De la începutul războiului pe scară largă, regiunea Cernăuți a primit peste 100 de mii de strămutați. Pentru a găsi o soluție la criza locuințelor și pentru a asculta direct oamenii, la Cernăuți a fost organizată o întâlnire-dialog la nivel național între persoanele strămutate interior, deputați și conducerea regiunii, comunică mediile.
„Astăzi, aproape 5 milioane de oameni de-ai noștri, adică 2,5-3 milioane de familii, și-au pierdut locuințele. Iar provocarea constă în faptul că statul nu are posibilitatea, din păcate, să asigure acești oameni măcar cu locuințe sociale, nemaivorbind despre a le oferi o locuință proprie pe deplin. Vom căuta variante de soluționare a problemei locuințelor pentru oamenii noștri – ar putea fi vorba despre o compensație suplimentară sau identificarea de către autoritățile regionale a unor spații sau construcții nefinalizate din Bucovina”, a declarat deputatul poporului din Ucraina și cofondator al ONG-ului „VPO Ucraina”, Maksym Tkacenko.
Participanții au discutat despre oferirea de servicii sociale și medicale de calitate, asigurarea cu locuințe, angajarea în câmpul muncii, plata pensiilor și integrarea persoanelor strămutate în comunități. La discuție s-a alăturat și președintele interimar al Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Guitor. El a menționat că, încă din primele zile ale războiului pe scară largă, instituțiile comunale regionale au primit cu promptitudine persoanele strămutate, iar toate instituțiile care au această posibilitate continuă să o facă.
La rândul lor, atât autoritățile regionale, cât și cele orășenești din Cernăuți asigură că fac tot posibilul pentru a integra oamenii în noul loc și pentru a-i ajuta să înceapă viața de la o foaie albă: „Consider că aceasta este datoria noastră, ca oraș aflat în spate și care este mai mult sau mai puțin liniștit. Vreau să le mulțumesc locuitorilor orașului pentru toleranță, ospitalitate și pentru ceea ce au făcut pentru oamenii care au sosit, ca aceștia să se simtă confortabil. Autoritățile locale și cetățenii trebuie să facă totul pentru ca acest loc să fie pentru ei ca o casă natală”, a spus primarul orașului Cernăuți, Roman Kliciuk. „Înțeleg că este greu pentru toată lumea, dar fiecare comunitate încearcă să ofere un sprijin, este interesată și înțelege în ce condiții ați ajuns aici. Înțeleg că începeți de la o pagină albă, înțeleg aspectele sociale, locative, facilitățile, adică toate problemele de integrare care ne privesc. Mulțumesc comunităților pentru o asemenea înțelegere!”, a subliniat șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Osypenko.
Următoarele astfel de dialoguri deschise sunt planificate să fie organizate și în alte regiuni ale Ucrainei.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
