La 5 septembrie 1450 a început Bătălia de la Crasna între domnul Moldovei, Bogdan II (1449 – 1451) şi oastea polonă venită în sprijinul pretendentului Alexăndrel (1448 – 1449, 1452 – 1454, 1455). Pentru înlăturarea pericolului venit dinspre Polonia, unde se refugiase Alexăndrel, Bogdan a încheiat cu Iancu de Hunedoara (1441 – 1456), voievod al Transilvaniei şi guvernator al Ungariei, tratatele de la Roman (11 februarie 1450) şi Suceava (5 iulie 1450). Prin acestea, Bogdan se angaja să nu revendice Chilia, decât cu acordul protectorului său. La 9 martie 1450, Consiliul de Coroană întrunit la Cracovia a propus organizarea unei expediţii în Moldova, care să o aducă sub ascultarea Poloniei, chiar dacă domnul se arătase dispus să depună omagiu de vasalitate regelui. Erau vizate Chilia şi Cetatea Albă „cele două excelente porturi pentru vasele întregului Orient”.Armata polonă, condusă de P. Odrowąz şi P. Koniecpolski, porneşte din Liov (24 iunie 1450) spre Cameniţa, unde are loc joncţiunea cu trupele lui Alexăndrel şi ale lui Didrih Buczacki, starostele Podoliei. Pătrunsă pe teritoriul Moldovei, aceasta a fost supusă hărţuirii, prin atacuri dese ce urmăreau atragerea ei într-o zonă păduroasă şi strâmtă. Bătălia s-a desfăşurat „pe câmpul care era numit Crasna la pârâul Izvorul Crasnei, lângă oraşul Vaslui”, la marginea unei păduri. Încă de la început pedestrimea moldoveană, a fost aşezată în centru, acoperită de călăreţii lui Bogdan, pentru a induce în eroare. Asaltul cavaleriei polone s-a dovedit a fi un dezastru, ea a fost prinsă în mijlocul oştenilor moldoveni care au atacat cu arcuri, lănci şi coase (cu care taie venele cailor). Oastea polonă a fost zdrobită, starostele de Liov, P. Odrowąz, a căzut pe câmpul de luptă, retragerea fiind posibilă doar cu ajutorul trupelor lui Alexăndrel. La luptă a participat şi Ştefan (viitorul Ştefan cel Mare) care va demonstra în bătăliile viitoare că şi-a însuşit strategia folosită de tatăl său, Bogdan II (bătălia din iarna anului 1475 se va desfăşura în acelaşi loc).
La 5 septembrie 1858, în localitatea Pleşeşti, judeţul Vaslui, s-a născut Alexandru Vlahuţă, scriitor român, autorul cărţii „România pitorească”, apreciată ca „atlas geografic, traversat de o caldă iubire de ţară”. Fiu al unui mic proprietar de pământ, Alexandru Vlahuţă a urmat şcoala primară şi liceul din Bârlad ca în 1879 să susţină examenul de bacalaureat la Bucureşti. A frecventat timp de un an cursurile la Facultatea de Drept din Bucureşti, părăsindu-le din cauza situaţiei materiale precare. Activează pe tărâmul învăţământului.
În aprilie 1880 Alexandru Vlahuţă publică primele poezii în revista „Convorbiri literare”. Semnează mai multe articole în ziarele „Armonia” şi „Galaţi”, iar în anul 1884 se întâlneşte cu Mihai Eminescu, de care îl va lega o profundă prietenie. În perioada 1893-1896 Alexandru Vlahuţă editează revista „Viaţa”, iar în 1901 – „Semănătorul”, împreună cu George Coşbuc. În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iaşi, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine, printre aceştia fiind şi Vasile Voiculescu.
În anul 1919 Alexandru Vlahuţă este distins cu Marele Premiu al Academiei pentru volumul „Poezii”, apărut în 1915. La 19 noiembrie acelaşi an Alexandru Vlahuţă se stinge din viaţă, la Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
Opera fundamentală a poetului şi prozatorului Alexandru Vlahuţă este „România pitorească”, publicată în 1901 şi comentată cu mult patriotism la începutul secolului al XX-lea. Ilustrul critic literar G. Ibrăileanu afirma: „Cartea domnului Vlahuță e o faptă bună și o operă de artă. Ea face onoare și cetățeanului și artistului”. Această carte s-a nutrit, de fapt, din aspirația autorului de-a trezi în sufletele cititorilor atașamentul față de patrie și aspirația la unitate națională.
