În ziua de 25 septembrie a anului 1860 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a efectuat o vizita „de curtoazie” la Istanbul. Domnitorul a fost primit cu onorurile prevăzute pentru şefii de state suverane, renunţându-se la ceremonialul ofensator cu care erau primiţi domnii anteriori. Vizita a urmărit soluţionarea cerinţelor din memoriul adresat Porţii şi Puterilor garante în luna iunie a aceluiaşi an, referitoare la dreptul de a desăvârşi unirea celor doua principate şi de a modifica legea electorala. Situaţia pe plan internaţional complicată de unificarea Italiei a amânat luarea unei decizii. În cele din urmă, la 13 septembrie 1861 s-a deschis la Constantinopol Conferinţa puterilor europene. Trei luni mai târziu Poarta emite firmanul prin care se recunoştea unirea administrativă şi legislativă a Principatelor, cu garanţia Marilor Puteri, însă numai pe timpul domniei lui Cuza. Deşi nu era o izbândă deplină, se făcuse un important progres faţă de situaţia anterioară. În aceste condiţii, pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza a emis „Proclamaţia Unirii”, în care exclama: „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată, alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie”.
La 25 septembrie 1913, la Bucureşti a văzut lumina zilei Maria Tănase, cea care urma să devină Edith Piaf a României. Maria Tănase a fost un fenomen unic în muzica românească. „Sunt voci care nu exprimă numai frumosul muzical, minunea veche şi cu toate astea mereu nouă a cântecului, ci ceva mai mult, exprimă sufletul unui loc şi al unui timp. Aşa a fost vocea Mariei. Când cânta ea, parcă plângea un violoncel cu strunele de mătase”, afirma compozitorul Constantin Nottara.
Maria Tănase a apărut prima dată în public pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” pe când avea opt ani. Apoi – pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a frecventat cursul inferior. Debutul artistic a avut loc în 1934, la Teatrul de Revistă condus de renumitul Constantin Tănase. Primele înregistrări pe discuri de ceară le-a făcut în anul 1936 sub patronajul casei de discuri londoneze „Columbia”, cu ajutorul artistei Aurora Sotropa, de care a legat-o ulterior o mare prietenie. La 20 februarie 1937 Maria Tănase debutează la Radio București.
Începând cu anul 1939 se deschide activitatea internaţională a talentatei interprete. Maria Tănase și Grigoraș Dinicu sunt desemnaţi „ambasadori ai muzicii populare românești” la Expoziţia Internaţională de la New York. În anii războiului Maria Tănase participă, alături de mari artişti precum George Enescu, George Vraca şi Constantin Tănase, la spectacole organizate pentru răniţi sau la unităţile militare.
În perioada anilor 1953-1961, Maria Tănase a înregistrat nu mai puţin de 24 de albume, din care patru în limba franceză. Maria Tănase a avut un repertoriu extrem de vast care a cuprins cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, orații de nuntă, cântece de leagăn, de joc, de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice, bocete. O selecție de 20 de cântece din repertoriul artistei a fost publicată în 1963 în broșura „Cântecele mele – Maria Tănase”.
Ilustra artistă s-a stins din viaţă la 22 iunie 1963. Corpul neînsufleţit al Mariei Tănase a fost depus la Teatrul de Revistă, s-a instituit zi de doliu naţional, şi a fost condusă pe ultimul său drum, spre Cimitirul Bellu, de sute de mii de oameni care o iubeau şi o admirau în mod deosebit. Şi-a dorit ca după moartea ei să se facă o fântână „pe un drum secetos, dornic de apă”, pentru ca drumeţii să-şi potolească setea.
Maria Tănase a lăsat în urma sa o bogată moștenire folclorică și artistică. A fost premiată post-mortem la Académie Charles-Cros de la Paris, în anul 1965, cu Grand Prix du Disque. Începând cu anul 1969, la Craiova are loc Festivalul-Concurs Naţional al interpreţilor cântecului popular românesc „Maria Tănase”, ca un omagiu adus marii cântăreţe. La una din ediţiile acestui festival au participat cu succes şi rapsozii cântecului popular românesc din nordul Bucovinei, Nicolae Mintencu şi Elena Calancea.
La 25 septembrie 1920, la Sucevița s-a născut Dimitrie Vatamaniuc, critic și istoric literar, reputat eminescolog și un fervent apărător și promotor al culturii și civilizației românești din Bucovina de Nord, membru de onoare (2001) al Academiei Române. În 1947 a devenit licențiat al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj, cu specializare în Istoria literaturii române, Estetică literară și Istoria românilor. În timpul studiilor universitare a fost membru în comitetul de conducere al societății studențești bucovinene Junimea. În 1957 și-a susținut teza de doctorat cu tema Ioan Popovici-Bănățeanul și lumea meseriașilor. A fost profesor de Limba și literatura română la Liceul „Andrei Mureșanu” din Dej, redactor la Almanahul literar din Cluj, cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor și lector la Universitatea din București (din 1957), bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară și șef de secție la Centrul de Documentare și Informare Științifică al Academiei Române. A continuat opera lui Perpessicius, care și-a închinat viața studierii operei poetului Mihai Eminescu, fiind cunoscut și apreciat în țară și străinătate pentru cercetarea și publicarea operelor complete ale lui Mihai Eminescu, îndeosebi a celebrelor Manuscrise facsimilate. A decedat la 4 iulie 2018, la București.
