La 5 iunie în Republica Moldova a fost zi de doliu național. Maestrul Eugen Doga, compozitorul care a dat glas sensibilității unui popor și a ridicat muzica la rang de patrimoniu universal, a fost condus astăzi pe ultimul drum la Chișinău. Artiști, oficiali și oameni de cultură i-au adus un ultim omagiu, într-un cor de amintiri, emoții și cuvinte de admirație pentru cel care a compus coloana sonoră a unei epoci și a lăsat moștenire creații nemuritoare, transmite TV8.md.
A adus un omagiu lui Eugen Doga Prim-ministrul Dorin Recean: „Maestrul a intrat în tăcere. Dar muzica lui va răsuna peste vremuri. Zilele acestea, după ce am aflat despre decesul lui Eugen Doga, am ascultat și am citit oamenii vorbind despre el. Din Moldova, de peste hotare, din muzică, din educație, din teatru, din toate domeniile, de la cei vârstnici, dar și de la copii. Eugen Doga ne-a unit pe toți în această sală și peste tot. Cei care l-au cunoscut îndeaproape îl vor ține minte ca pe un suflet cald, iubitor de viață, foarte muncitor. Cei care l-au cunoscut doar prin muzica sa îl vor aplauda mereu pentru geniul imens”.
Poetul Ion Hadîrcă și coleg în primul Parlament cu Eugen Doga a transmis că pierderea lui este irecuperabilă: „Ea încă va fi simțită în timp, pentru că se creează un mare gol prin dispariția geniului muzicii contemporane. E de ajuns să asculți câteva acorduri ca să-ți dai seama că acesta este Eugen Doga, inconfundabilul Eugen Doga. Mesajul meu ar fi să îl iubim așa cum ne-a iubit el pe noi, cum a iubit țara aceasta, cum a mers un copil desculț de la Mocra s-a pornit să cucerească Conservatorul, apoi să cucerească scenele lumii, apoi să fie recunoscut în toată țara prin dragostea aceasta împărtășită și eu cred că ea rămâne nemuritoare”.
A TV8.md amintește că marele compozitor Eugen Doga s-a stins din viață pe 3 iunie, la vârsta de 88 de ani. Maestrul Eugen Doga a dus faima țării în toată lumea, muzica sa răsunând în filme internaționale și chiar la Jocurile Olimpice. Doga este și autorul imnului orașului Chișinău.rtista din România, Paula Seling, care a cântat piesa „Vals” pe notele capodoperei „Gingașa și tandra mea fiară”, a venit să-i aducă un ultim omagiu marelui compozitor:
„Este o zi în care cred că tăcerea spune mai multe decât orice cuvânt pe care poți să-l spui. Maestrul Doga a plecat și ai sentimentul că e undeva în deplasare, parcă e încă cu noi și parcă îmi amintesc zâmbetul său atât de sincer când aveam ocazia să-i interpretez capodoperele. Îmi voi imagina mereu că este undeva în sală și îi voi dedica, de fiecare dată când voi cânta, momentele acestea fantastice. Dumnezeu să-l odihnească și să-l ducă în lumină”.
TV8.md amintește că marele compozitor Eugen Doga s-a stins din viață pe 3 iunie, la vârsta de 88 de ani. Maestrul Eugen Doga a dus faima țării în toată lumea, muzica sa răsunând în filme internaționale și chiar la Jocurile Olimpice. Doga este și autorul imnului orașului Chișinău.
Moartea maestrului Eugen Doga a întristat inimile românilor de pretutindeni, inclusiv din Ucraina.
Foto „Realitatea”
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
