La data de 14 octombrie 1641 are loc prima sărbătorire a Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași, la exact patru luni după aducerea moaștelor sale de la Constantinopol, la 13 iunie 1641, prin grija domnitorului Vasile Lupu. Așezate în ctitoria domnească de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, moaștele aveau să transforme Iașul într-unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj ale lumii ortodoxe — cu un ceremonial de curte consemnat peste timp în Condica logofătului Gheorgachi și în cronicile Moldovei. Aducerea lor în Moldova în 1641 a fost însă rezultatul unei operațiuni diplomatice și financiare demne de un roman de capă și spadă: Vasile Lupu a primit moaștele de la Patriarhul Partenie I ca gest de recunoștință după ce domnitorul român achitase integral datoriile uriașe ale Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol către creditori. Întrucât legea otomană interzicea însă cu strictețe transportarea trupurilor neînsuflețite pe distanțe mari, Vasile Lupu a plătit în secret sume imense în aur marilor dregători ai Porții, iar racla a fost coborâtă în taină peste zidul cetății Constantinopolului și transportată pe Marea Neagră cu o corabie până la Galați, pentru a fi așezată într-o biserică unică în Europa acelor vremuri — dantelăria exterioară în piatră de la „Trei Ierarhi” fiind atunci suflată cu aur și pictată cu albastru de lapis lazuli.
La 14 octombrie 1853, în localitatea Şipotele Sucevei (azi Ciprian Porumbescu), judeţul Suceava, s-a născut compozitorul Ciprian Porumbescu, un înaintaş de seamă al muzicii româneşti. În mai multe surse este indicat satul Șepit, situat pe teritoriul actualei regiuni Cernăuți.
Viitorul compozitor, fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski, a utilizat la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi Porumbescu.
Ciprian Porumbescu s-a format în perioada când dobândirea drepturilor naţionale era o prioritate pentru români.
Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. Fire timidă şi retrasă, dar îndrăgostit de muzică, Ciprian Porumbescu îl întâlneşte, la vârsta de şapte ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg (Lvov) şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar în casa familiei Golembiovski. Ciprian Porumbescu a început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi.
În anul 1871 participă la Putna, la marcarea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii, unde se alătură unei asistenţe din care făceau parte Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici şi Nicolae Teclu. Din relatările vremii, se pare că după festivităţile oficiale, pe pajiştea din faţa mănăstirii s-a încins o horă în care au intrat toţi cei prezenţi, orchestra fiind condusă de Grigore Vindireu, căruia Ciprian i-ar fi luat locul, iar la final, după ce a cântat, s-ar fi aruncat la pieptul lui Iraclie strigând: „Tată, am cântat Daciei întregi!”.
În 1874 la Cernăuţi s-a înfiinţat Societatea studenţească „Arboroasa”, după numele vechi al Bucovinei. Ciprian Porumbescu i-a compus imnul, a condus corul societăţii culturale, iar în ultimul an de seminar a fost ales preşedintele ei. Însă „Arboroasa” nu a fost niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea austriacă din cauza activităţilor considerate mult prea intens patriotice.
În 1877, în Bucovina se sărbătorea alipirea la Imperiul Austro-Ungar, iar la Iaşi a avut loc o contrademonstraţie în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica, care a protestat împotriva alipirii Bucovinei. Societatea „Arboroasa” a trimis o telegramă de condoleanţe primarului din Iaşi. În seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducătorii societăţii „Arboroasa” – Constantin Morariu, Eugen Siretean, Zaharie Voronca şi Orest Popescu, au fost reţinuţi şi încarceraţi la închisoarea din Cernăuţi. Ciprian Porumbescu a fost arestat mai târziu, în 1878. Se afla la Stupca, i-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze şi a fost urcat într-o căruţă şi dus până la Cernăuţi, un drum în care apa rece i-a pătruns prin haine. De aici i se trage şi moartea prematură.
Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la Conservatorul din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici a scos, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români”, prima lucrare de acest gen din literatura muzicală românească.
După acea perioadă a urmat cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 la Brașov, în Sala Festivă a Gimnaziului Românesc are loc premiera operetei sale „Crai nou” (prima operetă românească), piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. Printre lucrările sale se numără: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele. Însă opera sa de căpătâi este considerată nemuritoarea „Balada pentru vioară şi orchestră”. Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic.
Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, în prezenţa tatălui său și al surorii sale, Mărioara, pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani.
La 14 octombrie 1918 se constituie Consiliul Naţional din Bucovina, sub conducerea lui Iancu Flondor, care milita pentru Unirea Bucovinei cu România. Contribuția lui Iancu Flondor la Unirea Bucovinei cu România este evidentă și a fost recunoscută atât de istorici, cât și de contemporanii săi, care notau că „atât de strâns legat este numele lui Flondor de actul istoric de la 1918, încât aproape s-a identificat cu dânsul”. Istoricul Nicolae Iorga simțea nevoia, după Unire, să aducă un omagiu lui Flondor, exclamând: „Cu adâncă recunoștință mulțumim omului întreg și neînfricoșatului Român”.
