La 29 septembrie 1547 s-a născut Miguel de Cervantes Saavedra, romancier, poet şi dramaturg spaniol, considerat simbolul literaturii spaniole. Miguel de Cervantes (1547-1616) este cunoscut, în primul rând, ca autorul romanului „Don Quijote de la Mancha”, pe care mulți critici literari l-au considerat primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit „Principele ingeniozității”. Acest roman este capodopera literaturii spaniole. Prima parte a apărut în 1605 și s-a bucurat de un mare succes din partea publicului. În curând s-a tradus în principalele limbi europene și în prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume. La început, intenția lui Cervantes a fost de a combate popularitatea atinsă de cărțile cavalerești, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea reală datorită lecturilor sale, crezându-se un cavaler în căutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalerești era deplorabil, iar istoriile povestite absurde. Cu toate acestea, pe măsură ce opera avansa, Cervantes a trecut de la scopul său inițial la scopul de a reflecta societatea din timpul său și a medita asupra comportamentului uman.
La 29 septembrie 1812, la Cernauca de lângă Cernăuţi s-a născut Eudoxiu Hurmuzachi, istoric, politician austriac (mareșal al Ducatului Bucovinei) și patriot român, care a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul habsburgic. Eudoxiu Hurmuzachi este descendent din vechea familie aristocrată a lui Doxachi Hurmuzachi, stabilită la Cernăuca. Tatăl său era cunoscut pentru faptul că oferea refugiu liderilor politici români transilvăneni persecutați, întrând în datorii pentru a-i putea ajuta în continuare.
După absolvirea Liceului în Cernăuți, în perioada 1830-1836 a studiat la Facultatea de Drept a Universităţii din Viena. La sfârșitul anului 1848, ministrul justiției, baronul Alexander von Bach, l-a chemat pe juristul Eudoxiu Hurmuzachi să ajute la decretarea hotărârilor luate și adoptarea regulamentelor pentru Bucovina cu cunoștințele sale speciale și locale, apoi i-a fost încredințată traducerea codului civil și codului penal din limba germană în limba română. În această perioadă Eudoxiu Hurmuzachi a devenit colaborator al ziarului politic „Bucovina”, editat la Cernăuţi în limbile română şi germană de către frații săi Gheorghe și Alexandru. În anul 1850 a fost numit de către cavalerul Anton von Schmerling, pe atunci ministru al justiției, membru al comisiei pentru elaborarea unui lexicon de terminologie juridică în limba română. El a preluat, de asemenea, examinarea manualelor românești pentru școlari utilizate în Bucovina, a tradus câțiva ani edictele și legile imperiale în limba sa maternă.
Eudoxiu Hurmuzachi a trăit, cu scurte întreruperi, mai mulți ani la Viena, practicând studii istorice privind Bucovina. I-a fost acordată permisiunea de utilizare a arhivelor imperiale, ceea ce a fost și foarte util pentru studiul său de istorie, început în 1851, la Universitatea vieneză.
A adunat documente de arhivă latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti), peste 6.000 la număr, constituind fondul de documente care-i poartă numele – „Colecţia Hurmuzachi”.
În anul 1861 Eudoxiu Hurmuzachi a fost ales deputat în Dieta Bucovinei pentru județul Câmpulung Moldovenesc-Solca. La 8 februarie 1862 împăratul Franz Joseph I l-a numit adjunct al mareșalului Bucovinei Eugenie Hacman, și după demisia lui, pe data de 5 decembrie 1862, a devenit noul căpitan al țării. Politicianul a deținut această funcție cu zel și devotament față de interesele familiei imperiale austriece, Imperiului Austriac și Ducatului până în 1870.
Eudoxiu Hurmuzachi a fost membru al Societăţii Academice Române din 1872. S-a stins din viaţă la 10 mai 1874. Memoria lui a fost înveşnicită în România şi la Cernăuţi, unde activează Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”.
La 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, comitatul Hunedoara (Austro-Ungaria), s-a născut părintele ieromonah și teologul român Arsenie Boca. Arsenie Boca (1910-1989) a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din localitatea Drăgănescu. Arsenie Boca este considerat de către unii din ucenicii săi ca cel mai mare duhovnic român al secolului XX. La mormântul său de la Mânăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.
La 29 septembrie 1971, în fața Operei Române din București a fost dezvelită statuia lui George Enescu. Operă a sculptorului Ion Jalea, realizată în bronz, pe un soclu de marmură de mică înălțime, mai degrabă o treaptă, îl înfățișează pe muzicianul George Enescu, stând într-un fotoliu, într-o atitudine meditativă. Ion Jalea luptat în Primul Război Mondial, participând la luptele de la Corbul, Măxineni, Nămoloasa și și-a pierdut mâna stângă în luptă. A sculptat toată viața doar cu mâna dreaptă. A devenit cunoscut imediat după război. Autor a numeroase monumente, statui, busturi, reliefuri, compoziții alegorice, a expus la Iași, schițele de pe front, cu evocarea amintirii războiului, cu ororile de acolo, dar și cu sentimentul de recunoștință pentru eroii neamului, căzuți la datorie. A căutat armonia, echilibrul static, acea expresie extraordinară a figurilor care țin de frumusețe, de echilibru, care tind către acea zonă a unei înțelegeri extraordinare între om și Univers, pe care artistul a știut să o ilustreze atât de bine. Este unul dintre marii autori de monumente din România.
La 29 septembrie 1980, la Chișinău a decedat Alexandru Cosmescu, scriitor, dramaturg, traducător. S-a născut la 24 mai 1922 în comuna Vorniceni, raionul Străşeni, Moldova. Îşi urmează studiile la Liceul „B. P. Haşdeu” de la Chișinău şi la Facultatea de Medicină a Universităţii de la Cluj-Sibiu. Debutează cu versuri lirice în revista Licurici în anul 1939. În 1940 se refugiază împreună cu părinţii la Argeş de unde în 1941 se înrolează în armată.
În 1944 revine la Chișinău, iar începând cu anul 1945 este redactor la publicaţiile „Tinerimea Moldovei”, „Octombrie”, „Basarabia”. Apar o serie dintre cărţile sale „Urcuş”, 1951, „Dealul Viei”, 1952 şi „Spre liman”, 1954, „Crugul lunilor”, 1968, „Maiştri şi învăţăcei”, 1979, şi două piese „Drumul diamantelor”, 1961, şi „Vârsta succeselor”, 1988, care sunt supuse unor critici vehemente, scriitorul văzându-se nevoit să se refugieze în traduceri. Pe parcursul carierei sale a activat şi în calitate de ziarist, redactor de editură, consultant literar la Uniunea Scriitorilor. A excelat în calitate de traducător talentat a unor asemenea autori precum: A. Puşkin, N. Gogol, A. Cehov, M. Lermontov, L. Tolstoi, F. Dostoevski, A. Ostrovski, M. Gorki, O’Henry, St. Zweig, R. Stevenson, J. Cocteau, H. C. Andersen, Ch. Perrault ş. a. În aproape 40 de ani, cât a activat în domeniul traducerilor, de sub peniţa lui au ieşit 200 de cărţi traduse şi 2 culegeri selective – „Darul magilor”, 1952, şi „Miraculoasele tărâmuri”, 1982. La fel de apreciat în calitate de traducător a fost şi la dublarea filmelor de la studioul „Moldova-film”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com