La 1 mai 1859 s-a născut Alexandru Philippide, lingvist și filolog român, membru al Academiei Române. Alexandru Philippide (1859-1933) a activat ca bibliotecar, profesor universitar, considerat întemeietorul școlii lingvistice ieșene. A urmat școala primară la Bârlad, înscriindu-se apoi la Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu”, pe care l-a absolvit în 1881. S-a înscris apoi la facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Mihăilene din Iași. Alexandru Philippide și-a început cariera didactică în 1890, fiind numit profesor de limba română la Liceul Naţional din Iaşi. În 1893 a fost înființată la Iași catedra de filologie română, iar Alexandru Philippide a fost numit profesor universitar prin concurs, fiind titularul catedrei. În 1898 a devenit membru corespondent al Academiei Române, în 1900 a fost ales membru titular. În perioada 1913-1918 a fost decan al Facultății de Litere și Filozofie al Universităţii din Iaşi. În 1927 a înființat Institutul de Filologie Română, care astăzi îi poartă numele. În perioada 1897-1906 a redactat o primă formă a Dicţionarului limbii române al Academiei (porțiunea A – dăzvăț, rămasă în manuscris), stabilind principiile și metoda de lucru adecvate Dicționarului tezaur al limbii române.
La 1 mai 1862 s-a constituit la Cernăuți Reuniunea pentru Leptură. În condițiile revenirii la un regim constituțional în Imperiul Habsburgic după Revoluția de la 1848, un comitet de boieri și intelectuali în frunte cu frații Gheorghe și Alecu Hurmuzachi, I.Gh. Sbiera, Orest Renei, Ioan Popescul, baron Nicolae Vasilco și Leon Ciupercovici, sprijiniți de preoțimea românească a Bucovinei, au înființat Reuniunea pentru Leptură, la Biblioteca din Cernăuți. La început, s-a dorit a fi o asociație care să pună la îndemână românilor cărți, reviste, ziare, într-o sală de lectură, să organizeze și o bibliotecă. În discursul de inaugurare, Al. Hurmuzachi arată că rostul Societății este cultural, dar, mai, ales național românesc. Primul comitet era format din: Mihai Zotta–președinte, Al. Hurmuzachi–vicepreședinte, I.Gh. Sbiera–secretar, Ion Calinciuc, Aron Pumnul, Al. Costin, Leon Ciupercovici – membri, iar Orest Renei, Leon Popescul și baron N. Vasilco – membrii supleanți. Cărțile și revistele necesare activității Societății, în cea mai mare parte, se aduceau din România, dar erau foarte strict controlate de autoritățile austriece. Pentru a scăpa de acest control, a fost angajat un om de încredere la Mihăileni, care trecea publicațiile pe sub nasul autorităților imperiale. Limba oficială a Reuniunii, folosită atât între membrii ei cât și în corespondența cu autoritățile statului a fost întotdeauna numai cea română, folosită de timpuriu cu grafie latină. În 1865 avea să-și schimbe denumirea în Societatea pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina, pentru a deveni, din 1869, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, nume sub care s-a reactivat în martie 1990.
La 1 mai 1910, în Albinețul Vechi, Fălești, Basarabia, a născut Lazăr Dubinovschi, sculptor moldovean, membru corespondent (din 1954) al Academiei de Arte Plastice din Sankt-Petersburg și membru de onoare (din 1961) al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A studiat la Academia de Arte Frumoase din București în atelierul lui Dimitrie Paciurea, ulterior sub conducerea lui Oscar Han. Dorind să părăsească școala din lipsă de resurse materiale, Oscar Han l-a internat vara în spital, să aibă casă și masă pe timpul vacanței, și astfel a putut să-și termine studiile. A călătorit la Paris, lucrând de probă în atelierul lui Antoine Bourdelle (1929), a revenit în București și a susținut lucrarea de diplomă, iar în 1930 s-a întors la Bălți, unde a fost profesor de desen la Școala secundară particulară. A frecventat saloanele Societății Basarabene de Arte Frumoase. Prima sa expoziție a avut loc la Iași (1939). Manifesta un interes special pentru sculptura portretistică, realizând portrete ale profesorilor Al. Philippide și Garabet Ibrăileanu. După cedarea Basarabiei către URSS, s-a prezentat din proprie inițiativă la NKVD și s-a înrolat în Armata Sovietică, fiind angajat ca artist principal la Casa Armatei Roșii din Bălți. A participat la cel de al Doilea Război Mondial, fiind grav rănit, demobilizat în 1943 și internat la Spitalul militar din Irkutsk, unde a lucrat ca sculptor. Atunci a creat ciclul compozițional Moldova în flăcări. Revenit la Chișinău, pe parcursul anilor a creat o galerie de portrete, monumente și compoziții sculpturale: personajul folcloric Strâmbă-Lemne, compoziția Vierii, tripticuri monumentale: Părinții și copiii (Deșteptarea, Răscoala și Tinerețe). A fost numit șef al administrației Comisiei artistice din RSSM, director al Comisiei Experților în Artă a Ministerului Culturii din RSSM (1964–1972). A realizat busturi ale oamenilor de cultură din Moldova: Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, amplasate în Parcul Pușkin. A realizat un monument al victimelor Holocaustului pentru Muzeul comunităților evreiești din România, apoi compoziția Requiem, ultima sa sculptură, dedicată tragediilor Holocaustului. A avut expoziții personale la Iași (1939), Fălești (1970), Muzeul Național de Arte Plastice Chișinău (2000, 2010). La Fălești a fost inaugurat un muzeu care îi poartă numele și are în colecție 11 sculpturi în lemn ale artistului. A decedat la 29 noiembrie 1982, la Chișinău.