La 14 octombrie 1919, la Cernăuți s-a născut Mircea Șerbănescu, prozator și publicist, membru fondator și secretar literar (1951–1979) al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor. A urmat liceul în Turnu Severin, Craiova și Timișoara. După absolvirea Academiei de Înalte Studii Comerciale din București (1938–1942), a revenit în Timișoara, unde s-a stabilit și și-a continuat activitatea ziaristică deja începută din 1940–1941 la publicația Vestul. După stagiul militar pe frontul din Bucovina, a lucrat ca ziarist, redactor la Românul, Făclia Banatului, Drapelul roșu, colaborând și la Colț de țară, Fruncea, Scrisul Bănățean, România literară etc. Deși publicații la care a lucrat erau patronate politic (Românul de PNL, Făclia Banatului de PSD, iar, mai târziu Luptătorul bănățean de PCR), nu s-a angajat în niciun partid. A debutat cu povestirea Bătrânul lăutar la revista Colț de țară, urmată în același an (1937) de volumul de proză scurtă Cadavrul ambulant, fiind autorul a numeroase lucrări de proză scurtă, romane, antologii de anticipație, articole și memorialistică: Prea târziu, Rătăcire, Prețul tăcerii, Privind cinematografic, Cerc și dragoste, Fata din tren, Fântâna cu apă vie, Floare și îngheț, Ieșirea din vis, Anotimpuri literare, Romanul dragostei dintâi, Dincoace de Palia de la Orăștie, Neîntoarcerile etc. A decedat la 21 iulie 2012, la Timișoara.
La 14 septembrie 1978 s-a născut interpreta de muzică populară din R. Moldova Lenuța Gheorghiță. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea Canto popular. A fost solistă a orchestrei „Mugurel”. Colaborează cu mai mulți muzicieni și compozitori de muzică populară și ușoară. În anul 2007 a lansat primul album solo „Bade, pentru tine cânt». După două albume de muzică populară a început și cariera solo în muzica ușoară. În prezent este moderatoare a emisiunii „Cântă-mi lăutare” de la televiziunea „Busuioc TV». În anul 2012 Lenuţa Gheorghiță şi-a luat licenţa în Drept. A studiat timp de 5 ani la Facultatea de Drept Penal la Universitatea de Studii Europene de la Chișinău, speră să facă carieră şi în acest domeniu.
Evenimente istorice din ziua de 14 octombrie:
1465: Bucureștiul este menționat pentru prima dată ca cetate de scaun. Domnitorul Radu cel Frumos, fratele mai mic al lui Vlad Țepeș, emite un hrisov redactat în limba slavonă în care Bucureștiul apare menționat pentru prima dată cu statutul oficial de „cetate de scaun” (reședință domnească) a Țării Românești. Evenimentul reprezintă o etapă esențială în ascensiunea orașului de pe malurile Dâmboviței, care avea să devină, secole mai târziu, capitala României.
1582: În urma reformei calendarului gregorian, promulgată de Papa Grigore al XIII-lea prin bula Inter gravissimas, ziua de 14 octombrie 1582 nu a existat în Italia, Spania, Portugalia, Uniunea Polono-Lituaniană și în celelalte teritorii catolice care adoptaseră imediat noul sistem de măsurare a timpului. Calendarul a trecut direct de la 4 octombrie la 15 octombrie 1582, eliminând zece zile pentru corectarea decalajului astronomic acumulat față de echinocțiul de primăvară în secolele de utilizare a vechiului calendar iulian.
1806: În două bătălii desfășurate în aceeași zi pe platourile din Turingia, armatele franceze conduse de împăratul Napoleon Bonaparte (la Jena) și de mareșalul Louis-Nicolas Davout (la Auerstedt) obțin victorii decisive împotriva Prusiei. Înfrângerea distruge într-o singură zi prestigiul militar prusac moștenit de la Frederic cel Mare și permite Franței să ocupe Berlinul și să își consolideze dominația asupra Europei Centrale.
1920: Rusia Sovietică și Finlanda au semnat un tratat de pace, conform căruia cea mai mare parte a Istmului Carelia a rămas în componența Finlandei.
1933: La mai puțin de nouă luni de la preluarea puterii, cancelarul Adolf Hitler anunță retragerea Germaniei din Liga Națiunilor și din Conferința pentru Dezarmare de la Geneva. Decizia reprezintă unul dintre primii pași majori ai regimului nazist spre respingerea ordinii internaționale stabilite după Primul Război Mondial și pregătește terenul pentru politica agresivă de reînarmare.
1964: După o conspirație politică pregătită în interiorul conducerii de la Kremlin în timp ce liderul sovietic se afla în vacanță la Pitsunda, pe malul Mării Negre, Nikita Hrușciov este chemat la Moscova și obligat de Plenara Comitetului Central să renunțe la toate funcțiile sale. Leonid Brejnev preia conducerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, deschizând o nouă etapă politică în URSS, cu implicații majore pentru statele comuniste din Europa de Est. Evenimentul a reprezentat o premieră în istoria Uniunii Sovietice: pentru prima dată, un lider suprem de la Kremlin părăsea puterea în viață, prin votul Prezidiului și al Comitetului Central, și nu prin deces sau execuție.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com