În data de 13 noiembrie 354, Aurelius Augustinus — rămas în istorie drept Augustin din Hipona — s-a născut la Thagaste, în Africa romană, pe teritoriul Algeriei de astăzi. Autor al lucrărilor fundamentale Confesiuni și Cetatea lui Dumnezeu, el a influențat profund teologia creștină, filosofia occidentală și gândirea europeană medievală. Înainte de convertirea sa din anul 386, tânărul Augustin a fost însă timp de aproape un deceniu adept al sectei dualiste a maniheilor și a dus o viață boemă ca profesor de retorică la Cartagina, Roma și Milano; Confesiuni, considerată prima autobiografie psihologică din cultura occidentală, păstrează celebra rugăciune din anii ezitărilor sale tinerești: „Dă-mi castitate și cumpătare, dar nu încă!”.
La 13 noiembrie 1594 Moldova şi Țara Românească declanșează războiul antiotoman. Creditorii turci, chemaţi sub pretextul de a fi plătiţi, sunt ucişi din ordinul lui Mihai Viteazul. Domnul muntean Mihai Viteazul, împreună cu domnitorul Moldovei, Aron Tiranul, au pus la cale o revolta împotriva turcilor, care a fost declanşată simultan la Bucureşti şi Iaşi, în data de 13 noiembrie 1594, prin masacrarea creditorilor şi soldaţilor turci aflaţi în cele două capitale româneşti.
Această acţiune a fost continuată de oastea lui Aron Vodă (condusă de hatmanul Ştefan Răzvan), prin atacarea foarte dură a turcilor din cetăţile Tighina, Chilia şi Cetatea Albă, prin incursiuni efectuate în nordul Dobrogei (până la Marea Neagră) şi prin ocuparea şi prădarea oraşului Ismail, ocazie cu care întreaga garnizoană otomană de aici este măcelărită (martie 1595). A urmat Bătălia de la Călugăreni care a avut loc la 23 august 1595, în care oastea aliată munteano-transilvăneană, condusă de Mihai Viteazul, a obținut o importantă victorie asupra oștilor otomane conduse de Sinan Paşa.
La 13 noiembrie 1909 s-a născut Eugen Ionescu (Eugène Ionesco), dramaturg, prozator, memorialist, eseist, critic literar şi poet francez de origine română. În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române. Primele apariții ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în revista „Bilete de papagal” (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critică literară și o încercare de epică umoristică. Volumul de debut e un volum de versuri și se numește „Elegii pentru ființe mici”. Cele mai de seamă scrieri în limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat „Nu!”, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru „scriitori tineri needitați”. Întreaga operă ce va urma poate fi considerată ca un efort original și reușit de a desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic și absurd al existenței, fatalitatea morții, splendoarea și neantul condiției umane.
La 13 noiembrie 1930, în satul Susleni, Orhei, s-a născut Mihail Garaz, poet, publicist, traducător, ecologist moldovean. A absolvit Institutul Pedagogic din Tiraspol, facultatea de științe naturale (1957). A lucrat ca învățător de biologie la școala din satul natal, apoi a trecut cu traiul la Chișinău. A fost redactor la Televiziunea de Stat a Moldovei, a ținut lecții în fața studenților la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. Debutul literar îl face în 1952, publicând versuri, povestiri în presa periodică. În 1966 la editura „Cartea Moldovenească” îi apare prima plachetă de versuri – „Cântec în septembrie”. În 1967 devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Pe parcursul anilor a publicat cărțile „Cir-Li-Lai” – versuri pentru elevi din clasele primare, „Biografia copacilor” – despre pomii fructiferi din Moldova, volumul de povestiri „Ceașca de porțelan” și cartea de schițe „Perseverență”, volumele de versuri „Adevărul și inima”, „Meșter și zburător”, iar în 1982 i-a fost publicat romanul istoric „Semnele șarpelui”. Post-mortem au apărut: volumul de poeme „Destin”, nuvela istorică „Povestirile corăbierului”, volumele „Avanpost ecologic”, „Izvorul din codrul verde”, cartea „Dator o veșnicie” ș.a. Scriitorul și ecologistul Mihail Garaz a fost omorât mișelește de o mână criminală în curtea casei sale din Trebujeni (în noaptea de 13 spre 14 iulie 1990). A fost o mare durere pierderea acestui om cu suflet mare, care a iubit și a ocrotit natura cu prețul vieții. Pe atunci se făceau tăieri masive de stejari în codrii Orheiului și Mihail Garaz nu a rămas indiferent, cum nu a rămas indiferent nici când cernoziomul din Moldova era otrăvit de pesticide. Scria, bătea alarma, atrăgea atenția opiniei publice. Din păcate, nu întotdeauna se făcea auzit, încât să fie luate măsurile cuvenite și să fie oprit masacrul pădurilor.
La 13 noiembrie 2000 şi-a pierdut viaţa în mod tragic fondatorul mişcării naţionale româneşti din RSS Moldovenească, Gheorghe Ghimpu. Gheorghe Ghimpu s-a născut la 26 iulie 1937, în localitatea Colonița din Basarabia. El a fost fondatorul Mișcării de Eliberare Națională din Republica Moldova, membru al Comitetului Executiv al Frontului Popular din Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales în mod democratic (1990). Gheorghe Ghimpu a fost deținut politic în perioada sovietică pentru convingerile sale și participarea la fondarea Frontului Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei (1972). Gheorghe Ghimpu și-a trăit clipa de fericire la 27 aprilie 1990, fiind primul care a dat jos drapelul sovietic și a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente Președinția Republicii Moldova.
