Înălțarea Sfintei Cruci, prăznuită în Ucraina în data de 27 septembrie (stil vechi, 14 septembrie-stil nou) este cea mai veche și cea mai importantă sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt pe care a fost răstignit Iisus Hristos, pentru a reaminti creștinilor patimile îndurate de Mântuitor și de moartea Sa pământească, pentru a spăla păcatele oamenilor.
Mama împăratului Constantin, împărăteasa Elena, a plecat la Ierusalim să caute crucea pe care fusese răstignit Iisus Hristos. Aceasta a fost aflată alături de crucile pe care fuseseră răstigniți cei doi tâlhari o dată cu Iisus, împreună cu piroanele, și pentru a afla care era cea pe care Mântuitorul fusese crucificat, patriarhul Macarie al Ierusalimului a cerut ca ele să atingă, pe rând, o femeie moartă. În momentul în care a fost atinsă de crucea pe care fusese răstignit Iisus, se spune că aceasta a înviat.
În ziua de 14 septembrie (27 septembrie) a anului 326, Patriarhul Macarie a poruncit ca Sfânta Cruce să fie înălțată pe un loc înalt, pentru a putea fi văzută de întreaga lume adunată în locul în care Iisus fusese crucificat. O parte din lemnul Sfintei Cruci a fost dus la Constantinopol iar cealaltă parte a fost pusă într-o raclă de argint și încredințată episcopului Macarie. Când Ierusalimul a fost cucerit de perși, Sfânta Cruce a fost dusă în Persia unde a stat 14 ani, dar după victoria împăratului bizantin Heraclie asupra acestora, în anul 630 Crucea a fost readusă la Ierusalim. Sărbătoarea venerării Crucii, menționată la începutul secolului al VIII-lea, a fost multă vreme ținută doar la catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol.
Pentru creștini, crucea semnifică o armă împotriva răului, cea care păzește lumea și este pavăza călătorilor, fiind nelipsită din viața țăranului român, care se închina la răsăritul soarelui și în amurg, când pleca la drum, când ara pământul sau când strângea recolta. Își făcea semnul crucii și când îl năpădeau grijile, durerile, sau când avea o bucurie. În credința populară, ziua Înălțării Sfintei Cruci este considerată data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei, când, după spusele bătrânilor, pământul se închide, luând cu el plantele și micile viețuitoare lăsate la lumină odată cu venirea primăverii. Tot în această zi, preotul parohiei sfințește via și butoaiele cu vin, pentru ca și în viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată și se sfințesc în biserică busuiocul, menta, măghiranul și cimbrul, considerate plante de leac, cu puteri magice.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com