La 9 august 117 e.n. a murit împăratul roman Traian. Marcus Ulpius Nerva Traianus a domnit între anii 98 -117, fiind al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Traian a lansat în anul 101 o expediție în regatul Dacia , aflat la nord de Dunăre și l-a forțat pe regele Decebal să capituleze. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus. Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși probleme Imperiului Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture. Traian se hotărăște să atace din nou, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, și reușesc să cucerească Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa fiind distrusă. Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construit un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani şi a anexat-o ca provincie romană.
La 9 august 1563 a început domnia lui Ștefan Tomșa în Moldova. Ștefan Tomșa a fost domn în Moldova între 9 august 1563–20 februarie – 4 martie 1564. Boier cu funcția de hatman, Tomșa a fost ales Domn de boierii răsculați împotriva aventurierului Despot Vodă. Refugiat în Cetatea Sucevei, Despot a rezistat la un asediu de trei luni, după care a fost abandonat de mercenarii săi. Cronicarul Grigore Ureche nota: „[…] îmbrăcatu domnéște au ieșit afară din cetate, mai sus de Suceava, la Aréni, unde era țara adunată și să închină Tomșii. Această atitudine teatrală nu l-a impresionat pe Ștefan Tomșa, care, după ce l-a mustrat pentru fărădelegile săvârșite, l-a lovit cu buzduganul, ucigându-l”. Nu cu mult timp înainte îl prinsese și-l trimise la Constantinopol și pe hatmanul cazacilor Dimitrie Visnieviețchi, care trăgându-se dintr-o soră a lui Petru Rareș, intrase în Moldova tot pentru tron. În vremea domniei, Tomșa și-a luat numele de Ștefan. În scurta sa domnie, Ștefan Tomșa a bătut monedă, dinari de tipul și cu reprezentările dinarilor maghiari contemporani, în sistemul instaurat în prima domnie a lui Alexandru Lăpușneanu. Turcii nu au vrut să-l recunoască însă și l-au numit pe Alexandru Lăpușneanu domn pentru a doua oară. Tomșa, neputând să se mențină pe tron, a fugit în Polonia, unde regele Sigismund II, pentru a-i mulțumi pe turci, a pus să i se taie capul în mai 1564 la Liov, sub pretextul că Tomșa a făcut niște prădăciuni în Polonia, la începutul domniei lui. Este înmormântat în biserica ortodoxă din Liov.
În zorii zilei de 9 (19) august 1601, domnitorul Mihai Viteazul a fost asasinat mişeleşte din ordinul generalului Habsburgic, Giorgio Basta. În urma strălucitelor victorii ale lui Mihai Viteazul în Muntenia, Bulgaria, Transilvania şi Moldova, personalitatea sa a ajuns să inspire respect şi îngrijorare în minţile vecinilor, inclusiv cele ale aliaţilor austrieci, care au constatat capacitatea lui Mihai de a consolida cele trei principate româneşti şi a promova interesele acestora prin acţiuni independente, rapide, ferme şi foarte eficace care la un moment dat ar fi putut deveni defavorabile casei regale a Austriei. Astfel contextul internaţional a devenit net nefavorabil lui Mihai Viteazul. Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii (austriecii) îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Muntenia. Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Existau însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul domn. Mihai nu reuşește să înfrângă revolta nobililor maghiari, sprijiniți de generalul Basta, şi astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă.
Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, care, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Muntenia, gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul Rudolf al II-lea nu putea fi de acord.
Înlăturarea fizică a slăvitului domnitor român a avut loc la 3 kilometri de localitatea Turda. Mihai Viteazul a fost omorât de un detașament de mercenari în frunte cu ofițerul valon Iacob (Jacques) de Beauri, trimis de generalul Giorgio Basta. Uciderea lui Mihai este astfel relatată de istoricul grec Dionisie Fotino: „Între Basta și Mihai s-a rădicat o gelozie care a ajuns la dușmănie. Basta, după ce a pârât pe Mihai că avea înțelegeri secrete cu turcii, a hotărât ca să-l și aresteze; deci trimițând să-l poftească la consiliu și Mihai nevoind a veni, a poruncit la câțiva nemți ca să înconjoare cortul său și să-l prindă viu sau să-l omoare. Mihai Vodă, văzându-se astfel surprins, a scos sabia și a rănit pe unul din zbirii lui Basta, dar un altul străpungându-l cu sulița în pântece, l-a trântit la pământ și i-a tăiat capul. Această ucidere infamă a lui Mihai Vodă nu fu aprobată de nimeni la curtea împăratului Rudolf”.
Capul lui Mihai Viteazul este furat de unul dintre căpitanii domnitorului, adus în Muntenia şi înmormântat la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte. Pe lespedea de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: „Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei”.
La 9 august 1850, la Breslau/ Wrocław, Silezia, s-a născut Hermann Hariton Tiktin. La vârsta de 20 de ani s-a stabilit în Iași, devenind unul dintre principalii lingviști români, membru de onoare (din 1919) al Academiei Române. Destinat unei cariere rabinice, Heimann Tiktin a făcut, în paralel cu studiile religioase, și studii laice, latina, greaca, etc., după obiceiul potrivit căruia un mare rabin deținea și titlu universitar de doctor. La vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Amalia Mayerhoffer din Iași și s-a stabilit la Iași. Un an mai târziu a dobândit cetățenia română. Studiile intense de limbă română și prietenia cu Mihai Eminescu, care l-a îndrumat în studierea folclorului, regionalismelor, lexicografiei, literaturii și istoriei române i-au dat posibilitatea să publice în 1883 Gramatica română. În 1884, după ce a luat la universitatea din Leipzig doctoratul în Filosofie (Lingvistică) cu teza Studiu de filologie română, a colaborat la Revista pentru istorie, arheologie și filologie, Convorbiri literare, fiind bine primit la asociația culturală Junimea condusă de Titu Maiorescu. În 1889 a fost numit redactor lingvist al publicației Arhiva din Iași. În 1904, a fost numit lector de lingvistică la prestigioasa Universitate Humboldt din Berlin unde, după doi ani a înființat Seminarul Lingvistic Român, sponsorizat de România ca prima instituție academică de studiere a limbii române din lume. A fost distins cu Premiul Special al Academiei Române (1926) și Medalia de Aur Bene Merenti a Academiei Române. A decedat la 13 martie 1936, la Berlin.
La 9 august 1993 a decedat Ion Vatamanu, poet, publicist și om politic din Republica Moldova. Ion Vatamanu s-a născut la 1 mai 1937 în comuna Costiceni, județul Hotin (astăzi, raionul Cernăuți, regiunea Cernăuți), în familia lui Ion și Maria Vatamanu. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, după care urmează școala medie din satul vecin Vancicăuți pe care o termină în 1954. Între anii 1954-1955 lucrează ca învățător la școala din Costiceni. În perioada anilor 1955-1960 studiază la Universitatea de Stat din Chișinău, la Facultatea de Chimie. În 1962 debutează cu volumul de poezii „Primii fulgi”. În 1960 se căsătorește cu Elena Curicheru, studentă la filologie, viitoare trăducătoare, fiica lui Mihail Curicheru, scriitor basarabean deportat în Siberia (unde s-a stins din viață în 1943). În 1971 susține la Universitatea din Lviv, Ucraina, teza de doctorat în chimie. În 1973 a fost ales șef de laborator la Institutul de Chimie al Academiei de Științe a Republicii Moldova, funcție pe care o va deține până la sfârșitul vieții. În toți acești ani ai carierei sale de chimist, Ion Vatamanu va publica peste 150 de lucrări științifice în domeniul chimiei analitice, va obține cinci brevete de invenție în domeniul oscilopolarografiei (1980-1989). O serie din metodicile sale vor fi aplicate în sfera agricolă și industrială din fosta Uniune Sovietică și din Moldova, având ca teren de aplicare raioanele Telenești și Anenii Noi. Între 1989-1991, împreună cu poeta Leonida Lari asigură conducerea ziarului Glasul, primul ziar în grafie latină din perioada postbelică în Republica Moldova, tipărit în Letonia cu sprijinul Societății „Dacia”. Între 1991-1993 a deținut poziția de director al revistei „Columna”. În 1990 este ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova și desemnat președinte al Comisiei Parlamentare pentru Cultură și Culte. Semnează Declarația de Independență a Republicii Moldova. Ion Vatamanu a contribuit la crearea Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți și a participat la adunarea de constituire a ei în mai 1989.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com