La 25 septembrie 1936, s-a născut Ileana Sărăroiu, interpretă română de muzică populară și de petrecere. Originară din Valea Voievozilor, județul Dâmbovița, artista a început să cânte de la o vârstă fragedă și s-a afirmat ulterior prin apariții la radio, televiziune și pe scenele din România. A făcut parte din formații și ansambluri folclorice și a colaborat cu mai mulți instrumentiști și interpreți cunoscuți ai perioadei. Ileana Sărăroiu a înregistrat numeroase cântece populare, unele dintre ele fiind difuzate frecvent la radio și televiziune. Printre repertoriile asociate cu numele său se numără cântece din zona Munteniei și piese de petrecere. Artista a murit la 13 mai 1979, la doar 42 de ani, în timpul unui spectacol susținut la Călărași.
La 25 septembrie 2019 a decedat Gheorghe Afroni, interpretul de folclor din Republica Moldova.
Gheorghe Afroni s-a născut la 27 aprilie 1962, în satul Pereni, raionul Hâncești. A fost un cobzar moldovean, membru al Ansamblului folcloric „Ștefan Vodă”. A urmat Facultatea de Canto Popular al Academiei de Muzică, Teatru și Arte plastice, în clasa Nicolae Chiosa. Din timpul facultății era prezent la majoritatea concursurilor de muzică populară, acompaniindu-se la cobză, clasându-se mereu pe locuri de frunte. Avea o prestație aparte prin ținuta sa scenică, autenticitatea costumului și vocea deosebită. După doi ani de studii, a mers la Conservatorul din Iași, Facultatea de Canto Academic, în clasa Gelu Popa. A lucrat la Teatrul epic „Ion Creangă” din Chișinău, în studioul Buciumul condus de Tudor Tătaru. A încercat și muzica folk, înregistrând un CD cu cântece pe versuri de Ion Proca.
Evenimente istorice din ziua de 25 septembrie:
1396: În Bătălia de la Nicopole sultanul Baiazid I, „Fulgerul”, înfrânge armata cruciată. De partea cruciaților a luptat și un corp de oaste sub comanda lui Mircea cel Bătrân.
1493: Cristofor Columb a părăsit portul Cádiz cu o flotă mult mai mare decât în prima sa călătorie, marcând trecerea de la simpla explorare la colonizarea sistematică. Această plecare reprezintă, de fapt, punctul zero al istoriei moderne a mediului și a alimentației. Alături de coloniști, Columb a îmbarcat în premieră pentru Lumea Nouă cai, vaci și porci, declanșând ceea ce astăzi numim „Schimbul Columbian” – fenomenul biologic și agricol care avea să rescrie complet ecosistemul întregii planete.
1826: Imperiul Rus și cel Otoman au încheiat Convenția de la Akkerman. Documentul impunea alegerea domnilor dintre boierii pământeni pe o perioadă de șapte ani. Totuși, cel mai profund impact al convenției a fost unul pur economic: ea a forțat anularea monopolului comercial otoman. Grânele Principatelor au putut ieși în sfârșit liber către piețele din Occident, integrând accelerat și ireversibil economia Țărilor Române în sistemul capitalist european.
1848: S-a încheiat la Blaj a treia mare întrunire a românilor transilvăneni. Participanții și-au reafirmat răspicat revendicările politice, iar Avram Iancu a organizat de aici rezistența din Munții Apuseni.
1848: După înăbușirea revoluției muntene, autoritățile au emis decretul prin care 22 dintre liderii mișcării (Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti) erau trimiși în exil. Ceea ce turcii au gândit ca o anihilare a conducerii s-a dovedit a fi cel mai eficient motor diplomatic pe termen lung. Ajunși în capitalele europene, revoluționarii au creat o rețea neobosită de influență pe lângă cancelariile occidentale, obținând acel sprijin internațional esențial care avea să facă posibilă Unirea Principatelor un deceniu mai târziu.
1854: Începutul apărării Sevastopolului în Războiul Crimeii.
1883: A fost inaugurat castelul Peleş, ocazie folosită de autorităţi pentru a declara Sinaia oraş. Lucrările au început în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman, iar costurile lucrării s-au ridicat la 16 milioane lei-aur.
1932: S-a născut Anatolii Solovianenko, solist de operă ucrainean.
1949: Agenția sovietică TASS elibera un comunicat scurt prin care recunoștea public ceea ce aparatele de zbor americane detectaseră cu groază: URSS deținea bomba atomică.
1960: La cea de-a 15-a Adunare Generală a ONU, liderul sovietic Nikita Hrușciov a rostit celebra frază „Vă vom arăta noi ce-i viața”.
1974: Revista „Science” a publicat pentru prima dată date de cercetare care indică faptul că aerosolii contribuie la distrugerea stratului de ozon al Pământului.
1991: Cancelaria românească a publicat discret decretul de înființare a Ambasadei României la Chișinău, cimentând instituțional recunoașterea noului stat vecin. Data poartă o greutate istorică fundamentală datorită vitezei sale de reacție pe scena internațională. La nici o lună după ce Republica Moldova își declarase desprinderea de Uniunea Sovietică, deschiderea ușilor diplomatice consfințea România ca fiind „națiunea Zero” – prima țară din lume care a recunoscut în mod oficial independența vecinilor de peste Prut.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com