic. Între 1989-1991, împreună cu poeta Leonida Lari asigură conducerea ziarului „Glasul”, primul ziar în grafie latină din perioada postbelică în Republica Moldova, tipărit în Letonia cu sprijinul Societății „Dacia”. Între 1991-1993 a deținut poziția de director al revistei „Columna”. În 1990 este ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova și desemnat președinte al Comisiei Parlamentare pentru Cultură și Culte. Semnează Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Se stinge din viață la 9 august 1993 și este înmormântat în cimitirul Ortodox Central din Chișinău.
În ziua de 1 mai a anului 1949 a murit marele pictor roman Gheorghe Petrașcu (născut în 1872). Ultimele două decenii din cariera artistică a lui Gheorghe Petrașcu sunt cele care au dat artei plastice din România o operă caracterizată de o maturitate stilistică deplină, fapt pentru care tablourile pe care le-a realizat în această perioadă au dat posibilitatea criticii de artă de a putea defini și a descifra majoritatea coordonatelor estetice care au etalat întreaga măsură a geniului petrașcian. Pentru a ajunge la o stare de grație a maturității, Petrașcu a trecut printr-o evoluție anevoioasă și lentă care i-a solicitat tenacitatea și răbdarea. În anii de tinerețe a oscilat între tendințe contradictorii ca sămănătorismul şi modernismul, în special simbolismul. Artistul a încercat o conciliere a celor două direcții care s-a tradus mai târziu, într-o formulă de artă proprie de natură intimistă. Natura intimistă a stilului nou adus de Gheorghe Petrașcu este argumentată de creșterea continuă a numărului de lucrări cu naturi moarte, interioare și cu flori.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com