Acesta este un instrument eficient pentru integrarea europeană, diplomația regională și dezvoltarea durabilă a Bucovinei. Deschiderea sa a fost posibilă datorită inițiativei Ludmilei Onofriese, cu sprijinul partenerilor europeni, în special al președintei Comitetului European al Regiunilor, Kata Tüttő, și cu concursul șefului Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Osypenko.
Despre principalele sarcini și direcții de activitate ale biroului au vorbit jurnaliștilor bucovineni adjuncta șefului AMR Cernăuți, Oksana Sakrier, și Ludmila Onofriese, șefa Biroului de Reprezentare al regiunii Cernăuți la Bruxelles.
„Astăzi este o zi cu adevărat istorică pentru Bucovina. Deschidem reprezentanța oficială a regiunii Cernăuți în cadrul Comitetului Regiunilor al Uniunii Europene la Bruxelles ‒ un eveniment care va deveni un pas important în consolidarea cooperării dintre Ucraina și instituțiile europene. Bucovina devine una dintre acele regiuni care obține o platformă directă, vie, pentru comunicarea cu partenerii europeni. Biroul nu este o simplă formalitate, ci o oportunitate reală, fiind o platformă de comunicare directă a regiunilor, orașelor și comunităților ucrainene cu partenerii europeni. Este vocea noastră la nivel european. Este calea către programe de granturi, investiții și sprijinul financiar necesar pentru dezvoltarea ținutului nostru. Este un instrument care ne va permite să ne implicăm mai activ în proiecte europene în domeniul descentralizării, refacerii infrastructurii și dezvoltării autoguvernării locale”, a declarat Oksana Sakrier, adjuncta șefului AMR Cernăuți.
Bucovina a devenit a șasea regiune ucraineană care deține un birou de reprezentare în Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene de la Bruxelles. După cum menționează Ludmila Onofriese, șefa Biroului de Reprezentare al regiunii Cernăuți la Bruxelles, în prima etapă activitatea se va concentra pe componenta informațională și pe promovarea regiunii noastre. „Deja în luna octombrie a acestui an va avea loc deschiderea oficială a biroului direct la Bruxelles, în cadrul căreia va fi prezentată regiunea noastră și proiectele atractive pentru investiții. Bruxelles este locul unde începe noul viitor european al regiunii Cernăuți”, a accentuat Ludmila Onofriese, citată de site-ul AMR Cernăuți.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
