Programul din anul curent al festivalului combină literatura timpului de război, propaganda și memoria cu lecturile tradiționale de poezie și lansările de cărți.
La 4 septembrie, la Centrul Literar Paul Celan din Cernăuți, a avut loc deschiderea ediției a XVII-a a Lecturilor Internaționale de Poezie Meridian Czernowitz. Lângă locație, vizitatorii pot cumpăra cărți – atât ediții noi, cât și unele care au reușit deja să devină clasice.
În timpul deschiderii festive, președintele Corporației Literare Internaționale Meridian Czernowitz, Sviatoslav Pomeranțev, a vorbit despre modul în care războiul schimbă nu doar economia, industria și statul, ci și limbajul poeziei. „Știm cu toții că în timpul războiului spatele frontului se transformă. Acesta lucrează pentru armată, pentru victorie. Se transformă economia, importul, exportul, bugetul de stat. În economie domină complexul militar-industrial. Industria ușoară devine grea. Chiar și fabricile de nasturi nu mai produc nasturi, ci gloanțe”, a spus el.
Reamintim că timp de trei zile, 4–6 septembrie, la Cernăuți se vor desfășura lecturi de poezie, conferințe, lansării de cărți, seri de autor și un concert. Programul include întâlniri cu autori ucraineni și străini: de la Zabujko și Jadan la Vorojbit și Dron. De asemenea, vor avea loc lecturi cu participarea unor poeți din Germania, Austria, Elveția și Israel. Toate evenimentele literare sunt gratuite.
Foto T. Piț
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