La 5 septembrie 1867, la Brăila, s-a născut Arthur Garguromin Verona, pictor român de origine aromână. Arthur Verona (1867-1946) s-a afirmat ca pictor în România, începând cu ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, în momentul în care realizările lui Nicolae Grigorescu au început să se impună în pictura românească. Absolvent al marilor Academii de la Munchen și din Paris, el s-a dovedit a fi un bun cunoscător al artelor occidentale. A fost un mare admirator al Renaşterii și a fost atras prin educație și structură de pictura clasică. Pictorul a fost de asemenea atras și de farmecul operei lui Grigorescu, dar s-a străduit pe parcursul celor cincizeci de ani de activitate să găsească o formulă care să împace viziunea academică a unor mari compoziții pe care le-a făcut cu spontaneitatea de care a dat dovadă pictura de plein-air.
A fost atras prin aspirațiile sale către pictura monumentală și a iubit pitorescul peisajului românesc și a ceea ce are țăranul român mai prețios în tradiția sa seculară. Ca un demn urmaș al lui Nicolae Grigorescu, tematica idilic rurală a rămas istoriei prin picturile „În codrii Herței”, „Între nalbe”, „Floarea soarelui”, „Petrecere câmpenească”, „Culesul merelor”, „Fete în Bucovina” și o serie lungă de peisaje din Bucovina intitulate „Toamna” sau „Hore”. Arthur Verona a fost medaliat de către statul român cu o mulțime de decorații în plan profesional și militar, ca urmare a participării sale ca voluntar la Primul Război Mondial.
La 5 septembrie 1946 s-a născut Freddie Mercury, celebrul solist al trupei „Queen”. Frederick „Freddie” Mercury (Farrokh Bulsara) a fost un muzician, cântăreț, compozitor și textier, cunoscut ca vocalist al formației britanice de muzică rock „Queen”. Mercury a fost recunoscut pentru calitățile vocale remarcabile de tenor (putând cânta și în regim de bariton), acoperind patru octave, cât și pentru prestațiile live. În calitate de compozitor, a compus multe hituri internaționale. Freddie Mercury a murit în 1991, în urma unor complicații ale sistemului imunitar cauzate de infectarea cu virusul care cauzează Sindromul Imunodeficienței Dobândite.
La 5 septembrie 2021, la București a decedat Ion Caramitru (Ion Horia Leonida Caramitru), actor de teatru, film, televiziune și radio, regizor, om politic, președinte al UNITER (din 1990), directorul Teatrului Național din București (din 2005). Născut la 9 martie 1942, Ion Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa Beate Fredanov, în 1964, debutând cu un an mai devreme la Teatrul „Bulandra”, cu rolul principal în Hamlet de William Shakespeare. A fost actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” din 1965, fiind şi director general al acestui teatru (1990–1993), interpretând aici peste 60 de roluri.
Ca regizor de teatru, operă și operetă, a pus în scenă My Fair Lady de Frederick Loewe, A treia țeapă de Marin Sorescu, Micul coșar de Benjamin Britten, Minciuna de Aleksei Arbuzov și Neguțătorul din Veneția de Shakespeare; adaptările sale la La Tragédie de Carmen a lui Peter Brook și Eugene Onegin de Piotr Ceaikovski au fost găzduite de Grand Opera House din Belfast, Irlanda de Nord. A jucat în peste 40 de filme de lung metraj, făcându-și debutul cu rolul secundar în Pădurea spânzuraților în regia lui Liviu Ciulei (1964, film premiat la Cannes, în 1965).
Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat sunt: Diminețile unui băiat cuminte, Între oglinzi paralele, Luchian, seria Liceenii. Pentru rolul din Luchian, regizat de Nicolae Mărgineanu, i-a fost decernat Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului Național al Filmului din 1984. Talentul său, remarcat de producătorii din străinătate, l-a recomandat pentru roluri în filme precum Kafka (1991), regia Steven Soderbergh, alături de Jeremy Irons și Theresa Russell, Mission: Impossible, regia Brian de Palma sau minunatul rol Count Fontana din Amen (2002), regia Costa Gavras.
La 19 februarie 1990, odată cu constituirea Uniunii Teatrale Române, UNITER, Consliul de conducere al acesteia l-a ales ca președinte pe Ion Caramitru. Gala UNITER, prezentată în fiecare an de Caramitru, până în ultimul an de viață, este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România. A intrat în viața politică în timpul Revoluției Române din 1989. În zilele de 21–22 decembrie 1989, s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticomuniste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii, ajungând un personaj central al Revoluției în direct. A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, unde a ocupat funcția de vicepreședinte, membru PNȚCD, ministru al culturii (1996–2000) și vicepreședinte al Asociației revoluționarilor fără privilegii. A fost distins cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler (2017). În calitate de ministru al culturii a vizitat orașul Cernăuți. Scriitorul și publicistul cernăuțean Grigore Crigan l-a intervievat pentru cartea sa „Cea mai curată lacrimă a noastră”, având tematica eminesciană.
Evenimente istorice din ziua de 5 septembrie:
1918: S-a constituit Partidul Țărănesc din Basarabia. La adunarea constitutivă a partidului de la Chișinău (23 august/5 septembrie), a fost ales biroul de conducere al partidului din care făceau parte: Pantelimon Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Inculeț, Ion Pelivan, Petru Cazacu, Ștefan Ciobanu, Ion Costin, Ștefan Holban, Teofil Ioncu, Gheorghe Stârcea și Nicolae Bivol. Tot în aceeași zi a fost elaborat și adoptat programul și statutul partidului. Programul partidului preconiza împărțirea pământului la țărani, vot universal pentru femei și bărbați, dezvoltarea cooperației sătești, gratuitatea învățământului elementar, descentralizarea administrativă.
1918: După uciderea lui Urițki și atentatul asupra lui Lenin, Sovietul Comisarilor Poporului al Rusiei a emis decretul privind declanșarea terorii roșii. În cursul anului 1918, CEKA (Comisia Extraordinară) a supus represiunii în total 31 000 de persoane, dintre care 6 000 au fost împușcate. Cea mai amplă acțiune a acestui val de represiuni a fost execuția prin împușcare la Petrograd a 512 reprezentanți ai elitei – foști demnitari, miniștri și profesori.
1940: Se semnează Acordul dintre URSS şi Germania privind evacuarea persoanelor de naţionalitate germană de pe teritoriul Basarabiei şi a Bucovinei de Nord pe teritoriul Germaniei.
1940: Regele Carol al II-lea al României suspendă Constituția din februarie 1938 și legitimează cedarea principalele prerogative regale către generalul Ion Antonescu în calitate de prim ministru și de „Conducător”. Pe toată durata războiului, prerogativele regelui se limitau la cele de reprezentare, de conferire a decorațiilor și de numire a generalilor, ceea ce i-a permis regelui să-l avanseze pe Antonescu la gradul de mareșal.
Era cererea expresă a acestuia, poate ca vanitate, poate ca să le poată comanda generalilor, de pe o poziție de rang superior.
1940: Guvernul britanic a refuzat să recunoască Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Declarația lui Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii, din 3 septembrie în Camera Comunelor: „[…] noi nu avem deloc intenția de a recunoaște schimbările teritoriale care se vor face în timpul războiului, în afara cazului că ele ar fi urmarea unui acord prin bună înțelegere între părțile interesate” se pare că a fost determinată de scrisoarea lui Iuliu Maniu, care dorea ca Marea Britanie să garanteze integritatea Transilvaniei și, în special, restituirea teritoriului cedat prin Dictatul de la Viena. Practic, guvernul britanic a refuzat, de fapt, să recunoască pierderile teritoriale suferite de România.
1944: Belgia, Țările de Jos și Luxemburg constituie Benelux. A fost o uniune modestă a trei mici state europene, care însă urma să constituie mai târziu nucleul viitoarei Uniunii Europene, cea de astăzi.
1967: Amnistierea tătarilor din Crimeea, fără dreptul de a reveni în Crimeea.
1977: Programul Voyager: NASA lansează nava spațială Voyager 1. Va fi primul obiect creat de om care va ajunge în spațiul interstelar.
1997: A încetat din viaţă, în urma unui atac de cord, Maica Tereza. Maica Tereza (n. 26 august 1910, Skopje, Imperiul Otoman – d. 5 septembrie 1997, India), a fost o călugăriță catolică de origine albaneză care a fondat în anul 1950 ordinul Misionarele Carității în Calcutta, India. Timp de peste 45 de ani a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii, conducând și extinderea Misionarelor Carității, mai întâi în toată India, apoi și în alte țări. În anul 1979 a primit Premiul Nobel pentru Pace. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003 și canonizată la 4 septembrie 2016 în Piața Sf. Petru din Roma.
1997: La Kiev a avut loc primul summit la cel mai înalt nivel Ucraina–UE, la care au participat președintele Ucrainei, Leonid Kucima, prim-ministrul Ucrainei, Valerii Pustovoitenko, președintele Comisiei Europene, Jacques Santer, și prim-ministrul Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, în calitate de președinte în exercițiu al Consiliului UE. Pe ordinea de zi au fost puse chestiuni referitoare la locul Ucrainei în structurile de securitate europene și euroatlantice; situația din Belarus, Rusia și Transnistria; punerea în aplicare a acordului de cooperare și parteneriat dintre Ucraina și UE; cooperarea în domeniul justiției; problemele legate de Cernobyl.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com