La 18 august poetul-martir Ilie Motrescu ar fi împlinit 85 de ani. Exact în ziua sa de naștere el a fost comemorat la Palatul Național al Românilor din Cernăuți. Evenimentul a fost organizat de Eleonora Schipor, profesoară, activistă publică și autoarea a mai multor cărți și a circa 100 de articole despre Ilie Motrescu și familia sa, precum și de Felicia Toma, redactor-șef al publicației „Zorile Bucovinei”. Ilie Motrescu a lucrat la „Zorile Bucovinei” din anul fondării ziarului – 1967 – și până la 26 iunie 1969, data morții sale în circumstanțe neclarificate până la capăt nici în zilele de astăzi.
Născut în Crasna, străveche vatră populată de români cu puternică credință în Dumnezeu și în neam, lui Ilie Motrescu i-a fost sortit să trăiască pe acest pământ, până la „hora morții”, 28 de ani. Dispariția lui tragică a avut un prelung și dureros ecou în inimile celor apropiați, colegilor de breaslă și tuturor celor care l-au cunoscut și i-au apreciat harul poetic. Toate acestea n-au fost exprimate imediat în cuvintele ce poartă adevărul. Numele lui Ilie Motrescu a devenit tabu și au urmat două decenii de tăcere. După 1990 încoace, când au fost scoase în vileag și condamnate fărădelegile regimului totalitar sovietic și reabilitate victimele nevinovate ale lui, i s-a făcut dreptate și lui Ilie Motrescu. Creația sa poetică a devenit cunoscută în întregul spațiu spiritual românesc.
Prima omagiere a poetului Ilie Motrescu a avut loc în redacția „Zorilor Bucovinei” , acolo unde el a activat în calitate de corespondent în Secția Cultură. Evenimentul a fost inițiat și organizat de redactorul de atunci al „Zorilor Bucovinei”, Nicolae Toma, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la nașterea poetului. Au venit sora și frații poetului, erau prezenți mai mulți „zoriști” care au început, alături de Ilie Motrescu, calea noului ziar „Zorile Bucovinei” spre propășirea românilor din regiunea Cernăuți. Astăzi, la cea de a 85-a aniversare a nașterii poetului-martir nu mai sunt în viață rudele sale apropiate, dar și în rândurile jurnaliștilor veterani au rămas doar câțiva care au trudit la ziar împreună cu Ilie Motrescu, a constatat Felicia Toma, redactor-șef al publicației electronice „Zorile Bucovinei”, după ce Eleonora Schipor, „cronicarul familiei Motrescu”, a punctat principalele momente din biografia și creația poetului omagiat. Vladimir Cebotar, fost colaborator al „Zorilor Bucovinei”, și-a adus aminte despre ultimele zile din viață ale lui Ilie Motrescu, petrecute în redacție. A evidențiat simplitatea, mândria, demnitatea, harul poetic al colegului – Ilie Motrescu. Dispariția lui Ilie Motrescu a îngrijorat întregul colectiv și numeroasa sa familie. Vladimir Cebotar a fost unul dintre cei care a recunoscut corpul neînsuflețit al poetului după deshumare. Despre această tragedie nu s-a spus tot adevărul, n-au fost cercetate toate documentele, a opinat Vladimir Cebotar.
A completat cele spuse de Vladimir Cebotar un alt fost „zorist”, Gheorghe Isac. El a fost angajat la „Zorile Bucovinei” în 1968, dar până atunci, fiind încă student, scria materiale despre activitatea bibliotecilor, caselor de cultură, pe care i le redacta Ilie Motrescu. După cum a menționat Gheorghe Isac, acesta cunoștea foarte bine limba, avea cunoștințe vaste în literatură, era un prieten devotat, un bun sportiv. Era un om principial și cu demnitate. Avea darul de a asculta păsul altuia și a-i da un sfat potrivit. El cânta la vioară și piesa lui preferată era „Balada” de Ciprian Porumbescu.
L-a cunoscut bine pe Ilie Motrescu și Aurica Broască, și ea angajată la „Zorile Bucovinei” din acea perioadă. Ea a asistat la o discuție aprinsă între poeții care lucrau atunci la ziar. A impresionat-o ceea ce cunoștea Ilie Motrescu despre Mihai Eminescu.
Președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu, a accentuat că poezia lui Ilie Motrescu este un tezaur spiritual care a renăscut ca pasărea Phoenix. Iar președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, Nicolae Șapcă, a comparat destinul tragic al lui Ilie Motrescu cu cel al poetului din România, Nicolae Labiș. Ambii au lăsat o operă literară de mare valoare și s-au stins din viață în tinerețe.
Scriitoarea Maria Toacă a povestit despre un caz auzit de la sora poetului, Maria Motrescu-Popescu. Ea, venind odată la Cernăuți, s-a întâlnit în troleibuz față-n față cu avocatul Karol Ianoş, care știa multe despre dispariția misterioasă a lui Ilie Motrescu. Fiind întrebat dacă își amintește despre Ilie Motrescu, avocatul a răspuns cu răceală: „Așa au fost timpurile”. Nonagenarul Ionică Semeniuc din Hrușăuți, care și el l-a cunoscut pe Ilie Motrescu, a observat că atunci când cineva vrea să scape de răspundere spune că „așa au fost timpurile”.
Datorită soțului, poetului Vasile Tărâțeanu, Elena Tărâțeanu, directoarea viitorului Muzeu „Mihai Eminescu” din Cernăuți, a declarat că nu o dată a fost la Crasna, a cunoscut-o pe Maria Motrescu-Popescu, sora poetului, și pe ceilalți frați ai lui.
Vasile Rauț, președintele Societății „Golgota”, a povestit cum numele lui Ilie Motrescu, în acea perioadă de tăcere, ajungea la intelectualii români. Un cuvânt de salut a rostit Doru Olenici din Rădăuți. Din creația poetică a lui Ilie Motrescu au recitat versuri Marta Belici din Cupca, Iuliana Airinei, profesoară din Satu Mare, CT Herța. Au citit din propria creație Gheorghe Bodnariuc și Dumitru Olexiuc.
Partea muzicală a fost asigurată de profesoara și interpreta Maria Dovghei, de interpreta Sofia Roșca din Marșinți. Și în final a interpretat mai multe cântece Artista Poporului din Republica Moldova, Maria Iliuț, născută în Crasna și invitată special la evenimentul de comemorare a poetului Ilie Motrescu de Eleonora Schipor.
Volumele de poezii postume ale lui Ilie Motrescu au apărut grație sârguinței lui Ion Țâbuleac de la Chișinău, fost prieten devotat al lui Ilie Motrescu, și istoricului și criticului literar Ștefan Hostiuc din Cernăuți. Unele poezii ale poetului-martir pot fi înțelese ca o rugăciune:
Rogu-mă, sfinte Părinte,
ruga mea cea mai fierbinte
să te-nduri a-mi da și mie
o făclie din tărie
pentru vremea ce-o să-mi vie.
Rogu-mă, sfinția ta,
să mă miluiești cu o stea
să-mi ardă să pot vedea
când voi fi a mă pleca
peste neființa mea.
Când va fi a mă sfinți
fără tine într-o zi,
când va fi ca să cobor
treptele din viitor,
să alunec,
să mă-ntunec.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com