La 26 ianuarie 1918, în România, guvernul Ionel I.C.Brătianu – Take Ionescu a demisionat. În fruntea noului guvern a fost numit generalul Alexandru Averescu. Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859, în satul Babele, astăzi în regiunea Odesa din Ucraina. Generalul de armată, Alexandru Averescu, a fost comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial. Viața sa politică nu a fost lipsită de tensiuni. În primul rând, Alexandru Averescu a fost loial casei regale și s-a luptat să-și păstreze popularitatea pe treptele cele mai înalte în fața declinului. A fost prețuit de către regele Ferdinand. Când regele se afla pe patul de moarte l-a chemat pe Averescu la el ca să-i vorbească: „Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău despre tine. Îți fac această mărturisire ca să intru ușurat în groapă”. În anul 1930 generalii Constantin Prezan și Alexandru Averescu sunt ridicați la cel mai înalt rang: mareșal al României, din dispoziția regelui Carol al II-lea. Spre finele vieții sale, bătrân și bolnav, se retrage din viața politică. Mareșalul Averescu a murit în urma unei crize cardiace, în noaptea de 2 spre 3 octombrie 1938. A fost membru de onoare al Academiei Române.
La 26 ianuarie 1925, în Cluj s-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic și istoric literar, teoretician literar, memorialist și traducător. A fost licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1947), a devenit Doctor în Literatură universală și comparată la Universitatea clujeană, sub conducerea lui Liviu Rusu. A fost asistent universitar la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946–1949), apoi cercetător la Filiala din Cluj a Academiei Române (1950–1954). A fost arestat, prima dată în 1948, judecat și condamnat pentru deținere și răspândire de material subversiv, care consta din cărțile de literatură, istorie, filosofie și politică din biblioteca proprie. Eliberat din închisoare în 1949, a fost demis din funcția didactică de la universitate, ca fost deținut politic. După 5 ani de șomaj, cu angajări temporare, a fost din nou arestat în 1956 din cauza unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertăților democratice și religioase de către regimul comunist, elaborat împreună cu frații Matei, Ioan și Elena Boilă, nepoții lui Iuliu Maniu. Deși patru exemplare ale memoriului au fost distruse, o copie a ajuns la Securitate, în urma trădării și denunțării autorilor de către un apropiat. Au urmat 7 ani de detenție la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești, Dej, precum și doi de domiciliu obligatoriu la Lătești; fiind eliberat în 1963 în schimbul unui acord de colaborare ca agent informator al Securității. Timp de 24 de ani, pânǎ la plecarea din țarǎ ca refugiat politic, a colaborat în mod asiduu cu Securitatea semnând, sub numele conspirativ de Someșan, rapoarte în care își denunța camarazii de la cercul Cibinium. S-a stabilit în Franța din 1981. A decedat la 20 august 2014, la Nisa, Franța.
La 26 ianuarie 1942, în satul Pănășești, Strășeni, s-a născut Anastasia Istrati, interpretă de muzică populară din Republica Moldova. Anastasia Istrati și-a făcut studii la Școala de Muzică din Slobozia clasa dirijor de cor a profesorului Petre Stroiu. Și-a început cariera artistică în corul „Doina” a Filarmonicii dirijat de Veronica Garștea, unde cântă timp de 3 ani. Din 1967 pana în 1975 este angajata în Orchestra „Mugurel”. Din 1975 până în 1980 e solista orchestrei „Fluieraș”. Din 1980 până la ieșirea la pensie cântă în corul Teatrului de Opera și Balet. Pe timpul când era în vogă numele Anastasiei Istrati în „Mugurel” este observată de regizorul Emil Loteanu care toarnă filmul „Fresce în alb” cu toate cântecele cântăreței. Film care a avut un răsunet extraordinar.
Toată viața a tânguit după cântec și slava de altă data, dar așa și nu i-au mai revenit. S-a retras în modestu-i apartament, având grijă de soțul ei clarinetistul Sergiu Cojoc și pregătindu-i bucatele deosebite la care era foarte iscusită Anastasia Istrati. Duceau o viață mai mult decât modestă. Pleacă din asta lume pe 26 septembrie 2016 cu tristețea nerealizării sale în domeniul cântecului ce l-a iubit mai mult ca viața, cântecul popular.
