La 9 noiembrie 1330 a început Bătălia de la Posada. Bătălia de la Posada (9–12 noiembrie 1330) a încheiat conflictul militar dintre Regatul Ungariei și Țara Românească – declanșat în septembrie de Carol Robert de Anjou. Campania a început prin ocuparea fără dificultăți majore a Severinului și a continuat cu înaintarea către Argeș, capitala Țării Românești. Zona fiind pustiită, oastea slăbită și înfometată nu a cucerit cetatea, s-a încheiat un armistițiu urmând să se retragă spre Transilvania. Oastea lui Basarab I a atacat oștirea ungară condusă de Carol Robert de Anjou, care se retrăgea prin defileele Carpaților Meridionali. Surprinse într-o ambuscadă și izolate într-una dintre văile înguste ale munților, trupele lui Carol Robert au fost aproape nimicite de către oștenii voievodului într-un măcel. Bătălia a fost menționată în mai multe lucrări ungare, poloneze și germane din secolele XV-XVI, care reproduc în principiu relatarea cronicii vieneze, dar încă nu se știe cu exactitate locul unde a avut loc, denumirea fiind introdusă de Nicolae Iorga (probabil în Banatul de Severin). Această luptă a marcat emanciparea Țării Românești de sub tutela coroanei maghiare, victoria de la Posada reprezintă actul de naștere al Țării Românești, momentul apariției primului stat românesc medieval.
La 9 noiembrie 1872 a murit Alexandru Hâjdeu (Haşdeu), cărturar şi scriitor, tatăl scriitorului Bogdan Petriceicu-Haşdeu, militant pentru cauza românilor basarabeni, membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866. Alexandru Hâjdeu s-a născut la 30 noiembrie 1811 în satul Miziurineţ, regiunea Ternopil, azi în Ucraina, ulterior familia s-a statornicit la moşia strămoşească de la Cristineşti, judeţul Hotin. Şi-a făcut studiile la pensionul pentru copii de nobili de pe lângă Seminarul teologic din Chişinău (1822-1828), apoi la facultatea de drept a Universităţii din Harkiv (1829-1832). După propriile mărturisiri, a audiat cursuri şi la universităţile din Munchen şi Haidelberg. În anii 1836-1840 a fost efor al şcolii judeţene şi al celei lancasteriene din Hotin, străduindu-se să extindă cercul disciplinelor predate în şcoală, să îmbunătăţească condiţiile pentru desfăşurarea procesului instructiv. Aici a rostit renumitele sale discursuri „Amintire despre vechea glorie a Moldovei” (1937) şi „Suvenire de cele trecute, idee de cele de faţă şi arătare de cele viitoare ale Moldovei” (1840). Ulterior a predat limba şi literatura rusă, logica, statistica şi alte discipline la gimnaziile din Vinniţa (1840-1842) şi Kameneţ-Podilski (1842-1843). În anul 1843 abandonează învăţământul, practicând până la finele vieţii sale, avocatura. A tradus şi a publicat în revistele ruse „Vestnik Evropî”, „Telescop” şi „Molva” o serie de cântece populare moldoveneşti şi valahe, însoţindu-le cu bogate comentarii de ordin istorico-literar şi etnografic. Lui îi aparţine prioritatea în propagarea folclorului moldovenesc în presa rusă. O sursă valoroasă referitoare la viaţa spirituală din Basarabia anilor 20-30 ai secolului al XIX-lea prezintă lucrarea „Literaţii basarabeni” (1835), care conţine informaţii inedite sau puţin cunoscute despre C. Stamati, A. Donici, la. Ghinculov (I. Hâncu) şi alţi autori, precum şi succinte caracterizări ale scrierilor lor. Erudiţia enciclopedică şi interesele ştiinţifice variate ale lui A. Hâjdeu i-au permis iui C. Stamati să-l considere drept „un alt Cantemir”. La 23 aprilie 1866 a fost desemnat ca membru fondator al Academiei Române, ulterior, în 1869, fiind ales membru de onoare.
