La 4 noiembrie 1465 a decedat Maria Oltea (circa 1405-1407 – 1465 ) cunoscută și sub numele de Doamna Oltea, mama lui Ștefan cel Mare. Nu se știe cu certitudine dacă a fost sau nu soția legiuita a domnitorului Moldovei, Bogdan al II-lea. Conform istoricilor, doamna Maria Oltea provenea dintr-o familie modestă. Documentele despre originile ei au ars într-un incendiu din 1472. Se speculează că provine din satul Olteni, atestat în sudul Moldovei, sau din Oltea (Oltenia). Este posibil ca moldoveanul de viță nobilă Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, să fi fost refugiat o perioada în Țara Românească, înainte de urcarea pe tron. Aici a întâlnit-o pe frumoasa Maria Oltea. Căsătoria lor nu a fost oficializată sau cel puțin nu a fost recunoscută. Maria Oltea mai fusese căsătorită anterior și a avut alți cinci copii, înainte de Ștefan.
A rămas văduvă de tânără. După ce Bogdan al II-lea, soțul ei, a fost omorât pe neașteptate la Reuseni (15 octombrie 1451). Maria Oltea a salvat viața lui Ștefan și a celorlalți copii și s-a refugiat în Transilvania. Probabil, fără ajutorul și sfaturile mamei sale, Ștefan cel Mare s-ar fi pierdut în istorie. N-ar fi revenit după șase ani în Moldova, să ocupe tronul cuvenit. A fost considerată de Spiru Haret „femeia care a dat neamului românesc pe cel mai mare fiu al său”.
Ion Neculce, în „O samă de cuvinte” și Dimitrie Cantemir în „Istoria Imperiului Otoman” au creionat pentru prima dată aportul ei la îmbărbătarea lui Ștefan după greaua înfrângere de la Valea Albă-Războieni (1476). Gheorghe Asachi în poezia „Ștefan cel Mare înaintea cetății Neamțu” și litografia „Muma lui Ștefan cel Mare” descrie cum Maria Oltea împiedică intrarea fiului său în Cetatea Neamț la 1484. Același eveniment este descris și de Dimitrie Bolintineanu în celebra poezie „Muma lui Ștefan cel Mare”, pusă pe note de către Alexandru Flechtenmacher. În lucrarea „Princeps Omni Laude Maior – O istorie a lui Ștefan cel Mare” istoricul Ștefan Gorovei scrie că „este foarte probabil că Oltea nu a fost soție legiuită a lui Bogdan al II-lea și, prin urmare, nici doamnă a Moldovei”. Doamna Maria Oltea fost înmormântată la Mănăstirea Probota, ridicată de Ștefan cel Mare lângă Reuseni, locul unde părintele său a fost decapitat. Pe piatra tombală stă scris: „Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ştefan Voievod, care a murit la anul 6973 [1465], noiembrie 4”. Din cauza originilor modeste sau a căsătoriei anterioare, pe piatra de mormânt nu a fost onorată cu titlu voievodal.
La 4 noiembrie 1861 (dată care corespunde zilei de 23 octombrie pe stil vechi), la Sibiu a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, cunoscută sub numele de ASTRA. Sub conducerea primului său președinte, episcopul (ulterior mitropolitul) Andrei Șaguna, secondat de cărturarii Timotei Cipariu și George Barițiu, organizația a sprijinit educația, bibliotecile sătești, presa și afirmarea identității naționale a românilor din Transilvania. Întrucât regimul imperial le interzicea românilor ardeleni înființarea unor structuri politice proprii, ASTRA a funcționat ca o adevărată academie și instituție națională de suplinire, reușind între 1898 și 1904, sub coordonarea lui Cornel Diaconovici, să redacteze și să tipărească la Sibiu prima Enciclopedie Română din istorie — o lucrare monumentală în trei volume, apărută cu decenii înainte ca o operă similară să poată fi editată la București.
La 4 noiembrie 1891, în satul Budineț, Storojineț, s-a născut Constantin Loghin, profesor, istoric literar. Licențiat al Facultății de Litere și Filozofie a Universității din Cernăuți (1919). A fost profesor de liceu în Cernăuți, București, Timișoara, Gherla și Gura Humorului, cu o importantă activitate de popularizare și stimulare a culturii bucovinene prin scris și pe căi administrative. A devenit membru, apoi vicepreședinte al Societății pentru Literatură și Cultură Română în Bucovina, corespondent și redactor pentru Bucovina al ziarului Universul, a întemeiat și condus Societatea Scriitorilor Bucovineni, a fost autor de manuale de limba română și antologii de uz școlar etc. A folosit pseudonimul C. Frunză. A scris o Istorie a literaturii române (1926). Alte lucrări: Scriitori bucovineni, Istoria literaturii române din Bucovina, Antologia scrisului bucovinean, Aron Pumnul – M. Eminescu. A decedat la 23 februarie 1961, la Gura Humorului, Suceava.
La 4 noiembrie 1903, la Bucureşti s-a născut compozitorul român Ion Vasilescu, autorul renumitului cântec „Ţărăncuţă, ţărăncuţă”. Ion Vasilescu a absolvit Liceul „Carol I” din Craiova, Conservatorul din Bucureşti şi Conservatorul Cornetti din Craiova. În perioada 1924-1926 şi-a făcut studiile de contrapunct la Paris, activând apoi ca dirijor la Teatrul Naţional din Craiova, profesor de muzică la mai multe instituţii de învăţământ din Craiova, profesor de teorie şi solfegii la Conservatorul Cornetti din Craiova, dirijor la teatrele Cărăbuş, Alhambra, Gioconda, Ion Voiculescu şi la Teatrul de Estradă din Bucureşti (1930-1955). A fost distins cu Menţiunea I la Premiul de compoziţie George Enescu (1926), Premiul de Stat (1954). În 1957 a primit titlul de Maestru Emerit al Artei. Ion Vasilescu a compus muzică de teatru şi de film („O noapte de pomină”, „Răsună valea”, „Domnul Mărăcine”, „Nufărul roşu”, „Băieţii noştri”, „Marş sportiv”), muzică de cameră, muzică uşoară. Unele cântece de ale sale au devenit şlagăre: „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara”, „Azi noapte te-am visat”, „Fetiţele din Bucureşti”, „Ţi-am luat un mărţişor”, „Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea”, „Astăzi e ziua ta”, „Ţărăncuţă, ţărăncuţă” etc. Ion Vasilescu a decedat în 1960.
La 4 noiembrie 1966, la Suceava a încetat din viață Traian Chelariu, poet și dramaturg, profesor. A învățat la liceul cernăuțean Aron Pumnul (1919), absolvit în anul 1926, an în care se înscrie la Facultatea de medicină din Iași. Din cauza unei boli de ochi se retrage după câteva luni și se întoarce la Cernăuți, unde se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității.
În anul 1930 își ia licența în filozofie, cu magna cum laude. Obține o bursă academică de specializare și pleacă la Școala Română de la Fontenay-aux-Rose, Paris (1931-1933), condusă de Nicolae Iorga, și apoi ca doctorand bursier la Școala Română din Roma (1933-1934). Între timp, în țară, îi apare primul volum de versuri (1933), Exod, elogiat de multe personalități ale criticii literare de atunci, printre care și Perpessicius. Întors în țară publică Proze pentru anul inimii, versuri (1934), Zaruri, aforisme (1936), Casă pe nisip, aforisme (1937). Susține doctoratul cu teza Aspecte finaliste și biologice în pozitivismul lui David Hume (1937). Devine asistent la Catedra de psihologie și logică la Universitățile din Cernăuți, Iași și apoi din București, unde se stabilește în anul 1940.
Odată cu instaurarea regimului comunist, pentru Traian Chelariu și familia sa încep ani grei de nenumărate umilințe și privațiuni, consemnate cu o sinceritate uimitoare în paginile unui jurnal ținut cu perseverență și curaj în ciuda riscurilor evidente (Zilele și umbra mea, pagini de jurnal, Iași, 1976). În anul 1952 soții Chelariu sunt dați afară din învățământ, luându-li-se dreptul de a mai profesa, și rămân fără servici pentru o perioadă de câțiva ani. Traian Chelariu își găsește în cele din urmă de lucru la Serviciile de Deratizare ale capitalei-Ecarisaj, unde lucrează la secția de dezinfecții și deratizare (1955). În urma unui proces intentat Ministerului Învățământului își recâștigă amândoi drepturile de a profesa (1957) și revin în învățământul mediu. În anul 1958, Traian Chelariu depune o cerere de reintegrare în Uniunea Scriitorilor. Nedorit de Mihai Beniuc, în ciuda unor referințe excelente date de nenumărați academicieni, cererea poetului nu este rezolvată pozitiv (1960). În anul 1964 este, în sfârșit, reabilitat în învățământul superior și devine lector la Institutul Pedagogic din Suceava, dar numai după doi ani se stinge din viață în urma unui atac fulgerător de cord, la vârsta de numai 60 de ani (1966).
Evenimente istorice care au avut loc în ziua de 4 noiembrie:
1708: Hatmanul Ucrainei, Ivan Mazepa, a anunțat trecerea sa de partea Suediei și a început o manevră pentru a face joncțiunea cu trupele lui Carol al XI-lea.
1841: S-a născut la Pesta Alexandru Mocioni, într-o familie românească originară din Banat. Devenit deputat în Parlamentul Ungariei la numai 24 de ani și un important susținător al drepturilor politice și culturale ale românilor, el a fost implicat decisiv în organizarea Partidului Național Român din Banat și Crișana (fiind ales președinte al partidului la conferința de la Timișoara din 1869), precum și în sprijinirea unor instituții culturale și financiare românești.
1853: În timpul Războiului Crimeii, trupele otomane conduse de Omar Pașa au înfrânt forțele Imperiului Rus comandate de generalul Piotr Dannenberg în apropiere de Oltenița, la 60 de kilometri de București. Confruntarea a fost una dintre primele bătălii terestre importante ale conflictului și a scos în evidență poziția strategică a Principatelor Române între marile imperii, războiul creând ulterior condiții diplomatice favorabile Unirii Principatelor.
1856: La Galați s-a desfășurat prima reuniune a Comisiei Europene a Dunării (CED), organism internațional creat prin Tratatul de la Paris, după Războiul Crimeii, pentru îmbunătățirea și garantarea navigației libere pe fluviu.
1919: S-au încheiat alegerile pentru Adunarea Deputaților, începute la 2 noiembrie. Pentru prima dată, cetățenii cu drept de vot din Vechiul Regat, Transilvania, Basarabia și Bucovina au participat la alegerea unui Parlament comun, scrutinul desfășurându-se pe baza votului universal masculin (pentru bărbații de peste 21 de ani) și marcând un moment fundamental în organizarea politică a României întregite.
1938: Compozitorul român George Enescu a terminat Suita a III-a, „Săteasca”. Ea a fost prima compoziție de după Simfonia nr. 3 și Oedipe, fiind una dintre cele mai complexe lucrări ale lui Enescu și una dintre cele mai îndrăgite lucrări ale sale. Prima audiție absolută a avut loc la New York, sub conducerea lui George Enescu, la 2 februarie 1939.
1946: Constituția UNESCO a intrat oficial în vigoare după ratificarea sa de către 20 de state, ultimul instrument de ratificare necesar fiind depus la Londra de Grecia. Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură a fost creată pentru promovarea păcii prin educație, cultură și cooperare științifică, devenind în deceniile următoare una dintre principalele instituții internaționale dedicate protejării patrimoniului mondial.
1950: În Palazzo Barberini din Roma, 12 state membre ale Consiliului Europei au semnat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Documentul a devenit unul dintre pilonii juridici ai Europei democratice, stabilind mecanisme internaționale obligatorii pentru protejarea drepturilor individuale.
1956: Uniunea Sovietică invadează Ungaria și zdrobește revoluția anticomunistă. Tancurile și trupele sovietice au lansat o ofensivă masivă (Operațiunea „Vârtejul”) împotriva Revoluției ungare. Guvernul reformist condus de Imre Nagy, care proclamase neutralitatea Ungariei și ieșirea din Pactul de la Varșovia, a fost înlăturat, iar revolta a fost înăbușită după confruntări sângeroase de stradă.
1970: A murit, salvând o fetiță de 5 ani de sub roțile unui tren, ucraineanul Oleksii Berest – locotenent al Armatei Roșii, lucrător politic care a arborat, împreună cu M. Egorov și M. Kantaria, drapelul victoriei pe acoperișul Reichstagului german la 30 aprilie 1945. Prin decretul președintelui Viktor Iușcenko, i s-a conferit post-mortem titlul de Erou al Ucrainei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com