La vârsta împlinirilor și speranțelor

24 05 F 3

Florar este o lună frumoasă a fiecărui an. Uneori mai capricioasă. Alteori mai blândă. Fiecare lună a lui mai este deosebită pentru domnul Petru Marcu, profesor de educație fizică și sport, profesor-metodist la Liceul din Cupca. La finele acestei frumoase și înfloritoare luni, domnia sa adaogă în buchetul vieții cel de-al 65-lea trandafur jubiliar.

Domnul Petru Marcu este originar din Molnița Herței, un ținut care a dat lumii multe personalități de vază. Printre ei se numără și jubiliarul nostru. După absolvirea institutului pedagogic „Ion  Creangă” din Chișinău, a venit cu serviciul la Școala medie din satul Cupca. A venit și a rămas aici. Cupca a devenit pentru domnia sa a doua baștină.

Iată că de peste patru decenii predă cu multă dragoste și pasiune obiectul care le dăruie tuturor sănătate și bună dispoziție – educația fizică. În toți acești ani a predat nu numai lecții deosebite, dar a obținut și obține mereu succese frumoase. Pe parcursul anilor elevii săi au participat la cele mai felurite competiții sportive: volei, baschet, fotbal, tenis de masă, alergături la diferite distanțe, jocuri de dame etc.  Nu odată au obținut locuri de frunte atât la competițiile raionale, cât și cele regionale. Iar cu mai mulți ani în urmă în urmă a fost cu un mic grup de fotbaliști din liceul nostru, la tabăra sportivă internațională de la Buftea, România.

Pentru merite deosebite pe tărâmul pedagogic, pentru stăruința și efortul depus, s-a învrednicit mai întâi de titlul de profesor de categorie superioară, de profesor superior, iar cu câțiva ani în urmă și de titlul de profesor metodist. Este autorul unui îndrumar pedagogic pentru toți profesorii din comună, fostul raion Hliboca, și întreaga  regiune „Din experiența de muncă a profesorului de educație fizică de la CIE Cupca Petru Marcu”. (Așa se numea cu câțiva ani în urmă instituția noastră de învățământ). Îndrumarul conține modele de lecții de educație fizică, diferite probe sportive, îndrumări metodice și de predare a lecțiilor la obiectul respectiv.

Sportul  a fost și rămâne pentru domnia sa profesia, ocupația îndrăgită. Dar în afară de sport domnul Petru Marcu mai are și alte preferințe și ocupații. Una din preferințele sale este dansul. Anume dumnealui a pus în scenă celebrul dans „Căluții” care face parte din suita sărbătorilor de iarnă. Acest obicei frumos este des întâlnit în părțile Herței, mai rar  pe meleagurile noastre. Domnul  Petru a mai pregătit cu elevii și  alte dansuri populare, având și costumația respectivă. Chiar și acum când este invitat la festivaluri și concerte fie la Herța, fie în alte părți participă cu plăcere, așa cum a fost cu mai mulți ani în urmă la marea sărbătoare folclorică de la Horbova.

De felul său este un om vesel, glumeț, energic, iute, harnic.  Anume aceste calități i-au ajutat și îi ajută mereu în viață.

Aici, la Cupca, și-a găsit și fericirea personală. S-a căsătorit cu mulți ani în urmă cu Viorica Mihailovici, învățătoare cu studii superioare la clasele primare în aceeași școală. Împreună și-au durat o gospodărie frumoasă, au dat viață și au crescut pe fiul Artur, care a devenit medic chirurg la spitalul din Hliboca, fiind un bun specialist. Cuplul Marcu sunt deja și bunici. În familia lor crește nepoțica Mirela. Despre participarea la competiții sportive a nepoțelei Mirela, care a moștenit dragostea de sport de la bunicul Petru, am scris nu demult pe paginile ziarelor noastre. De fapt, Mirela, este câștigătoare a multor olimpiade la nivel de regiune, fiind una dintre cele mai bune eleve ale clasei absolvente din comuna Suceveni.

În toți acești ani, peste 40 la număr, de când suntem colegi de serviciu, nu odată am scris despre performanțele, succesele, rezultatele obținute de domnia sa în domeniul sportului. Are un întreg arsenal de cuburi, sute de diplome, mențiuni, dar și de articole publicate în diferite ziare, iar în ultima vreme și în cele ce apar online.

Deși Cupca este a doua baștină, dragostea de satul copilăriei, de Molnița natală, de rude, prieteni, colegii de clasă, școală, de regretații deja părinți, Petru și Elena, fratele, sora, nepoți, alte neamuri, o poartă mereu în suflet. A fost colegul de clasă, de bancă, bun prieten cu regretatul artist din Republica Moldova, Mihai Amihalachioaie.

Cu zile bune, cu zile uneori mai complicate, cu bucurii, griji, vise, speranțe iată că au trecut anii. Au trecut ierni, veri, toamne și primăveri, fiecare cu ierburi și pajiști verzi, cu coline înzăpezite, cu frunze așternute sub coroanele copacilor, cu pomi doldora de floare, așa cum este și acest mai frumos. Luna lui Florar, așa cum spuneam la început, este deosebită pentru neobositul profesor Petru Marcu. Cele 65 de primăveri prinse în  buchetul vieții sunt încununate de succese, bucurii, împliniri, realizări, dar și planuri frumoase care urmează a fi încă realizate.

Soția Viorica, fiul Artur, nora, nepoțica Mirela, rudele din ținutul Herța, din Cupca, din alte părți, colectivul pedagogic al Liceului din Cupca, elevii școlii, părinții lor, personalul tehnic, foștii elevi, sătenii, colegii de breaslă, prietenii, vecinii, cunoscuții, toți cei care îl cunosc și îl stimează, îl felicită cu prilejul frumosului jubileu.

Stimate domnule Petru Marcu, toți împreună vă dorim sănătate deplină, succese și noi realizări, energie, cutezanță, dragoste de neam și tradiții, bucurii și împliniri, înțelegere în familie, stimă și respect din partea elevilor și părinților, prieteni adevărați, ani lungi de viață, alături de cei dragi, tot binele Pământului.

La mulți ani să trăiți,

La mulți ani fericiți.

Dumnezeu să vă ocrotească,

Fecioara Maria să vă iubească,

S-aveți parte doar de bine,

La mulți ani, zile senine!

Domnul să vă dea de toate:

Bucurii și sănătate!

 Din partea tuturor semnează colega de serviciu, profesoara Eleonora SCHIPOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

 

 

 

Добавить комментарий