REZISTENȚA ARMATĂ ANTISOVIETICĂ ÎN REGIUNEA CERNĂUȚI, ÎN PERIOADA POSTBELICĂ (III)

00 10 F

Anul 1947 se înscrie ca o perioadă de răscruce în istoria zbuciumată a Ucrainei Apusene. Dictatura bolșevică pornește ofensiva totală împotriva truditorilor de la sate. Colectivizarea forțată capătă proporții însemnate. Către finele acestui an, în regiunile Lviv, Stanislav, Drogobyci, Ternopil, Rivne, Volyn și Cernăuți existau 997 colhozuri, înglobând în componența lor 52.076 de gospodării țărănești. În regiunea Cernăuți au fost organizate 262 colhozuri, în care intrau 11.637 de gospodării bucovinene oprimate. Cu scopul de a mării numărul colhozurilor, puterea sovietică pune la cale deportările familiilor naționaliștilor ucraineni. Astfel, pe data de 22 august 1947, Viktor Abakumov, Ministrul Securității de Stat al URSS, a emis ordinul nr. 00430 ,,Despre deportarea din regiunile apusene ale Ucrainei a familiilor naționaliștilor și ale bandiților condamnați, uciși sau care activează în ilegalitate”. Pentru realizarea acestui ordin a apărut hotărârea Consiliului de Miniștri al URSS din 10 septembrie 1947, conform căreia responsabili de îndeplinirea acțiunilor în cauză deveneau Ministerul Securității de Stat și Ministerul Afacerilor Interne ale RSS Ucrainene. În orașul Lviv este creat Statul Major pentru lucrările operative, condus de către Myhailo Diatlov, locțiitor al Ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei  Sovietice. Pentru efectuarea cu succes a acțiunilor criminale vor fi mobilizate 70.000 de persoane, în componența cărora vor intra lucrători ai organelor represive, soldați din unitățile militare, dislocate în vestul Ucrainei, reprezentanți ai partidului și activiști ai organizațiilor sovietice. Deportările în masă au cuprins regiunile Volyn, Drogobyci, Stanislav, Lviv, Ternopil și Cernăuți. Ele erau efectuate într-o atmosferă absolut secretă, ținându-se cont de faptul că majoritatea participanților, care erau incluși în procesul de realizare a măsurilor de represiune, vor afla de tactica viitoarelor acțiuni doar în preajma desfășurării lor. Deportările au început la ora 6.00, pe data de 21 octombrie 1947. O echipă formată din trei militari înarmați, un lucrător al organelor de securitate și un reprezentant al autorităților locale băteau cu furie la geamul casei sau în ușa locuinței, luând prin surprindere viitoarele victime. Oamenilor cuprinși în spaimă de cele întâmplate, neînțelegând unde merg și din ce cauză, li se dădea un sfert de oră ca să-și vină în fire. Deportaților  le era permis să ia câte 10 kilograme de fiecare persoană. Îndată erau urcați în camioane sau în căruțe, fiind duși până la stațiile de cale ferată. În acei dimineață de toamnă mii de oameni trăiau un coșmar, pe care mintea umană cu greu îl poate cuprinde. O durere apăsătoare s-a lăsat peste aceste ținuturi. A doua zi, 22 octombrie, primii osândiți vor porni în vagoane pentru vite, închise ermetic, din gara feroviară Kovel către regiunea Tomsk a Federației Ruse. Drumul spre punctele de destinație a durat săptămâni în șir. Condițiile erau îngrozitoare. Deportații duceau lipsă de apă potabilă, iar de mâncare li se dădea doar pește sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp, se aruncau cadavrele. Pe parcursul drumului, deportaților nu le-a fost acordată nici o asistență sau consultație medicală. Astfel, în vagoanele murdare și fără asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au răspândit diverse boli infecțioase și mulți suferinzi au părăsit această lume plină de durere. Din Ucraina Apuseană, conform documentelor de arhivă, au fost duși în neagra străinătate 26.332 de familii, constituind 77.791 de oameni. În numărul lor au intrat 18.866 de bărbați, 35.685 de femei și 23.240 de copii. Unii deportați vor fi folosiți în cadrul bazinelor carbonifere, care împânzeau estul fostei Uniuni Sovietice, alții fiind încadrați în activitatea întreprinderilor industriale și a gospodăriilor agricole din regiunea Omsk a Federației Ruse. Pentru munca depusă li se achita doar un minimum necesar pentru trai. Așa s-a desfășurat calvarul zecilor de mii de vinovați fără vină decenii în șir, în întinsurile fără sfârșit ale Siberiei cu vânturi sălbatice și ierni grele rusești, în acele ținuturi străine de trisă amintire, unde frigul, foamea, tifosul, distrofia, casexia, muncile inumane au făcut ca majoritatea dintre ei să își găsească odihna de veci, cu gândul și dorul acasă.

Pe data de 31 octombrie 1947, V. Vovk, primul secretar al comitetului regional Cernăuți al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei, îl informa pe Lazar Kaganovici, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei despre efectuarea deportărilor, anunțând că din regiune au fost trimiși în ținuturile îndepărtate ale Uniunii Sovietice 616 familii, care numărau 1.635 de ,,dușmani ai poporului”. În componența lor vor fi incluși 269 bărbați, 751 de femei și 615 copii. Astfel, din localitățile fostului raion Vijnița au apucat drumul calvarului spre Siberii fără de sfârșit 201 de familii cu 533 de membri. Din fostul raion Vașcăuți vor porni spre neagra străinătate 152 de familii cu 405 membri. Din fostul raion Putila vor fi duse la munci silnice 87 de familii cu 266 de membri. Din fostul raion Zastavna vor fi ridicate de la casele lor 108 familii cu 403 membri. Din fostul raion Chițmani se vor îndrepta spre Siberii de gheață 22 de familii cu 277 de membri. Din fostul raion Sadagura vor porni 51 de oameni, din fostul raion Cernăuți sunt duse pe drumul chinurilor 40 de suflete nevinovate. Din orașul Cernăuți, vechea capitală a Bucovinei au fost scoase din casele lor 22 de persoane. În urma acestor deportări în masă, unele sate din regiunile apusene ale Ucrainei au rămas pustii. Averile osândiților, confiscate de către organele represive staliniste, au constituit bazele viitoarelor colhozuri. De exemplu, în satele  Cuciurul Mic, Sămușeni (Samușin), Dobronăuți și Crișceatec (Hreșciatic), fostul raion Zastavna, de unde au fost ridicate familiile naționaliștilor, au apărut cinci colhozuri noi.

Operațiunea ,,Vest”, desfășurată de către regimul  totalitar stalinist în toamna anului 1947, se înscrie ca o pagină sângeroasă în istoria milenară a Ucrainei și a plaiului mioritic. Ea constituie o acțiune criminală din prelungul șir de fărădelegi săvârșite de către puterea bolșevică împotriva băștinașilor din ținuturile ocupate de ,,glorioasa Armată Roșie”. Însă, toate metodele de nimicire a rezistenței antisovietice, aplicate pe larg de ,,eliberatorii” de la Răsărit, n-au fost în stare să înfrângă dorul de libertate al combatanților.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий