Pe 1 august, la Cernăuți se va desfășura sărbătoarea etnografică „Pâinea noastră cea de toate zilele”. Vizitatorii vor putea vedea cum se strângea recolta de grâu în Bucovina în urmă cu mai bine de un secol.
După cum a declarat Ivan Pilat, directorul Muzeului Regional al Arhitecturii Populare și Traiului din Cernăuți, pentru publicația molbuk.ua, sărbătoarea va începe la ora 13:00. Anul acesta s-a decis organizarea evenimentului sâmbătă, deoarece, conform tradiției creștine, nu se obișnuiește seceratul grâului duminica.
Potrivit acestuia, angajații muzeului au cultivat un lan de grâu, care dea s-a pârguit. În timpul evenimentului, va fi reconstituit întregul proces al secerișului așa cum îl făceau strămoșii noștri acum mai bine de o sută de ani: secerătorii vor recolta grâul cu coasele și secerile, vor lega snopii, vor face clăi și vor treiera boabele cu îmblăciul. „Totul va fi autentic – exact așa cum făceau bunicul și străbunicul nostru acum 100–150 de ani”, a menționat Ivan Pilat.
Pe lângă demonstrațiile de seceriș, oaspeții se vor bucura de spectacole susținute de cel puțin zece ansambluri folclorice și interpreți de muzică ușoară din Bucovina, jocuri populare și degustări de pâine proaspăt coaptă cu miere.
Prețul unui bilet de intrare este de 100 de grivne. Pe teritoriul muzeului va fi amplasată o urnă specială pentru donații benevole destinate nevoilor Forțelor Armate ale Ucrainei.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