Revoluţionarul, profesorul şi fondatorul mişcării de eliberare naţionale româneşti în RSS Moldovenească, Gheorghe Ghimpu, a decedat, în urma rănilor suferite într-un accident rutier care s-a produs la 27 octombrie 2000. Gheorghe Ghimpu și colegul său de asociație, Ion Caftanat, se deplasau în dimineața zilei de 27 octombrie 2000 spre comuna Târnova, raionul Edineț. După 3 ore de drum, la ora 6.30 mașina în care se aflau a fost lovită de un camion. În urma impactului Ion Caftanat a decedat pe loc, iar Gheorghe Ghimpu a fost transportat la spitalul din orașul Donduşeni, iar apoi la Spitalul de Urgență din Chișinău, unde a murit la 13 noiembrie 2000.
Versiunea oficială a autorităților este următoarea: „După trei ore de drum, la 06.30, din cauze deocamdată necunoscute, Ghimpu a pierdut controlul autoturismului și a lovit în plină viteză un copac”, scria la 14 noiembrie 2000 Agenţia Basa-Press.
Evenimente istorice din ziua de 13 noiembrie:
867: La Roma a murit papa Nicolae I, supranumit „cel Mare”, după un pontificat început în anul 858. El a jucat un rol determinant în consolidarea autorității papale și în disputele doctrinare și de jurisdicție dintre Biserica Romei și cea de la Constantinopol, alimentând tensiunile religioase care aveau să culmineze cu Marea Schismă din 1054. Considerat de istorici primul papă încoronat la înscăunare într-o ceremonie apropiată de cea a monarhilor, Nicolae I a impus în conștiința Europei ideea că nici măcar regii nu sunt mai presus de legea morală: el a refuzat categoric să-i acorde regelui Lothar al II-lea al Lotharingiei divorțul de regina Teutberga, chiar și atunci când trupele imperiale au asediat Roma în anul 864 pentru a-l intimida.
1708: Trupele ruse ale cneazului Aleksandr Menșikov, din ordinul țarului Petru I și cu ajutorul trădătorului Ivan Nos (starștina regimentului Priluki), au cucerit și au distrus orașul-fortăreață Baturin – capitala ucraineană, reședința hatmanului Ivan Mazepa, care trecuse anterior de partea suedezilor. Toți locuitorii – peste 15.000 de persoane, împreună cu garnizoana cazacă – au fost supuși unor torturi cumplite și uciși, fiind exterminate până și pisicile și câinii.
1805: Trupele franceze au intrat în Viena, capitala Imperiului Habsburgic, în timpul Războiului celei de-a Treia Coaliții. Capturarea orașului și a uriașelor sale arsenale a reprezentat un succes strategic major pentru Napoleon, cu numai câteva săptămâni înaintea bătăliei de la Austerlitz (2 decembrie), care avea să redeseneze echilibrul de putere din Europa Centrală.
1868: Compozitorul italian Gioachino Rossini a murit la Passy, lângă Paris, la vârsta de 76 de ani. Creator al operelor Bărbierul din Sevilla și Wilhelm Tell, el rămâne una dintre figurile fundamentale ale muzicii europene din secolul al XIX-lea.
1918: La Arad, reprezentanții Consiliului Național Român Central au început negocierile cu delegația guvernului maghiar, condusă de sociologul și ministrul Oszkár Jászi. Discuțiile din 13–14 noiembrie nu au dus la un acord privind statutul Transilvaniei, liderii români insistând asupra autodeterminării naționale, ceea ce a pregătit convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.
1918: În timpul intervenției militare române în Bucovina, o subunitate a Regimentului 37 Infanterie a fost întâmpinată cu foc de militari ucraineni în apropierea localității Lujeni, la nord de Cernăuți. Incidentul a ilustrat tensiunile teritoriale și militare din regiune, cu doar două săptămâni înaintea unirii Bucovinei cu România. Această scurtă ciocnire din zona gării Lujeni — în care o companie a Batalionului 3 din cadrul Diviziei 8 comandate de generalul Iacob Zadik a respins rapid formațiunile înarmate ucrainene — a fost singura confruntare armată din întreaga operațiune de pacificare a Bucovinei, asigurând ordinea necesară pentru întrunirea Congresului General de la Cernăuți, care a votat unirea la 28 noiembrie 1918.
1918: A fost publicată hotărârea Comitetului Executiv Central Panrus (VȚIK) privind anularea Tratatului de pace de la Brest, în legătură cu înfrângerea Germaniei în Războiul Mondial.
1989: Consiliul Suprem al RSS Estoniene a declarat ilegală alipirea republicii la URSS în anul 1940.
2009: Agenția spațială americană NASA a anunțat că datele colectate de misiunea LCROSS (Lunar Crater Observation and Sensing Satellite) confirmă existența unor cantități semnificative de apă în materialul lunar analizat după un impact controlat în craterul Cabeus, în apropierea polului sud al Lunii. Descoperirea a schimbat perspectiva asupra resurselor naturale ale satelitului nostru și a devenit un argument fundamental pentru viitoarele misiuni de explorare lunară, precum programul Artemis. Analizele spectrometrice au arătat că solul de pe fundul craterului Cabeus — o zonă permanent umbrită, unde lumina Soarelui nu a pătruns de miliarde de ani, iar temperaturile coboară sub minus 220 de grade Celsius — conține, proporțional, mai multă apă decât nisipul din deșertul Sahara, această gheață selenară putând fi descompusă în hidrogen și oxigen pentru alimentarea viitoarelor rachete interplanetare.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com