La 22 august 1802 s-a născut Ecaterina Varga, luptătoare pentru drepturile românilor iobagi din Munții Apuseni, față de autoritățile habsburgice. Prin petiții adresate guvernului Transilvaniei de la Sibiu, precum și prin memorii susținute personal la Curtea de la Viena, Ecaterina Varga cerea, în numele moților, înlăturarea abuzurilor autorităților vremii. Dată fiind nepăsarea autorităților locale și centrale la cererile moților, Ecaterina Varga a îndemnat populația din Munții Apuseni la nesupunere și împotrivire. Ecaterina Varga era supranumită Doamna Moților.
Autoritățile au fost nemulțumite de revendicările ei și au dispus să fie prinsă. De aceea, Ecaterina Varga a fost urmărită ca instigator. Andrei Şaguna, care era pe atunci vicar episcopal, a ajutat la predarea ei către autorități, răpind-o și astfel trădând-o, la 17 ianuarie 1847, în localitatea Bucium Poieni. A fost închisă la Aiud și la Alba Iulia, între anii 1847-1851, timp de aproape patru ani, fără judecată. Procesul a avut loc în 1851, iar Ecaterina Varga a fost condamnată la încă trei luni de închisoare. După scurgerea celor trei luni, Ecaterina a fost exilată în satul său natal, Hălmeag. Se presupune că și-a trăit restul vieții acolo și că a decedat câtva timp după 1852.
La 22 august 1890 a încetat să bată inima „regelui poeziei” românești, dramaturgului, folcloristului, omului politic, diplomatului, membrului fondator al Academiei Române, Vasile Alecsandri. El a fost o personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. Vasile Alecsandri face parte din categoria scriitorilor a căror operă este în mod deosebit legată de mediul în care ei au trăit, fiind o oglindă artistică a principalelor evenimente sociale, politice şi culturale ale epocii respective. Opera lui Alecsandri este nu numai ecoul acestor evenimente, ci, mai ales, vestitoarea lor, pentru că scriitorul a fost un mare patriot, un militant activ al vieţii sociale şi politice din perioada paşoptistă şi postpaşoptistă.
În perioada paşoptistă (1830-1860) s-au pus bazele unei adevărate renaşteri culturale româneşti cu un puternic spirit naţional. Învăţământul, presa, teatrul, literatura, ştiinţa au cunoscut o dezvoltare fără precedent. S-a înfiripat o viaţă artistică specific românească, bazată pe tradiţia populară şi pe creaţia de inspiraţie naţională. Vasile Alecsandri a debutat în anul 1840 la revista „Dacia literară”, editată de Mihail Kogălniceanu la Iaşi, cu nuvela „Buchetiera de la Florenţa”. Tot în anul 1840 a preluat direcţia Teatrului Naţional din Iaşi, împreună cu Mihail Kogălniceanu şi cu Costache Negruzzi. Animat de dorinţa de a crea un repertoriu dramatic românesc, a pus în scenă, cu mare succes, prima sa piesă originală „Iorgu de la Sadagura”. În perioada 1856-1859 a făcut parte din Comitetul Unirii, a fost deputat în Divanul ad-hoc, ministru de Externe după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, și în această calitate a mers la Paris pentru a obţine recunoaşterea Unirii. Dezgustat de intrigi, s-a retras din viaţa politică pentru o perioadă de câţiva ani, după care a fost ales deputat de Roman (1869) la insistenţa lui Kogălniceanu. În anul 1878 a obţinut un premiu internaţional la Montpellier, pentru poezia „Cântecul gintei latine”, tradusă apoi în toate limbile romanice. Între anii 1885-1890 a fost ministru al României la Paris.
Mircea Eliade, în eseul „Cele două mituri ale spiritualităţii româneşti”, arată că „viaţa spirituală a românilor este dominată de două mituri care exprimă, cu o spontaneitate perfectă, viziunea lor spirituală asupra Universului şi evaluarea pe care ei o conferă existenţei”. Este vorba despre balada „Mioriţa” şi legenda „Mănăstirea Argeşului”. Vasile Alecsandri a introdus în literatura română filonul folcloric, adăugând romantismului din epocă bogăţia de teme şi motive a creaţiei populare. Pentru prima dată balada „Miorița” a fost publicată de Vasile Alecsandri în 1850, în ziarul „Bucovina”, care apărea la Cernăuți. Pașoptiștii din Moldova, în frunte cu Vasile Alecsandri, au adus la Cernăuți ideea renașterii cultural-naționale.
Criticul şi îndrumătorul literar, Titu Maiorescu, reliefează importanţa şi valoarea creaţiei literare a lui Vasile Alecsandri: „În Alecsandri vibrează toată inima, toată mişcarea compatrioţilor săi, farmecul limbii române în poezia populară el ni l-a descris; iubirea omenească şi dorul de patrie el le-a întruchipat; frumuseţea pământului nostru natal el a descris-o; … când a fost chemat poporul să-şi jertfească viaţa în război, el singur a încălzit ostaşii noştri cu raza poeziei. A lui liră a răsunat în orice adiere din mişcarea poporului nostru. În ce constă valoarea unică a lui Alecsandri? În această totalitate a acţiunii sale literare”.
Ultimele zile de viață ale lui Vasile Alecsandri au fost grele. „Și când te gândești, îi spunea el fiicei pe patul de moarte la Mircești, aducându-și aminte de Elena Negri, că a trebuit să sufere astfel înainte de a muri”. În noaptea de 21 spre 22 august, „bardul de la Mircești” s-a stins din viață în vârstă de 69 de ani, plâns de toată națiunea, cu funerarii naționale. Numele lui rămâne pentru totdeauna împletit cu al „Mioriței” și al „Horei Unirii”, cu însăși inima de foc a ființei noastre naționale.
La 22 august 1904 s-a născut sculptorul român Gheorghe D. Anghel, autorul bustului lui Mihai Eminescu aşezat în faţa Ateneului. Artist exigent cu sine şi cu lucrările sale, Gheorghe Anghel a produs o operă relativ restrânsă. În arta românească s-a făcut cunoscut pe neaşteptate, cu ocazia primei sale expoziţii bucureştene, în 1943, când a expus sculpturi în lut ars. Gheorghe D. Anghel a fost student neînmatriculat la clasa lui Dimitrie Paciurea, la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti. Între anii 1924-1937, Gheorghe Anghel a trăit la Paris. Aici a frecventat atelierul lui Antoine Injalbert, la École Nationale des Beaux-Arts şi, pentru o foarte scurtă perioadă, atelierul lui Constantin Brâncuşi, cu care însă nu se înţelegea. Din punct de vedere tematic, opera lui Gheorghe Anghel se poate împărţi în trei mari categorii: maternitatea, portretul şi geniul. Gheorghe Anghel a început să facă portrete de timpuriu, fără să urmărească atât asemănarea cu modelul, cât o adecvare interioară căutată cu grijă în modelarea trăsăturilor. Tema geniului se suprapune preocupării pentru portret, tot aici pot fi grupate şi reliefurile „Moartea poetului” (1938) şi „Din viaţa unui geniu”, care gravitează în jurul seriei de portrete pe care i le face poetului Mihai Eminescu. Ultimul portret, statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului, este şi ultima lucrare a lui Gheorghe Anghel. S-a stins din viaţă la 7 aprilie 1966.
La 22 august 1939, în localitatea Zamostea, Suceava, s-a născut Ion Beldeanu, poet, prozator, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1979. Debutul său editorial a avut loc în Caiet de Poezie, în 1973 (în urma Concursului de debut al Editurii Eminescu). A fondat în anul 1981, alături de alți colegi, Cenaclul Suceava al Uniunii Scriitorilor și a realizat publicația Pagini bucovinene, supliment al revistei Convorbiri literare. Militant pentru cauza românilor din nordul Bucovinei și Basarabia, a fost secretar și președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni, din care fac parte și români din Ucraina, redactor-șef al revistei Bucovina literară. A publicat 19 cărți de poezie, proză si publicistică, între care: Armura solară, Lecția de melancolie, Iarba iubirii, Bucovina care ne doare (publicistică), Ceaiul de după execuție, Glontele de cucută, Chiar dacă, Realitatea are chipul tău (Premiul USR, filiala Iași 2002) etc. A fost un polemist redutabil, și un cronicar literar acribios, un veritabil ferment al vieții culturale din Suceava. A primit Premiul „Eminescu” pentru poezie, al Ministerului Culturii (Putna, 1995), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2002), Premiul de Excelență al Reuniunii Scriitorilor Românilor din Cernăuți (2000) etc. S-a stins din viață la 13 aprilie 2024.
La 22 august 1979, în oraşul Bălți s-a născut Natalia Barbu, interpretă din Republica Moldova. Provine dintr-o familie de muzicieni. Părinţii i-au altoit şi ei dragostea pentru tot ce e bun şi frumos, dar mai ales pentru muzică. Se spune, că ar fi moştenit timbrul vocal de la mama şi tot ea a fost acea care a îndemnat-o „să nu renunţe niciodată la vise”. Primele lecţii de vioară au fost acelea le ia tot de la părinţi. Pe când Natalia avea 7 ani, familia Barbu a trecut cu traiul la Râbniţa şi pentru că era tocmai în perioada conflictului transnistrean, era nevoită să meargă la şcoală la Rezina pe celălalt mal al Nistrului. Paralel cu Liceul nr. 1 de la Rezina (1986-1992) a urmat şi Şcoala muzicală primara de la Râbniţa, clasa vioară. Tatăl său conducea orchestra de muzică populară din oraşul Râbniţa, (iar mama era solistă), însă odată cu agravarea conflictului din Transnistria s-au văzut nevoiţi să se refugieze la Chișinău. Mama ei s-a angajat în calitate de solistă la Orchestra de muzică populară „Mugurel”, iar Natalia şi-a continuat studiile la Liceul „V. Hugo” de la Stăuceni, municipiul Chișinău − 1992-1994. Participă la diverse show-uri de televiziune pentru copii, iar la 14 ani ia Premiul Mare la Concursul Tinerilor Violonişti din Republica Moldova. Pe parcursul anilor 1994-1998 studiază la Colegiul Naţional de Muzică „Ştefan Neaga” de la Chișinău, clasa vioară. După ce absolve colegiul îşi începe activitate profesională în calitate de violonistă în orchestra de muzica populară „Mugurel”, iar din 1999 studiază la Academia de Muzica „Gavriil Muzicescu”, clasa vioara. Tot în anul 1999 devine solistă a formaţiei „Milenium”. Apoi decide să-şi înceapă cariera solo în calitate de interpretă de muzică ușoară și populară. Natalia Barbu participă la numeroase concursuri naționale și internaționale. În anul 2001 i s-a conferit titlul onorific „Maestru în Artă”.
Evenimente istorice din ziua de 22 august:
1456: A început în Țara Românească a doua domnie a lui Vlad Țepeș, poreclit și Drăculea, poate datorită unei pelerine pe care o purta și care avea însemnată pe ea un chip de dragon. Românii, care nu prea știau ce-i dragonul, i-au spus Dracul, sau – diminutiv – Drăculea. Din acest Drăculea, un scriitor britanic a construit numele unui personaj cu mare succes de piață: Dracula.
1770: Expediția condusă de James Cook ajunge pe coasta de est a Australiei.
1864: Douăsprezece țări europene au semnat Prima Convenție de la Geneva, prin care s-a înființat Comitetul Internațional al Crucii Roșii.
1945: Prezidiumul Sovietului Suprem al RSS Ucrainene a ratificat Carta Organizației Națiunilor Unite, semnată la San Francisco la 26 iunie 1945.
1988: Prezidiumul Sovietului Suprem al URSS a pus capăt acordării repetate a titlurilor de Erou al Uniunii Sovietice și Erou al Muncii Socialiste. În perioada începând cu anul 1934, titlul de Erou al Uniunii Sovietice a fost acordat de două ori la 154 de persoane, de trei ori – la trei persoane (piloții Ivan Kojedub și Aleksandr Pokryșkin, mareșalul Simion Budionnyi), iar de patru ori – la două persoane (Gheorghi Jukov și Leonid Brejnev). Titlul de Erou al Muncii Socialiste a fost obținut de două ori de aproximativ 200 de persoane, iar de trei ori – de 16.
1992: În timpul ședinței solemne a Radei Supreme la Kiev, președintele Republicii Populare Ucrainene (RPU) în exil, Mykola Plaviuk, a înmânat actul oficial al Centrului de Stat al RPU președintelui Ucrainei, Leonid Kravciuk, conținând afirmația convenită de comun acord că statul independent ucrainean, proclamat la 24 august 1991, este succesorul de drept al Republicii Populare Ucrainene.
2023: Moare Toto Cutugno, solist italian, unul din cei mai iubiți interpreți de canzonete și șasonete din secolul XX. A avut peste 400 de melodii compuse și peste 100 de milioane de discuri vândute în întreaga lume. A fost primul interpret vocal care a câștigat marele premiu de la Festivalul din Sanremo (1980) și singurul interpret vocal italian care a câștigat un mare premiu la Eurovision în secolul trecut.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com