La 26 ianuarie 1942, în București, s-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor și instrumentist, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din 1969. A urmat cursurile Școlii de muzică și ale Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Capitală. A fost instrumentist în Orchestra de muzică ușoară a Radioteleviziunii condusă de maestrul Sile Dinicu și a fondat formația Perpetuum Mobile. Debutul în televiziune a avut loc în 1964 cu melodia Vreau să știu. A compus de-a lungul anilor peste 700 de piese de muzică ușoară, devenite rapid șlagăre și a orchestrat mai bine de 3.000 de cântece, încredințate celor mai în vogă interpreți ai muzicii ușoare românești. A scris corală și de jazz, dar și muzică de film, cele mai cunoscute fiind cele din seria „B.D.”, precum și muzică de revistă pentru cinci spectacole de mare succes. Șlagărul consacrării sale a fost Nici o lacrimă, care a fost interpretat de 17 concurenți străini în primele trei ediții ale Festivalului Internațional Cerbul de Aur. Cele mai multe colaborări le-a avut cu Corina Chiriac căreia i-a încredințat 21 de piese și cu Angela Similea care i-a interpretat 18 cântece. A participat în calitate de dirijor la Festivalul internațional de la Atena (1969) și la Festivalul cântecului, unde și-a prezentat piesa proprie Mediterana. S-a stins din viață la 21 noiembrie 2001, la București.
În ziua de 26 ianuarie anul 1944 a murit Smaranda Gheorghiu, scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăți culturale, considerată educatoare a poporului. Este cunoscută și sub numele de Maica Smara, aşa o numea Veronica Micle. Smaranda era nepoata lui Grigore Alexandrescu şi descendentă a familiilor boiereşti Andronescu şi Vlădescu. Ea a scris celebrele versuri: „Vine vine primăvara/ Se aşterne-n toată ţara/ Floricele pe câmpii/ Hai să le-adunăm copii”. La sfârşitul secolului al XIX-lea Smaranda a condus un cenaclu frecventat şi de poetul Mihai Eminescu şi a fost prietenă cu Veronica Micle. A colaborat la cele mai importante ziare şi reviste ale vremii, între care „Convorbiri literare”, „Fântâna Blanduziei”, „Literatorul”, „Tribuna”, „Universul”, a fost membră a unor organizaţii culturale şi a participat la diverse congrese internaţionale, ca reprezentantă a României. Avea pasiunea călătoriilor şi a străbătut România şi multe ţări din Europa şi din Asia, apoi a scris cărţi şi a ţinut conferinţe pentru a relata impresii din aceste călătorii. Cea mai interesantă călătorie a ei a fost în 1904, spre Capul Nord, urmând itinerarul Transilvania, Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Rostock, Copenhaga, Upsala, Capul Nord. La întoarcere, a vizitat oraşul Cristiania (în prezent Oslo), unde s-a întâlnit cu Henrik Ibsen. În parcul Mitropoliei din Târgovişte şi în parcul Cişmigiu din Bucureşti au fost ridicate monumente în amintirea Smarandei Gheorghiu.
Evenimente istorice din ziua de 26 ianuarie:
1244: Prima atestare documentară a localității Berlin.
1699: Prin Tratatul de pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman și Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intră sub stăpânirea Curții de la Viena.
1865: Demisia Guvernului Mihail Kogălniceanu. Instalarea Guvernului Constantin Bosianu
Guvernul Mihail Kogălniceanu a fost un consiliu de miniștri „cuzist”, care a guvernat în perioada 11/23 octombrie 1863–26 ianuarie/7 februarie 1865 și a început perioada marilor reforme din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
1902: A încetat din viață Iosif Naniescu (Ioan Mihalache Naniescu), Mitropolit al Moldovei; cărturar; membru de onoare al Academiei Române. A fost proslăvit ca sfânt de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, cu numele Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei. Hotărârea de canonizare a fost luată în 5 octombrie 2017.
1918: Chemate de Sfatul Țării din Basarabia, trupele Armatei Române au intrat în Chișinău.
Intervenția Armatei României în Basarabia a reprezentat o acțiune militară în spațiul geografic al Basarabiei, în intervalul decembrie 1917–martie 1918.
1918: Guvernul Rusiei Sovietice a întrerupt relațiile diplomatice cu România Guvernul bolșevic considera statul român ostil noului regim instaurat la Sankt Petersburg.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com