La 25 decembrie 336 a avut loc prima menţiune documentară a sărbătoririi Crăciunului la Roma. Crăciunul a început să fie serbat de către creștini pe 25 decembrie, după cel puțin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest și începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Inițial, sărbătoarea nașterii lui Hristos era ținută pe 6 ianuarie, istoricii știind azi că ea se celebra deja în 336 e.n., la Roma. Sextus Julius Africanus, un creștin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 e.n. această dată pentru nașterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalți creștini, care preferau 6 ianuarie. În primele două secole creștine, a existat o puternică opoziție la celebrarea zilelor de naștere a martirilor și a lui Iisus. Numeroși Părinți ai Bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naștere, când, de fapt, sfinții și martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebrați la data martiriului lor, adică la data „adevăratei lor nașteri” din perspectiva bisericii. Mulți creștini ai primelor secole erau scandalizați și de veselia și festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscență a păgânismului, în special al Saturnaliilor romane.
La 25 decembrie 1873, în ziua de Crăciun, la Constantinopol s-a născut prințul Vladimir Ghica, diplomat, scriitor şi preot romano-catolic, nepotul lui Grigore V. Ghica, ultimul domnitor al Moldovei. A fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Imperiul Otoman. La vârsta de cinci an, în 1878, Vladimir Ghica este trimis la școală în Franţa, în oraşul Toulouse. A fost lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce privește educația și practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nici o biserică ortodoxă. A absolvit şcoala în anul 1895, după care a urmat la Paris Facultatea de Științe Politice. În paralel a frecventat cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept. Vladimir Ghica s-a întors în România din cauza anghinei pectorale, unde şi-a continuat studiile până în 1898, când a plecat la Roma, la Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor Angelicum. A făcut profesiunea de credință catolică spre nemulţumirea mamei sale, care a fost până la moarte împotriva deciziei fiului său.
Vladimir Ghica a dorit să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea: la Bucureşti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires. A devenit astfel unul din pionierii apostolatului laic.
Întors în România, Vladimir Ghica s-a dedicat activităţii de caritate și a deschis primul dispensar gratuit „Bethleem Mariae” la București, a pus bazele marelui spital și sanatoriu „Sfântul Vincențiu de Paul”, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România. Vladimir Ghica a participat la servicii sanitare şi misiuni diplomatice în timpul războaielor (balcanic, primul şi al doilea război mondial) şi a fost primul preot român care a primit privilegiul de a putea celebra atât în rit romano-catolic, cât şi în rit ortodox.
La 18 noiembrie 1952 Vladimir Ghica a fost arestat, acuzat de „înaltă trădare” şi condamnat la trei ani de închisoare. Întemniţat la Jilava, preotul a fost ameninţat, bătut până la sânge şi torturat. Acolo, în închisoarea comunistă Jilava, Vladimir Ghica a decedat la 16 mai 1954. Martiriul său pentru credinţă a fost omagiat de Papa Francisc la 27 martie 2013. Monseniorul Vladimir Ghica a fost beatificat pe data de 31 august 2013 la Bucureşti, în cadrul unei slujbe religioase solemne şi înscris în rândul fericiţilor Bisericii Catolice, cu zi de prăznuire la 16 mai, ziua martiriului său.
La 25 decembrie 1935, în comuna Cocieri, raionul Dubăsari, s-a născut Vlad Ioviță, scenarist, regizor din Republica Moldova. Vlad Ioviță a fost Artist Emerit al RSS Moldoveneşti (1982), Laureat al Premiului de Stat din RSSM (1986), membru al Uniunii Scriitorilor şi Uniunii Cineaştilor. A absolvit şcoala de balet din Leningrad (1954) şi Cursurile Superioare de Scenaristică de la Moscova (1964). În anii 1966-1983, a colaborat ca scenarist şi regizor la studioul „Moldova — film». Este regizorul filmelor documentare „Piatră, piatră…” şi „Fântâna” (ambele în 1966), „Malanca” (1968). A creat filmele artistice „Se caută un paznic” (1967) – scenarist, „Nunta la palat” (1969) − regizor, „Dimitrie Cantemir” (1973) − scenarist şi regizor,
„Durata zilei”(1974) − scenarist, „Calul, puşca şi nevasta” (1975) − scenarist şi regizor, „Făt-Frumos” (1977) − scenarist şi regizor, „La porțile satanei” (1980) − scenarist şi regizor. A decedat la 23 iunie 1983.
La 25 decembrie 1941, în Topa Mică, Cluj, s-a născut Ioan Alexandru (Ion Șandor Janos), poet, publicist, eseist și traducător, om politic creştin. Încă din perioada studiilor liceale, ca elev la Școala Medie „George Barițiu” din Cluj, a fost cunoscut în mediile literare clujene și a citit la cenaclurile literare de aici. A fost perioada în care l-a cunoscut pe Lucian Blaga. În 1960 a debutat cu poezia Floarea mea în revista Tribuna din Cluj. A urmat Facultatea de Filologie a Universității din Cluj, la secția Limba și literatura română. În 1964 s-a transferat la Universitatea din București. A debutat editorial cu volumul Cum să vă spun (1964), în același an a devenit membru al Uniunii Scriitorilor și s-a căsătorit cu Spitz Ulvine-Grete. Din 1966, a făcut parte din Colegiul de redacție al revistei Amfiteatru, de la primul număr, susținând rubrica Am citit în această lună. În decembrie 1966 și-a schimbat numele în Alexandru Ioan. A terminat studiile la Universitatea din București (1968), fiind reținut asistent, la Catedra Eminescu. A fost bursier la Universitatea din Freiburg, unde a audiat cursurile lui Martin Heidegger fiind interesat de filosofie. În 1989, a participat la manifestațiile revoluționare din București. A fost membru fondator și vicepreședinte al PNȚ-CD, deputat și senator, fondatorul Asociației Pro Vita Brâncoveanu, care apără drepturile copilului nenăscut (1990). Din opera sa: Viața, deocamdată, Vămile pustiei, Imnele Transilvaniei, Imnele Moldovei, Bat clopotele în Ardeal, Cu Biblia în America, Imnele Sfinților martiri Brâncoveanu. A tradus din poezia austriacului Rainer Maria Rilke, Odele grecului Pindar, precum și Cântarea Cântărilor, din ebraică. Ioan Alexandru a participat la inaugurarea bustului lui Mihai Eminescu din curtea Casei lui Aron Pumnul din Cernăuți. A decedat la 16 septembrie 2000, la Bonn, Germania.
La 25 decembrie 1978, în Baia Mare, s-a născut Paula Seling, cântăreață și compozitoare, personalitate TV. A absolvit Școala Superioară de Jurnalistică din București. A studiat canto și pian. A lansat mai mult de treisprezece albume (inclusiv trei albume de Crăciun) și peste douăzeci de single-uri, a fost câștigătoarea trofeului Festivalului internațional de muzică ușoară Cerbul de Aur 2002, alături de Ovi a obținut locul 3 în finala Eurovision 2010 de la Oslo.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com