La 30 martie 1633 s-a născut cronicarul moldovean Miron Costin, cea mai însemnată personalitate a literaturii române din Moldova secolului al XVII-lea. Miron Costin (1633-1691) a fost un boier, diplomat, om politic și un important istoric al Principatului Moldovei. Erudit, poliglot și conștient de rolul culturii în evoluția statelor, Miron Costin a trecut în eternitate lăsând posterității o operă valoroasă atât din perspectivă istorică, documentară, cât și din punct de vedere literar. Activitatea dregătorului, a diplomatului se remarcă prin patriotism și ură împotriva asupritorilor națiunii sale, cunoașterea tuturor aspectelor politicii din vremea sa, experiența luptătorului împletindu-se cu cea a scriitorului deschizător de drumuri în literatura română. Este autorul scrierilor „Viaţa lumii”, „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul”, „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”.
În ziua de 30 martie a anului 1821 s-a stins din viaţă mitropolitul Chişinăului şi al Hotinului, Gavriil Bănulescu-Bodoni, fiind înmormântat la mănăstirea Căpriana. Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a văzut lumina zilei în anul 1746, în orașul Bistrița, în familia lui Grigore şi Anastasia Bănulescu, originară din Câmpulung-Moldovenesc, primind numele de botez Gheorghe. A urmat şcoala elementară în Bistriţa, apoi și-a desăvârşit studiile la Budapesta, pentru ca apoi să ajungă în 1771, la Academia Teologică din Kiev (Academia Movileană). Absolvind în 1773 Academia, se întoarce în Moldova, de unde pleacă la şcolile greceşti din Patmos, Smirna şi mănăstirea Vatoped din Muntele Athos (1773 – 1776).
S-a călugărit la Constantinopol în 1778, primind numele de Gavriil. În ziua de 1 septembrie 1781 a fost hirotonit ieromonah de către mitropolitul Gavriil Callimachi al Moldovei (1760–1786), fiind numit propovăduitor al cuvântului Domnului în limbile greacă şi română la Mitropolia Domnească din capitala Moldovei. Fiind suspectat de răspândirea ideilor francmasonice de către turci, el se refugiază la Poltava, unde a activat ca profesor de filozofie. După alţi doi ani, se reîntoarce în Moldova şi este hirotonit arhimandrit de către mitropolitul Gavriil Callimachi. În urma izbucnirii războiului dintre ruşi şi turci, Gavriil Bănulescu-Bodoni a plecat la Poltava împreună cu domnul Alexandru Mavrocordat (1785 – 1787) şi cu câţiva boieri moldoveni. Aici, la Poltava , a stat aproape de familia domnitorului Mavrocordat, oficiind serviciul divin în limba greacă şi învăţând pe copiii lui. Prin intermediul domnitorului, face cunoştinţă cu Ambrosie (Serebrennicov), arhiepiscopul Poltavei, cu al cărui ajutor a fost numit de către Sfântul Sinod profesor de limba greacă şi rector la Seminarul din Ekaterinoslav (1786 – 1791).
La data de 26 decembrie 1791 Arhiepiscopul Ambrozie Serebrennikov al Poltavei îl hirotoneşte pe Gavriil ca episcop–vicar de Akkerman şi Bender (Cetatea Albă și Tighina). La 10 februarie 1792, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a numit mitropolit al Moldovei, dar în aprilie noul domn, Alexandru Moruzi îl trimite, în stare de arest, la Istanbul. Fiind eliberat prin intervenţia reprezentantului Rusiei la Poartă, s-a reîntors în Rusia, unde a fost numit mitropolit al Poltavei (1793 – 1799), apoi al Kievului (1799- 1803). Mitropolitul Gavriil a condus mitropolia Kievului în cea mai însemnată epocă din istoria acesteia, precum şi din istoria bisericii sud-ruse. Pe atunci mitropolia Kievului abia fusese restabilită (1797) din regiunile (zece judeţe din cele douăsprezece) de curând luate de la poloni şi uniţi, în urma împărţirii Poloniei. Conducerea acestei mitropolii a fost, pentru mitropolit, o şcoală, unde şi-a căpătat o bună pregătire pentru munca asemănătoare, de mai târziu, în Basarabia.
După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în anul 1812, la 21 august 1813 ţarul Rusiei l-a numit pe Gavriil Bănulescu-Bodoni în fruntea noii Arhiepiscopii a Basarabiei, cu reşedinţa în Chişinău, create la cererea sa. Noua unitate administrativ-bisericească urma să poarte titlul de „Eparhia Chişinăului şi Hotinului“ din motiv că, aflându-se în centrul teritoriului nou-alipit, Chişinăul fusese ales ca reşedinţă pentru autorităţile civile, iar în Hotin fusese odinioară scaunul episcopal. La demersul mitropolitului Gavriil în anul 1814 în Basarabia a fost deschisă o tipografie la care s-au tipărit cărţi importante pentru cult, pentru toţi oamenii ortodocşi.
Aflându-se în fruntea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului, Mitropolitul Gavriil a făcut lucruri bune pentru românii din Basarabia şi Transnistria, în primul rând reuşind ca toţi românii din Rusia, care locuiau în diferite regiuni după ordinea civilă, să fie uniţi bisericeşte în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sub un singur omofor, cel al mitropolitului Gavriil. Lucrul acesta este de o însemnătate deosebită, deoarece menţine unitatea spirituală a românilor. În realitate, mitropolitul Gavriil a încercat să salveze conştiinţa ortodoxă a celor păstoriţi, care include şi cea naţională. Meritul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni constă în aceea, că în împrejurările grele în care activa a putut să determine ce este principal şi ce este secundar.
După o activitate rodnică, la 30 martie 1821, mitropolitul Gavriil moare şi este înmormântat la vechea mănăstire Căpriana pe care o reconstruise.
Pe 25 august 2016, Mitropolitul Vladimir și membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova au săvârșit deshumarea trupului vrednicului de pomenire Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, din cripta bisericii voievodale „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Căpriana. Racla cu trupul Mitropolitului Gavriil a fost purtată în procesiune împrejurul ctitoriei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, după care a fost așezată în interiorul bisericii. Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, este primul sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă din Moldova.
La 30 martie 1899, poetul român George Bacovia debutează în revista „Literatorul” din București cu poezia „Și toate“, sub semnătura V. George. George Bacovia (1881-1957) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.
La 30 martie 1922, la Vulcăneşti, Cahul, s-a născut Gheorghe Gheorghiu, prozator, publicist, traducător moldovean, membru al Uniunii scriitorilor din Moldova. Şi-a făcut studiile la Liceul de băieţi „Regele Carol II” din Bolgrad (1934-1940) şi Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă”, actualmente Universitatea de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (1951-1956). Concomitent cu studiile, activează ca profesor de limba şi literatura română la Vulcăneşti (1944-1948, 1951-1953), Dubăsarii Vechi (1953-1954) şi Ciopleni, Criuleni (1954-1956). Exercită diverse funcții la diferite publicaţii periodice: secretar responsabil la gazeta raională „Octombrie” din Vulcăneşti (1948-1951), şef de Secție proză la revista „Nistru” (1962-1964), ulterior redactor-şef adjunct al acestei publicaţii (1968-1977). În perioada 1977- 1982, Gheorghe Gheorghiu deţine funcţia de redactor-şef la Editura „Literatura artistică”, iar între anii 1982 şi 1984, consultant în Secţia proză a Uniunii Scriitorilor din Moldova. În anii de liceu, Gheorghe Gheorghiu debutează cu poezii în revista bolgrădeană „Bugeacul” (1939). După 1945, publică versuri în ziarul „Tinerimea Moldovei”, în revistele „Moldavia” (Bolgrad), „Prepoem” (Bucureşti), în culegerile colective „Glasuri tinere” şi „Moldova tânără”. Deşi debutează cu poezii, se afirmă ulterior ca prozator. În 1955 vede lumina tiparului prima sa carte, culegerea de proze scurte „Început de primăvară”, urmată de povestiri, schiţe, romane, eseuri, medalioane şi recenzii literare adunate în volumele: „Drumuri şi poteci” (1958); „ Povestea unui băieţel de aur ”(1962); „Căldura pământului” (1965); „Poarta spre lume” (1966); „Ninsori în primăvară” (1974); „Întoarcere la dragoste” (1984) etc.
A scris eseuri despre unii poeţi şi prozatori din Bugeac. Este autor al unor cărţi destinate copiilor şi adolescenţilor: „Căpitanii „Fulgerului”” (1972); „Bună ziua… Mulţumesc… La revedere…” (1979); „Ursa mare” (1977); „Trandafirul albastru” (1980); „Comoara frăţiorului” (1982) etc. Unele din lucrările sale au fost traduse în limbile rusă, belarusă, armeană, ciuvaşă, ucraineană, cehă, letonă. La rândul său, a efectuat traduceri din proza rusă şi a altor popoare. A scris o serie de articole privind istoria literaturii basarabene, înmănuncheate mai târziu în volumul „Destine literare: în zarea anilor, scriitori de ieri, scriitorii de azi” (1999). A fost distins cu mai multe premii, printre care: Premiul Ministerului Învăţământului din Republica Moldova, pentru cea mai bună carte pentru copii (1972); Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova la concursul republican de proză scurtă (1974); Premiul Uniunii Scriitorilor şi al Comitetului de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi, pentru romanul „Ninsori în primăvară” (1977); Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru un grupaj de articole privind istoria literaturii basarabene (1995). În 1995 i se decernează medalia „Meritul Civic”. Gheorghe Gheorghiu s-a stins din viață la 4 aprilie 2009, la Chişinău.
La 30 martie 1929, la Iași, s-a născut Magda Ianculescu, soprană de notorietate internațională. În 1947 s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București. Încă din ultimul an de studii, a fost angajată la Teatrul de Operă și Balet din Capitală, debutând în Bărbierul din Sevilla, de Rossini, rolul Rosinei fiind unul dintre succesele permanente ale carierei sale artistice. A fost căsătorită cu renumitul tenor Valentin Teodorian. A cântat cu orchestre renumite în Belgia, Italia, Rusia, Franța, Cehoslovacia, Iugoslavia etc., având un repertoriu divers – peste 35 de roluri principale – de la opereta vieneză, la opera contemporană românească. A interpretat peste 50 de roluri, din care: Iaroslava din Cneazul Igor de A.P. Borodin, Norina din Don Pasquale de Gaetano Donizetti, Donna Elvira din Don Giovanni, Blonda din Răpirea din Serai și Suzana din Nunta lui Figaro, de Mozart. A făcut numeroase înregistrări la Radio, Televiziune și la Casa de discuri Electrecord. Între 1969–1977 a fost profesoară la Conservatorul de Muzică din București. A fost membră în juriile unor importante concursuri naționale. A decedat la 16 martie 1995, la București.
Evenimente istorice din ziua de 30 martie:
1392: Prima menționare în documente a numelui Bucovina. Denumirea ca nume propriu a intrat oficial în uz în 1774, odată cu anexarea teritoriului de către Imperiul Habsburgic. Numele provine din cuvântul slav pentru fag, buk, astfel termenul Bucovina se poate traduce prin Țara fagilor.
1746: S-a născut genialul pictor spaniol Francisco de Goya. Ani de-a rândul, a fost artistul curții regale, la fel ca și mulți alți pictori ai secolului al XVIII-lea.
1856: Tratatul de la Paris din a pus capăt Războiului Crimeii – declanșat la 23 octombrie 1853, când Imperiul Otoman a declarat oficial război Rusiei după ce aceasta a deplasat trupe în Principatele Dunărene – între Imperiul Rus și o alianță formată din Imperiul Otoman, Marea Britanie, cel de-al doilea Imperiu Francez și Regatul Sardiniei.
1998: În cadrul reuniunii de la Bruxelles a miniştrilor de externe din ţările membre şi asociate la Uniunea Europeană (printre care şi România), are loc lansarea oficială a procesului de lărgire a UE („Europa 26”).
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com