În ziua de 9 noiembrie a anului 1986 s-a stins din viaţă renumita soprană română Teodora Lucaciu. S-a născut la Vulcan, în 1926 și era strănepoata preotului Vasile Lucaciu, rămas în istorie pentru contribuţia sa la Unirea din 1918 şi supranumit „Leul din Siseşti”. Când a auzit vocea hunedorencei, o comisie specială de depistare a talentelor a dus-o din Valea Jiului la Bucureşti. Teodora Lucaciu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, la clasa de operă, cu media 10 la toate disciplinele. După absolvire, s-a angajat prim-solistă la Opera Română din Bucureşti. A cântat şi la Opera din Timişoara. A avut şansa integrării într-un mediu cultural în care se regăseau nume ca Cella Delavrancea, Tudor Arghezi, Corneliu Baba, Geo Bogza, Zaharia Stancu, Petru Dumitriu şi Arta Florescu. Turneele în străinătate au făcut ca numele Teodorei Lucaciu să fie pomenit adesea în presa internaţională de specialitate. În 1977, directorul Conservatorului Naţional „Bustastamente Celli” din Machala, Edgar Palacios, a invitat-o pe româncă să concerteze în Ecuador, la Loja. De atunci, soprana n-a mai apărut niciodată pe o scenă din patria ei. Vizita Bucureştiul în fiecare an, dar numai pentru câteva săptămâni. S-a stabilit la Machala, capitala provinciei El Oro, unde a înfiinţat Institutul de Muzică „W.A. Mozart”, şi a predat aici lecţii de canto, pian şi istoria muzicii. Teodora Lucaciu a murit în 1986, la nouă ani după ce a părăsit România şi la câteva minute după ce a coborât de pe scenă. Un infarct i-a pus capăt vieţii cu nouă zile înainte de-a împlini 60 de ani. Ministerul Culturii din Ecuador a decis ca Institutul de Muzică înfiinţat de românca din Valea Jiului să poarte numele celebrei soprane, în amintirea a tot ce a însemnat pentru cultură artista hunedoreană.
La 9 noiembrie 2012 a decedat, la vârsta de 83 de ani, vestitul actor român, Iurie Darie. Iurie Darie-Maximciuc s-a născut la 14 martie 1929, în Vadul Raşcov, pe atunci în județul Soroca din Basarabia. În anul 1952 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Debutează în anul 1953, în filmul „Nepoţii gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu şi alături de Marga Barbu şi Liviu Ciulei. Apoi a jucat în peste 40 de producţii cinematografice şi a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori români ai secolului trecut: Ion Popescu Gopo, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis. În palmaresul său figurează roluri în numeroase filme: „S-a furat o bombă” (1961), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Fraţii Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morţii” (1999).
Înainte de 1989 Iurie Darie era extrem de cunoscut şi prin intermediul televiziunii, unde s-a remarcat în emisiunile pentru copii, în care actorul își etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini alături de o micuţă coprezentatoare, Mihaela. A fost căsătorit cu actriţa Consuela Roşu cu care are un fiu Alexandru (Ducu) Darie, care nu numai ca a moştenit talentul părinţilor săi, dar chiar se pare ca i-a depăşit. Alexandru Darie a fost ales președinte al Uniunii Teatrelor din Europa cu sediul la Paris. După moartea extrem de prematură a soţiei sale, Iurie Darie se îndrăgosteşte din nou, de data aceasta de colega sa Anca Pandrea cu care formează un cuplu demn de invidiat. În 22 de ani, Iurie şi Anca nu au stat despărţiţi mai mult de patru zile. În 2004 actorul Iurie Darie se filmează alături de partenera sa de viaţa în serialul televizat „Numai Iubirea”, iar în mai 2009 primeşte premiul de excelenţă pentru întreaga sa carieră actoricească la Festivalul Comediei româneşti. Considerat un Zorro datorită rolului său din „Muschetarul român”, actorul Iurie Darie afirma mereu: „Cea mai mare satisfacţie profesională este atunci când nu simţi cum trece timpul şi eşti mereu în atenţia publicului”. După plecarea sa la ceruri, în ziua de 9 noiembrie 2012, Iurie Darie a rămas mereu în memoria iubitorilor de cinema.
La 9 noiembrie 1933, Tarutino, Cetatea-Albă (în prezent localitate din Ucraina) s-a născut Lucian Pintilie, regizor de teatru și film. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul „Bulandra” din București, printre care se pot enumera câteva montări antologice: Copiii soarelui, Proștii sub clar de lună, Cezar și Cleopatra, Biedermann și incendiatorii, Inima mea e pe înălțimi, D’ale carnavalului, Livada cu vișini, Revizorul (spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6, Reconstituirea, film care a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Personalitate de marcă și personaj singular în peisajul teatrului și cinematografului românesc contemporan, după scandalul interzicerii piesei Revizorul, a primit un pașaport și a fost invitat de regimul comunist să emigreze. A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru și de operă montate pe câteva din scenele importante ale lumii. A revenit după 1990 în țară și a montat: Balanța, O vară de neuitat, Prea târziu, Terminus Paradis, După-amiaza unui torționar, Niki Ardelean, colonel în rezervă. A decedat la 16 mai 2018, la București.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com