Primul cântec pe care-l învață inima

21 02 F 5

La 21 februarie este marcată Ziua Internațională a Limbii Materne. Este o sărbătoare marcată în întreaga lume cu scopul de a promova diversitatea lingvistică și cultură. Ea a  fost proclamată de UNESCO pentru prima dată la 17 noiembrie 1999 și a fost recunoscută la Adunarea Generală a ONU prin care 2008 a fost declarat Anul Internațional al Limbilor. Limba maternă a fiecărei etnii este un izvor nesecat al sufletului ei.

Ziua Internațională a Limbii Materne a fost sărbătorită în ajun la instituțiile de învățământ din regiunea Cernăuți. Un eveniment interesant a fost organizat la Liceul din Băhrinești, instituție de învățământ, unde la timpul lor au făcut carte scriitorul Mihai Prepeliță și criticul literar Ștefan Broască. „În această zi ne amintim cu emoție de primele cuvinte pe care le-am auzit și le-am rostit din brațele mamei. Elevii au pregătit o activitate plină de sensibilitate: au recitat poezii, au cântat și au așternut pe o planșă gânduri frumoase despre acest dar neprețuit. După  cum au scris și ei atât de frumos pe afișul pregătit, limba maternă este „primul cântec pe care-l învață inima”. Este o bucurie să vedem tinerii aducând un asemenea omagiu graiului pe care l-au deprins acasă”, se menționează în postarea pe Facebook a Liceului din Băhrinești.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий