„Ghiocelul” din Horbova admirat la Arad

22 07 F 7

În perioada 17–20 iulie, Ansamblul de dansuri „Ghiocelul” al Casei de Cultură și Agrement Horbova, CT Ostrița, a participat la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Românilor de Pretutindeni, desfășurată la Arad, România, la invitația părintelui paroh Mihai Octavian Blaj, prin intermediul domnului Adrian Medvedi. Festivalul a reunit români din Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia și din alte comunități istorice românești.

Ansamblul de dansuri „Ghioceul”, împreună cu soliștii vocali Sofia Andruseac, Inessa Andronic, Radmila Onu și David Cercel, au reprezentat cu demnitate Ucraina, promovând tradițiile, portul popular și frumusețea cântecului și dansului românesc din ținutul natal. Pe parcursul festivalului, organizatorii au pregătit excursii în unele dintre cele mai frumoase locuri ale zonei, oferind participanților ocazia de a descoperi patrimoniul cultural, tradițiile și frumusețea regiunii, precum și momente de relaxare la ștrand.

Întregul colectiv, împreună cu părinții, adresează sincere mulțumiri domnului Adrian Medvedi, prin intermediul căruia ansamblul a fost invitat la acest prestigios festival. De asemenea, îi mulțumim conducătorului artistic, Maria Buzduga, precum și însoțitorilor colectivului: Alina Chilaru, Toader Lișman, Gretta  Spătaru și Tatiana Zazulinschi, pentru implicarea, grija și sprijinul acordat pe tot parcursul deplasării. Le dorim membrilor Ansamblului de dansuri „Ghiocelul” o vacanță frumoasă în continuare, multă inspirație și cât mai multe participări încununate de succes la festivaluri și concursuri! – se menționează în postarea de pe Facebook a Casei de Cultură și Agrement Horbova.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий