2  SEPTEMBRIE – ISTORICUL ZILEI

2 09 IS 2

La 2 septembrie 1442 Bătălia de pe Ialomiţa se încheie cu victoria lui Iancu de Hunedoara asupra turcilor. Ea marchează începutul campaniilor ofensive ale lui Iancu de Hunedoara. Bătălia de pe Ialomiţa a fost un conflict armat desfăşurat în Ţara Românească între otomanii conduşi de beylerbey-ul Rumeliei, Sehabeddin, şi voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara (1441-1456). Acesta pătrunsese în Ţara Românească în 1442 şi-l înlocuise pe Vlad Dracul (1437-1442, 1444 -1447) cu fiul lui Dan al II-lea (1420-1421, 1422-1427, 1427-1431), Basarab al II-lea (1442-1444). În august 1442, o mare oaste otomană (istoricii contemporani o apreciază la 80.000 de oameni) trece Dunărea pe la Nicopole, cu ordinul de a redresa situaţia. Otomanii cuceresc cetatea Târgovişte şi pornesc apoi în grupuri, după pradă. Beylerbey-ul, cu cea mai mare parte, a armatei înaintează pe Valea Ialomiţei, spre Pasul Buzău. Pe 2 septembrie 1442, Iancu, în fruntea a circa 25.000 de oşteni, îl atacă pe râul Ialomiţa, folosind teritoriul muntos şi strâmt, şi obţine o strălucită victorie.

La 2 septembrie 1621 a început Bătălia de la Hotin, ea făcând parte din Războiul polono-otoman din 1620-1621. Bătălia care a durat mai mult de o lună s-a dat între  Uniunea Polono-Lituanianǎ sub conducerea lui Jan Karol Chodkiewicz (1560-1621) și Imperiul Otoman, sub conducerea sultanului Osman al II-lea (1604-1622). Oastea sultanului Osman al II-lea, cu un efectiv de 130.000 – 150.000 de veterani turci, a pornit de la Adrianopole spre frontiera cu Polonia. Turcii, după ce au obținut victoria în Bătălia de la Țuțora, localitate de lângă Iași (17 septembrie – 7 octombrie 1620), au sperat să cucerească teritoriile ucrainene, aflate în componența Poloniei. Comandantul Uniunii Polono-Lituaniene, hatmanul lituanian Jan Karol Chodkiewicz a trecut Nistrul în septembrie 1621 cu aproximativ 35.000 de soldați și s-a așezat în Cetatea Hotinului, blocând drumul oastei otomane. Sosirea a 40.000 de cazaci zaporojeni sub comanda hatmanului Petro Konașevici-Sagaidacinyi, a ajutat la obținerea victoriei antiotomane. Hatmanul cazacilor zaporojeni a fost rănit într-o încăierare cu turcii, care a și cauzat moartea lui în anul următor.

Hatmanul lituanian i-a ținut pe turci în câmp deschis timp de o lună întreagă, până ce prima zăpadă din toamnă l-a determinat pe Osman al II-lea să-și retragă forțele reduse. Victoria a fost obținută de Polonia cu sacrificii, cu câteva zile înainte de asediu, bătrânul hatman lituanian a murit de epuizare în cetate la 24 septembrie 1621. Forțele Uniunii au trecut apoi sub comanda lui Stanisław Lubomirski (1583-1649). Bătălia a marcat sfârșitul unei lungi perioade de războaie.

La Bătălia de la Hotin, precum și la cea de la Țuțora, a participat tânărul principe moldovean, Petru Movilă. Sub zidurile cetății medievale moldovenești el a fost rănit. A plecat cu oastea poloneză în Polonia, cumpărându-și moșii lângă Kiev și nu s-a întors în Moldova. Îl aștepta activitatea de mitropolit al Kievului și de apărător al întregii ortodoxii.

La 2 septembrie 1848,  în timpul celei de-a treia Adunări naționale de la Blaj,  cei 60 000 de participanți  declară că nu recunosc „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria  și reafirmă revendicările țărănimii iobage. Se formează oastea populară sub conducerea lui Avram Iancu. Avram Iancu (1824-1872) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 din Transilvania.   A fost conducătorul de fapt al Ţării Moţilor în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

La 2 septembrie 1861, la Ocnele Mari, județul Vâlcea, s-a născut Mircea Constantin Demetriade, rămânând cunoscut pentru activitatea sa ca poet, dramaturg și actor român, unul dintre primii  admiratori și animatori ai mișcării simboliste românești. Demetriade și-a consolidat primele influențe romantice în jurul revistei Literatorul, deținută de Alexandru Macedonski. Ulterior, prin încorporarea a numeroase elemente din lirica a doi însemnați simboliști francezi, Charles Baudelaire și Arthur Rimbaud, pe care, de altfel, Demetriade îi va traduce în română, ștacheta devenirii simboliste a românului a devenit mult mai ridicată. Lucrările lui Demetriade, care constau, mai ales, din poezie lirică și drame versificate, având puternice elemente fantastice, au fost incluse adesea în programele timpului la Teatrul Național din București.

La 2 septembrie 1995, la Chișinău s-a născut Ecaterina Cojocaru, interpretă de muzică ușoară din Republica Moldova. Ecaterina şi-a manifestat talentul muzical precoce, astfel părinții au decis să o dea la școala de muzică şi în anul 2006 Ecaterina începe să studieze teoria muzicii şi să înveţe să cânte la sintetizator și bineînţeles să ia lecţii de canto, iar din anul 2010 a început să studieze un alt instrument ̶ saxofonul. Ecaterina  Cojocaru participă activ la sărbătorile școlare, la diverse concursuri şi festivaluri muzicale, atât din republică, cât și în străinătate. Scena şi publicul îi aduc o mare satisfacţie şi bucurie și desigur premii binemeritate în Bulgaria, Cehia, Ungaria, Italia, Belarus, Ucraina și, desigur, în Moldova.  În anul 2012 a participat la preselecția naționala a concursului Eurovision-2012.

Evenimente istorice din ziua de 2 septembrie:

490 î. Hr.: Ziua de naștere a maratonului. După victoria ateniană asupra armatei regelui persan Darius I cel Mare lângă Maraton, luptătorul Fidippide a fost trimis la Atena cu vestea cea bună. El a alergat 42 km și, în piața principală din Atena, strigând: „Bucurați-vă, am învins!”, a murit. În onoarea sa, la Jocurile Olimpice reînnoite de la Atena din 1896, a avut loc o cursă între Maraton și Atena. De atunci, maratonul a devenit o parte obligatorie a programului olimpic.

31 î.Hr.: Are loc bătălia navală de la Actium, în vestul Greciei. Forțele lui Octavian înving trupele conduse de Marc Antoniu și Cleopatra. Această bătălie a marcat sfârșitul republicii Romane și începuturile Imperiului Roman. Este considerată ca una dintre cele mai aprige bătălii navale ale antichității. S-a încheiat cu victoria zdrobitoare a lui Octavian Augustus, care n-a pregetat să amplifice succesul transformându-l în triumf și încurajându-se astfel să controleze singur întreaga putere la Roma, în calitate supremă de împărat.

1831: A fost publicată prima parte din „Serile din cătunul de lângă Dikanka” de Nikolai Gogol.

1937:  La Geneva a încetat din viaţă Pierre de Coubertin, fondatorul Comitetului Olimpic Internaţional şi iniţiator al mişcării olimpice moderne.

1945: Are loc semnarea actului privind capitularea necondiționată a Japoniei. Este ultimul document care atestă sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial – respectiv episodul final.

1990: A fost proclamată Republica Moldovenească Nistreană. Transnistria s-a autoproclamat „republică sovietică”, separându-se de Republica Moldova. Situația a generat războaie și lupte politice, încă nefinalizate.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий