La 2 octombrie 1442 Iancu (Ioan) de Hunedoara obține o mare victorie împotriva otomanilor, în bătălia de pe râul Ialomița. Astfel, după victoria de lângă Sibiu de la sfârşitul lunii martie a anului 1442 contra turcilor, Ioan de Hunedoara a pătruns cu oastea în Ţara Românească şi a sprijinit urcarea la tron a domnitorului Basarab al II-lea, fiul fostului domnitor Dan al II-lea. Aflând despre această acțiune, sultanul Murad al II-lea a trimis împotriva lui Ioan o armată numeroasă, de peste 80 de mii de ostaşi, poruncind ca Ţara Românească să fie transformată în paşalâc, iar Transilvania să fie prădată. Pentru aceasta, otomanii au trecut Dunărea pe la Nicopole şi s-au îndreptat înspre capitala Ţării Româneşti, Târgovişte, o parte a ostaşilor otomani răspândindu-se după pradă pe Valea Ialomiţei, spre trecătoarea Buzăului. Iancu a trecut Carpaţii şi i-a întâmpinat pe otomani în ziua de 2 septembrie 1442 pe râul Ialomiţa, într-un loc muntos şi strâmt unde turcii nu puteau să se desfășoare așa cum ar fi dorit. Bătălia s-a încheiat cu o strălucită victorie a lui Ioan de Hunedoara, care a capturat 10 mii de prizonieri, 500 de cămile, cai şi catâri, haine scumpe şi obiecte de preţ. Sultanul l-a mazilit pe beiul de Rumelia dar nu a putut stopa marşul victorios al lui Ioan, care a trecut la sud de Dunăre şi a învins orice rezistenţă otomană până în Serbia. Dacă până atunci Ioan de Hunedoara dusese lupte defensive, răspunzând atacurilor otomane, victoria de pe râul Ialomiţa constituie un moment de cotitură în strategia sa de luptă, deoarece el nu va mai aştepta ca otomanii să-l atace, ci va trece el Dunărea și îi va ataca pe turci. Această victorie a impus pentru prima oară numele lui Ioan de Hunedoara în atenţia Occidentului, care vede în el cel mai bun comandant pentru lupta împotriva expansiunii otomane.
La 2 octombrie 1569 domnitorul Bogdan Lăpuşneanu depune omagiu regelui polon Sigismund al II-lea August. Era născut în anul 1553 şi a urmat la tronul Moldovei după uciderea tatălui său, Alexandru Lăpuşneanu, la vârsta de 15 ani. Tutore i-a fost mama sa Ruxandra. Bogdan a fost partizan politic al polonezilor, cu care încheie tratate de supunere și se înrudește. Purtarea lui i-a nemulțumit pe boierii țării, în frunte cu Ieremia Golia Cernăuțeanul. Aceștia se temeau mai ales de introducerea catolicismului în Moldova. În momentul prinderii și închiderii lui de către un nobil polonez cu care se certase, boierii se plâng la Poartă, iar aceasta îl numește domn în mai 1572 pe Ioan Voda cel Viteaz. Încercând zadarnic să mai revină pe tron cu ajutorul polonezilor, alungat și rătăcind pe la toate curțile europene, a murit în iulie 1574 la Moscova.
La 2 octombrie 1709 a murit hatmanul ucrainean Ivan Mazepa. Ivan Mazepa (1639-1709) a fost hatman al cazacilor zaporojeni din Ucraina în perioada din 1687 şi până la moartea sa. A încercat o alianţă cu regele suedez Charles al XII-lea împotriva Imperiului rus, dar a fost zdrobit la Poltava împreună cu armata suedeză. S-a refugiat în Valahia, apoi la Tighina, în Moldova unde a şi murit în 1709.
La 2 octombrie 1935, în satul Mana–Vatici, Orhei, Basarabia, s-a născut Paul Goma, scriitor, memorialist și militant anticomunist, stabilit la Paris. A fost membru al Partidului Comunist Român, apoi anticomunist. Exmatriculat, deținut politic, a reușit să-și publice cărțile în străinătate, nu și în țară. În 1977, Goma a reușit să trimită la Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România, pentru care a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stârni proteste în străinătate. La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soției și copilului, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați din România. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București, a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România. Volume publicate: Camera de alături, Ostinato, Ușa noastră cea de toate zilele, Patimile după Pitești, Arta refugii, Amnezia la români, Jurnalul unui jurnal, Basarabia. A decedat la 25 martie 2020, în Paris, Franța
În ziua de 2 octombrie a anului 1939, în localitatea Limanu din judeţul Constanţa s-a născut renumitul cântăreţ de muzică uşoară românească, Dan Spătaru. În tinerețe a fost fotbalist, dar în anul III al Facultății de Educație Fizică și Sport a trebuit să renunțe la fotbal, având hernie de disc. S-a dedicat școlii și muzicii; ca student a început să cânte la Casa Studenților în anul 1962. Camelia Dăscălescu l-a ascultat odată la Mon Jardin și l-a descoperit, l-a pregătit. Primele bucăți muzicale interpretate de Dan Spătaru au fost ale Cameliei Dăscălescu. Odată la o terasă l-a cunoscut pe Temistocle Popa, care i-a compus aproape toate șlagărele. Primul mare succes l-a avut cu Măicuța mea. Dan Spătaru a fost unul dintre cei mai iubiţi artişti ai României, cântăreţ, compozitor şi actor; mii de spectatori i-au aplaudat vocea inconfundabilă şi şlagărele pe care a reuşit să le facă nemuritoare: „Te-aşteaptă un om”, „Tărăncuţă, ţărăncuţă”, „Nu m-am gândit la despărţire”, „Trecea fanfara militară”, „Drumurile noastre”. A decedat în ziua de 8 septembrie 2004.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com