La 14 ianuarie 1527 a murit Ştefan al IV-lea, domnitorul Moldovei, intrat în istorie sub numele de Ştefan cel Tânăr, sau Ştefăniţă Vodă. A fost fiul domnului Bogdan al III-lea și nepotul lui Ştefan cel Mare. El s-a născut în 1506 la Hotin, a fost domn al Moldovei între 20 aprilie 1517 și 14 ianuarie 1527. În 1523, în urma intrigilor de curte, Ştefăniţă Vodă, fire nestăpânită, i-a decapitat pe „povăţuitorul” său marele boier Luca Arbore și pe fiii săi. Domnia lui Ştefăniţă a durat sub semnul căsăpirii multor mari boieri. Din 1523 boierii au început să părăsească Moldova adăpostindu-se în Polonia, Transilvania și Valahia. Vechii dregători au fost înlocuiți din funcție. Ridicarea boierilor împotriva „tiranului” a devenit o mișcare organizată. A intrat în conflict cu domnul Valahiei, Radu de la Afumați, din cauza unui aranjament potrivit căruia Ștefăniță urma să se căsătorească cu Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab. Însă cu aceasta se însurase Radu de la Afumați în ianuarie 1526. Lui Ștefăniță îi rămânea Stana, o alta fiică a lui Neagoe vodă, pe care el n-o voia şi a năvălit în Valahia(1526), „băgând spaima în munteni”, după care au urmat încă două bătălii moldo-valahe. Până la urmă neînțelegerea a fost remediată, Ștefăniță căsătorindu-se cu Stana. Întors bolnav dintr-o expediție împotriva Valahiei, în 1527 Ştefăniţă Vodă moare la Hotin. Unele letopiseţe ne spun că el a fost otrăvit de soţia sa, munteanca Stana, care apoi a fugit în Valahia.
La 14 ianuarie 1819 s-a născut Dimitrie Bolintineanu (unele surse avansează 1825 ca an al nașterii sale), poet român, om politic, participant la Revoluția de la 1848 şi diplomat. Dimitrie Bolintinenau este una dintre marile figuri ale României de la mijlocul secolului al XIX-lea. Revoluţionar diplomat şi poet, acesta a lăsat în urmă o nepreţuită operă de inspiraţie istorică, dar pe cât de efervescentă i-a fost activitatea din anii tinereţii pe atât de trist i-a fost sfârşitul. Numele lui adevărat a fost Dimitrie Cosmad, și s-a născut în 1819 la Bolintin Vale, localitate după care şi-a luat ulterior pseudonimul. La doar 12 ani, Dimitrie Bolintineanu a rămas orfan de ambii părinţi, astfel că a fost nevoit să se întreţină singur, în ciuda faptului ca a fost luat în grijă de o mătuşă. Prima slujbă mai importantă a obţinut-o la 22 de ani, când a fost angajat copist la Secretariatul Statului. Tot atunci a avut loc debutul său literar. Doi ani mai târziu a fost ales membru al „Asociatiei Literare a României” şi, apreciat de familia Golescu, a fost trimis cu o bursă la studii la Paris, unde viața sa va cunoaște etapa luptei revoluționare. Revenit în ţară când a izbucnit Revoluţia de la 1848, Bolintineanu a fost arestat după înăbuşirea revoltei, dar a reuşit să evadeze. Preţul a fost că a trebuit să plece în exil, la Paris, unde dorul de casă i-a măcinat sănătatea fizică şi mentală. În 1857, după decretarea amnistiei generale, Dimitrie Bolintineanu a revenit în ţară şi a intrat în politică. Avea 39 de ani, dar era extrem de deprimat. Dimitrie Bolintineanu a decedat pe 20 august 1872, la 52 de ani.
La 14 ianuarie 1894, în Vădeni, Târgu-Jiu, s-a născut Ecaterina Teodoroiu (Cătălina Vasile Toderoiu), eroina de la Jiu, cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești (3 septembrie 1917, lângă Panc), luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia, Cătălina a plecat la București pentru a deveni învățătoare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țara ei. După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală. Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați care-i muriseră în lupte, a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital, a fost decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie. A fost celebrată ca eroină națională după terminarea războiului.
La 14 ianuarie 1929, în Baraboi, Bălți, s-a născut Grigore Botezatu, folclorist din Republica Moldova. În 1954 a absolvit Facultatea de Istorie și Filologie, Secția de Limbă și Literatură numită pe atunci „moldovenească” a Universității de Stat din Chișinău. A debutat editorial cu volumul Povești norodnice moldovenești în 1955. A fost cercetător științific, șeful secției de folclor și director adjunct al Institutului de Etnografie și Folclor al Academiei de Științe a Republicii Moldova. Și-a luat doctoratul în Filologie cu teza Genurile folclorice și realitatea istorică (pe baza folclorului haiducesc) (1966). A desfășurat o amplă activitate de culegător, traducător, editor și cercetător al folclorului literar. A înregistrat texte folclorice în satele din Republica Moldova, în localitățile românești din regiunile Odesa, Cernăuți, Nikolaev, Kirovograd, Caucazul de Nord etc. S-a consacrat culegerii textelor de proză populară. Este unul dintre autorii culegerilor Schițe de folclor moldovenesc, Poezie populară moldovenească, Cântece de luptă și biruință, Folclor moldovenesc: Crestomație. Ca cercetător de teren a descoperit mulți interpreți, în special povestitori populari. A fost distins cu titlul onorific Om Emerit (1990) și cu Premiul Dacia al Ministerului Culturii (1991), în 1995, cu Premiul „Simion Florea Marian” al Academiei Române, Ordinul Gloria Muncii (1996), Medalia „Dimitrie Cantemir” (2004). A decedat la 12 august 2021.
La 14 ianuarie 1943 a avut loc întâlnirea premierului britanic, Winston Churchill, și a președintelui american, F.D.Roosevelt, în cadrul Conferinței Aliate de la Casablanca (Maroc). Cei doi oameni politici au adoptat strategii militare comune în vederea continuării războiului antinazist. Churchill a fost unul dintre primii politicieni englezi care au luat o poziție clară împotriva lui Hitler. Churchill a ajuns prim-ministru după invadarea Poloniei. În timpul bătăliei Angliei, discursurile premierului britanic au ridicat moralul populației chiar și în cele mai dificile momente. Roosevelt a ajuns în fruntea SUA în timpul Marei crize economice din deceniul al patrulea, promițând relansarea economiei naționale. Mai înainte de atacul de la Pearl Harbor, el a încercat să-i ajute pe Aliați, păstrând în același timp și statutul de neutralitate al Statelor Unite. După 7 decembrie 1941, SUA a declarat război Axei, participând în mod decisiv la înfrângerea Germaniei Naziste și a Imperiului Japonez. Roosevelt a murit la numai două săptămâni înainte de capitularea Germaniei.
Evenimente istorice din ziua de 14 ianuarie:
27 î.Hr.: Într-un cadru solemn, împăratul Romei, Octavian, a renunțat la puterile sale extraordinare și a proclamat restaurarea Republicii.
1557: Apare la Braşov „Octoihul” în limba slavonă, prima carte tipărită de Diaconul Coresi, care va desfăşura până la 1583, o bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română.
1876: Brevetarea telefonului. La aceasta dată, Alexander Graham Bell și Elisha Gray au depus o cerere de brevet la Biroul pentru brevete din New York, primul la ora locala 12.00, iar al doilea la ora 14.00. Pe această diferență s–au bazat cei ce i–au adjudecat lui Bell invenția în procesul ce i–a opus multă vreme pe cei doi inventatori.
1882: S-a născut Ivan Oghienko (nume bisericesc – Ilarion), om politic și personalitate a bisericii ortodoxe ucrainene, mitropolit (din 1943), lingvist și istoric al bisericii. A fost ministru al educației și ministru al cultelor în cadrul Republicii Populare Ucrainene.
1907: Apare la Chişinău gazeta naţională independentă „Moldovanul” sub direcţia lui Gheorghe Madan.
1934: A murit Ioan Cantacuzino, geniul medicinei românești. Ioan Cantacuzino (25 noiembrie 1863 — 14 ianuarie 1934) a fost medic şi bacteriolog, creatorul şcolii româneşti de microbiologie şi medicină experimentală; director-fondator al Institutului de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşti, membru titular al Academiei Române.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com