La 8 noiembrie 1476 domnul Ştefan cel Mare al Moldovei pune stăpânire pe Târgovişte. În locul voievodului Laioltă Basarab este instalat pe tronul Munteniei, Vlad Ţepeş, care va fi însă la scurt timp după revenirea sa pe tron asasinat, în urma unui complot al marilor boieri. Vlad Țepeș (1431-1476), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit În Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476. Vlad Țepeș a luptat pentru a-și apăra domnia și țara, folosind împotriva inamicilor metodele specifice epocii, din care făceau parte și execuțiile și supliciile cu caracter exemplar și de intimidare. Porecla Țepeș i s-a atribuit lui Vlad al III-lea în urma execuțiilor frecvente prin tragere în ţeapă pe care le ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul Țepeș). Acest nume a fost menționat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 și s-a păstrat în istoria românilor.
La 8 noiembrie 1496 s-a încheiat construcţia bisericii cu hramul Sfinţii Arhangheli a Mănăstirii din Războieni, Moldova, în actualul judeţ Neamţ, locul unde s-a dat bătălia dintre Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), şi armata otomană, în iulie 1476. Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1496, la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă, întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă. În Bătălia de la Valea Albă mulți oșteni moldoveni au murit, precum și mulți boieri mari. Cronicarul Grigore Ureche descrie astfel pierderile moldovenilor: „Și atâta de ai noștri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor pieriți, până au fostu războiul. Și mulți din boierii cei mari au picatu și vitéjii cei buni au pieritu și fu scârbă mare a toată țara și tuturor domnilor și crailor di prinprejur, daca auziră că au căzut moldovénii suptu mâna păgânilor. Mai apoi, după ieșirea nepriietinilor și a vrăjmașilor din tară, daca au strânsu Ștefan vodă trupurile morților, movilă de cei morți au făcatu și pre urmă ș-au ziditu deasupra oasilor o bisérică, unde trăiește și astăzi întru pomenirea sufletelor”.
Pe peretele sudic al pridvorului, în dreapta ușii gotice, se află o pisanie lungă scrisă în limba slavonă, care reprezintă o cronică murală de o sinceritate impresionantă din istoria Moldovei. „În zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forțele sale răsăritene, și încă și Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb… Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Moldova din ceea parte. De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8”.
Nici cronica lui Grigore Ureche, și nici pisania nu precizează cât a durat construcția bisericii. Această biserică este clădită pe osemintele ostașilor căzuți în luptă. Sub lespezile de piatră ale edificiului, din naos până în altar, pe o lungime de 10 metri, o lățime de 3,5 metri și o grosime de 30 de centimetri se află acele oseminte. La sfârșitul secolului al XIX-lea, câțiva ofițeri din Regimentul 15 Dorobanți cu garnizoana la Piatra Neamț au luat inițiativa ridicării unui monument comemorativ al marii lupte pentru apărarea țării de la Valea Albă. Monumentul a fost realizat de sculptorul alsacian Visenberger și a fost inaugurat la 27 octombrie 1897, printr-o înălțătoare sărbătoare patriotică.
La 8 noiembrie 1612 s-a născut Constantin Cantemir, domnul Moldovei (25 iunie 1685–13 martie 1693), tatăl lui Antioh Cantemir și Dimitrie Cantemir. Născut într-o familie de boiernași din Țara de Jos, rămânând fără părinți și cu moșiile pustiite de tătari, tânărul Cantemir s-a înrolat mercenar în armata polonă unde s-a aflat în serviciul a doi regi – Vladislav și Jan Cazimir. A servit timp de 17 ani în armata polonă, ajungând căpitan de cavalerie și s-a evidențiat în bătăliile cu suedezii. Cariera militară i-a adus recunoașterea boierilor și suzeranului. A deținut mai multe dregătorii: mai întâi vornic de Bârlad (1664–1668), apoi armaș (1668–1672), serdar (1672–1681) și mare clucer (1681–1684). De la 1672 și până la urcarea pe scaun în 1685, a cumpărat de la răzeși terenuri în ținutul Fălciu, ajungând în cele din urmă stăpân în unsprezece sate, ceea ce constituia o mare avere. Deși fidel Porții, era împotriva domniilor fanariote, fiind totodată și un bun militar ceea ce a determinat susținerea sa la domnie de către Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești. A ajuns pe tronul Moldovei la vârsta de 73 de ani și și-a luat numele de Constantin Vodă. „Au socotit cu toții pre Constantin Cantemir cliuceriul, fiind om bătrân, ca de șaptedzăci de ani și om prost, mai de gios, că nice carte nu știa, socotind boierii că l-or purta pre cum le va fi voia lor. Și de va fi rău, încă nu va trăi mult, că era bătrân. Că alții mai de cinste și mai de neam nu priimia să fie domn”, scrie Ion Neculce în „Letopisețul țării Moldovei”. A participat la luptele dintre polonezi, austrieci și turci, ducând o politică oportunistă. Era de partea turcilor, dar le comunica regelui polonez Jan Sobieski și austriecilor, planurile acestora. Fiindu-i în primejdie tronul, din cauza intrigilor lui Constantin Brâncoveanu, a ales să susțină politica turcească. A avut trei soții: Anastasia Ghika (1605 – 1645), fiica lui Gheorghe Ghica, Maria, cu care a avut o fiică, Ruxandra și Anița Bantăș, cu care a avut trei copii, Antioh, Dimitrie și Safta (căsătorită Racoviță). S-a îngrijit să dea o educație bună fiilor săi Antioh și Dimitrie. A decedat la 13 martie 1693.
La 8 noiembrie 1874 a fost dezvelită statuia lui Mihai Viteazul din faţa Universităţii din Bucureşti, lucrare realizată de sculptorul francez Albert Ernest Carriere de Belleuse. Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887) a fost un sculptor și pictor francez, elev al lui David d’Angers și profesor al lui Auguste Rodin. Este considerat unul din artiștii cei mai prolifici și versatili ai epocii sale. Se inspiră din stilurile Renașterii și cele ale secolului al XVII-lea. În 1874 a creat statuia lui Mihai Viteazul din Bucureşti.
La 8 noiembrie 1935 s-a născut Alain Delon, actor francez. Alain Delon este un simbol al industriei cinematografice. În 1985, a câștigat Premiul César pentru cel mai bun actor pentru interpretarea sa din Notre histoire (1984). În 1991, a primit Legiunea de Onoare a Franței. La cel de-al 45-lea Festival Internațional de Film de la Berlin, a câștigat Ursul de Aur de Onoare. La Festivalul de Film de la Cannes 2019, a primit Palme d’Or de onoare. Alain Delon a jucat în peste 80 de filme, sub îndrumarea unora ca Michelangelo Antonioni, Luchino Visconti, Jean-Pierre Melville şi Jean-Luc Godard, şi alături de actori precum Romy Schneider, Jean Gabin, Yves Montand şi Lino Ventura. A decedat la 18 august 2024, în vârstă de 88 de ani.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com