În regiunea Cernăuți activează 66 de mii de antreprenori: s-au înregistrat mai multe persoane fizice autorizate (PFA)

24 07 А 2

În regiunea Cernăuți sunt peste 66 de mii de antreprenori. Despre aceasta a informat Departamentul de finanțe al Administrației Militare Regionale Cernăuți. La data de 1 iulie 2025, în evidența organelor teritoriale ale Direcției Generale a Serviciului Fiscal de Stat din regiunea Cernăuți se aflau 66.244 de subiecți ai activității economice – contribuabili. Aceasta este cu 311 mai mult decât în perioada similară a anului 2024. Dintre aceștia, jumătate dintre antreprenori sunt înregistrați pe teritoriul comunității teritoriale Cernăuți.

Din numărul total de contribuabili – 37 de mii se află pe sistemul simplificat de impozitare, iar 28 de mii – pe sistemul general. Pe parcursul primului semestru al anului 2025, plătitorii pe sistemul simplificat au plătit la bugetele locale peste 576,1 milioane grivne impozit unic, cu 83,1 milioane grivne mai mult decât în perioada respectivă din 2024.

Cea mai mare parte a acestor venituri – 82,5% – a fost asigurată de persoanele fizice-antreprenori, care au transferat 475,4 milioane grivne.

Persoanele juridice pe sistemul simplificat au plătit 63,7 milioane grivne, iar subiecții activității economice din sectorul agricol (a patra grupă a sistemului simplificat de impozitare) – 37 milioane grivne.

Comparativ cu anul pre-război 2021, numărul subiecților din regiune a crescut cu aproape 5,5 mii.

Întreprinderile relocate în regiunea Cernăuți au plătit în perioada ianuarie-iunie 2025 un total de 92,1 milioane grivve taxe, impozite și alte plăți la bugetele de toate nivelurile, precum și 11,1 milioane grivne contribuții unice la asigurările sociale de stat obligatorii.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий