Pe pod
Un tânăr stătea pe un pod. Își dorise să realizeze multe în viață, dar nu reușise aproape nimic.
Fata iubită îi întorsese spatele, toți îl trădaseră, nu mai era de folos nimănui. Totul în viața lui tânără se ruinase și nu mai avea putere să o ia de la început. Arsese toate punțile în urma lui. Iar acum, pentru a-și încheia socotelile cu această viață mizerabilă, mai avea de făcut doar un singur pas mic…
Gârbovit, stătea chiar pe marginea podului și privea pentru ultima oară sclipirea luminilor orașului. Tânărul a suspinat greu și a auzit deodată.
– Bună seara, a răsunat pe neașteptate o voce bătrânească și dogită. Ajută-mă cu ce poți, fiule!
Tânărul s-a retras involuntar înapoi din fața prăpastiei și, derutat, s-a bătut peste buzunare. A scos portofelul, a luat din el toți banii, de care acum oricum nu mai avea nevoie, și i-a întins bătrânului.
– Nu sunt pentru mine, fiule, a răspuns bătrânul. Chiar aici, în apropiere, trăiesc două fetițe orfane. Sunt flămânde, părăsite și neîngrijite. Du-le lor banii, ajută-le, fiule.
Tânărul stătea pe podul înalt, buimăcit, deși cu doar un minut în urmă era pregătit să comită păcatul greu al sinuciderii, și nu știa ce să facă.
– Bine, a fost de acord el, pe neașteptate chiar și pentru sine. Dați-mi adresa, le duc eu. „Acești bani, s-a gândit el, pot fi salvarea unor biete orfane, iar apoi… apoi mă voi întoarce din nou aici”.
Cu cât tânărul se îndepărta mai mult de pod, cu atât îi rămânea mai puțină hotărâre de a-și încheia socotelile cu viața. Umerii i s-au îndreptat, iar pasul devenea tot mai sigur. A înțeles dintr-odată că nu se va mai întoarce pe acel pod, pentru că întotdeauna se pot găsi oameni care să aibă nevoie de tine și de ajutorul tău.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com