1 mai 1936, la Molovata Nouă, Dubăsari, s-a născut Anatol Codru, poet, eseist, traducător și regizor de film documentar din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. A urmat Facultatea de Litere a Universității de Stat din Chișinău (1958–1963) și ulterior cursurile superioare de regie la Moscova (1969–1971). A debutat ca poet cu volumul de versuri Nopți albastre (1962), urmat de încă șase volume de versuri: Îndărătnicia pietrei, Feciori, Portret în piatră, Piatra de citire, Mitul personal, Bolta cuvântului. A fost redactor la editura Cartea Moldovenească și săptămânalul Cultura. S-a remarcat ca regizor de filme documentare, 30 la număr. Unele din ele relatează viața marilor personalități, precum Mihai Eminescu, Dimitrie Cantemir, sculptorul Al. Plămădeală, arhitectul A. Sciusev etc. Primul său film a fost realizat în anul 1968 și s-a intitulat Trânta. Începând din anul 1971 a lucrat ca regizor la studioul cinematografic Moldova-Film. A fost ales și apoi reales ca președinte al Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova. A decedat la 17 august 2010, la Chișinău.
La 1 mai 1937, în satul Costiceni, judeţul Hotin (actualmente raionul Cernăuţi), s-a născut Ion Vatamanu, poet, publicist și om politic din Basarabia.. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, după care urmează școala medie din satul vecin Vancicăuți pe care o termină în 1954. Între anii 1954-1955 lucrează ca învățător la școala din Costiceni. În perioada anilor 1955-1960 studiază la Universitatea de Stat din Chişinău, la Facultatea de Chimie. În 1962 debutează cu volumul de poezii „Primii fulgi”. În 1971 susține la Universitatea din Lviv, Ucraina, teza de doctorat în chimie. În 1973 a fost ales șef de laborator la Institutul de Chimie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, funcție pe care o va deține până la sfârșitul vieții. În toți acești ani ai carierei sale de chimist, Ion Vatamanu va publica peste 150 de lucrări științifice în domeniul chimiei analitice, va obține cinci brevete de invenție în domeniul oscilopolarografiei (1980-1989). O serie din metodicile sale vor fi aplicate în sfera agricolă și industrială din fosta URSS și din Moldova. În 1978 publică, în colaborare cu alți lucrători științifici ai laboratorului de chimie, lucrarea „Indice Bibliografic al literaturii de polarografie (anii 1922-1977)”. Iar în 1988 scrie monografia „Termodinamica hidrolizei ionilor metalelor” în colaborare cu tânărul savant, doctor în chimie Ilie Fiștic. Între 1989-1991, împreună cu poeta Leonida Lari asigură conducerea ziarului „Glasul”, primul ziar în grafie latină din perioada postbelică în Republica Moldova, tipărit în Letonia cu sprijinul Societății „Dacia”. Între 1991-1993 a deținut poziția de director al revistei „Columna”. În 1990 este ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova și desemnat președinte al Comisiei Parlamentare pentru Cultură și Culte. Semnează Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Se stinge din viață la 9 august 1993 și este înmormântat în cimitirul Ortodox Central din Chișinău.
Evenimente istorice din ziua de 1 mai:
1359: Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești de către Patriarhia din Constantinopol. Domnitorul Nicolae Alexandru (1352–1364), fiul Voievodului Basarab, a chemat la curtea lui pe Mitropolitul Iachint din Vicina, oraș de la gurile Dunării, unde exista deja o mitropolie ortodoxă în ascultarea Constantinopolului și a cerut strămutarea acestei mitropolii la Curtea de Argeș pentru a cuprinde întreg teritoriul Ungrovlahiei.
1707: Anglia s-a unit cu Scoția sub numele de Regatul Marii Britanii.
1786: A avut loc premiera absolută a operei comice „Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart, la Burgtheater din Viena. Libretul este scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, după piesa cu același titlu a lui Beaumarchais.
1821: Turcii trec Dunărea pe la Brăila, la Giurgiu, Călărași, Calafat și Bechet, pentru a înăbuși revoluția condusă de Tudor Vladimirescu.
1881: S-a născut Gavril Rotică, poet tradiționalist și intimist, gazetar, culegător de folclor, considerat „Octavian Goga al Bucovinei” [Constantin Loghin], sau „faun, scoborât din munţii Câmpulungului” [Eugen Lovinescu].
1889: Congresul Internaționalei Socialiste de la Paris decretează 1 Mai ca zi de luptă internațională a muncitorilor.
1894: S-a născut Ion Văluță, om politic basarabean, deputat din Sfatul Țării. A urmat Dreptul la Universitățile din Petrograd și Odesa. A organizat societatea studențească Renașterea la Bălți, Bolgrad și Chișinău. A contribuit la introducerea cursurilor de Limba română și Istoria românilor la Universitatea din Odesa.
1919: Guvernele sovietic și cel ucrainean au adresat guvernului român două ultimatumuri prin care îi cereau să părăsească în 24 de ore Basarabia și Bucovina. România n-a răspuns, iar rușii erau pe atunci mult prea slabi, pentru a se putea impune prin forță, mai ales că tocmai pierduseră rușinos partida în Primul Război Mondial. România și-a putut permite să nu țină seama de ultimaturile guvernului bolșevic.
2004: Extinderea UE: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia și Ungaria aderă la Uniunea Europeană. România și Bulgaria au mai avut de așteptat până la 1 ianuarie 2007, când au aderat cu drepturi depline la Uniune.
2011: Papa Ioan Paul al II-lea este beatificat la Vatican de succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com