La 29 septembrie 1547 s-a născut Miguel de Cervantes Saavedra, romancier, poet şi dramaturg spaniol, considerat simbolul literaturii spaniole. Miguel de Cervantes (1547-1616) este cunoscut, în primul rând, ca autorul romanului „Don Quijote de la Mancha”, pe care mulți critici literari l-au considerat primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit „Principele ingeniozității”. Acest roman este capodopera literaturii spaniole. Prima parte a apărut în 1605 și s-a bucurat de un mare succes din partea publicului. În curând s-a tradus în principalele limbi europene și în prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume. La început, intenția lui Cervantes a fost de a combate popularitatea atinsă de cărțile cavalerești, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea reală datorită lecturilor sale, crezându-se un cavaler în căutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalerești era deplorabil, iar istoriile povestite absurde. Cu toate acestea, pe măsură ce opera avansa, Cervantes a trecut de la scopul său inițial la scopul de a reflecta societatea din timpul său și a medita asupra comportamentului uman
La 29 septembrie 1812, la Cernauca de lângă Cernăuţi s-a născut Eudoxiu Hurmuzachi, istoric, politician austriac (mareșal al Ducatului Bucovinei) și patriot român, care a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul habsburgic. Eudoxiu Hurmuzachi este descendent din vechea familie aristocrată a lui Doxachi Hurmuzachi, stabilită la Cernăuca. Tatăl său era cunoscut pentru faptul că oferea refugiu liderilor politici români transilvăneni persecutați, întrând în datorii pentru a-i putea ajuta în continuare.
După absolvirea Liceului în Cernăuți, în perioada 1830-1836 a studiat la Facultatea de Drept a Universităţii din Viena. La sfârșitul anului 1848, ministrul justiției, baronul Alexander von Bach, l-a chemat pe juristul Eudoxiu Hurmuzachi să ajute la decretarea hotărârilor luate și adoptarea regulamentelor pentru Bucovina cu cunoștințele sale speciale și locale, apoi i-a fost încredințată traducerea codului civil și codului penal din limba germană în limba română. În această perioadă Eudoxiu Hurmuzachi a devenit colaborator al ziarului politic „Bucovina”, editat la Cernăuţi în limbile română şi germană de către frații săi Gheorghe și Alexandru. În anul 1850 a fost numit de către cavalerul Anton von Schmerling, pe atunci ministru al justiției, membru al comisiei pentru elaborarea unui lexicon de terminologie juridică în limba română. El a preluat, de asemenea, examinarea manualelor românești pentru școlari utilizate în Bucovina, a tradus câțiva ani edictele și legile imperiale în limba sa maternă.
Eudoxiu Hurmuzachi a trăit, cu scurte întreruperi, mai mulți ani la Viena, practicând studii istorice privind Bucovina. I-a fost acordată permisiunea de utilizare a arhivelor imperiale, ceea ce a fost și foarte util pentru studiul său de istorie, început în 1851, la Universitatea vieneză.
A adunat documente de arhivă latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti), peste 6.000 la număr, constituind fondul de documente care-i poartă numele – „Colecţia Hurmuzachi”.
În anul 1861 Eudoxiu Hurmuzachi a fost ales deputat în Dieta Bucovinei pentru județul Câmpulung Moldovenesc-Solca. La 8 februarie 1862 împăratul Franz Joseph I l-a numit adjunct al mareșalului Bucovinei Eugenie Hacman, și după demisia lui, pe data de 5 decembrie 1862, a devenit noul căpitan al țării. Politicianul a deținut această funcție cu zel și devotament față de interesele familiei imperiale austriece, Imperiului Austriac și Ducatului până în 1870.
Eudoxiu Hurmuzachi a fost membru al Societăţii Academice Române din 1872. S-a stins din viaţă la 10 mai 1874. Memoria lui a fost înveşnicită în România şi la Cernăuţi, unde activează Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”.
La 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, comitatul Hunedoara (Austro-Ungaria), s-a născut părintele ieromonah și teologul român Arsenie Boca. Arsenie Boca (1910-1989) a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din localitatea Drăgănescu. Arsenie Boca este considerat de către unii din ucenicii săi ca cel mai mare duhovnic român al secolului XX. La mormântul său de la Mânăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.
La 29 septembrie 1971, în fața Operei Române din București a fost dezvelită statuia lui George Enescu. Operă a sculptorului Ion Jalea, realizată în bronz, pe un soclu de marmură de mică înălțime, mai degrabă o treaptă, îl înfățișează pe muzicianul George Enescu, stând într-un fotoliu, într-o atitudine meditativă. Ion Jalea luptat în Primul Război Mondial, participând la luptele de la Corbul, Măxineni, Nămoloasa și și-a pierdut mâna stângă în luptă. A sculptat toată viața doar cu mâna dreaptă. A devenit cunoscut imediat după război. Autor a numeroase monumente, statui, busturi, reliefuri, compoziții alegorice, a expus la Iași, schițele de pe front, cu evocarea amintirii războiului, cu ororile de acolo, dar și cu sentimentul de recunoștință pentru eroii neamului, căzuți la datorie. A căutat armonia, echilibrul static, acea expresie extraordinară a figurilor care țin de frumusețe, de echilibru, care tind către acea zonă a unei înțelegeri extraordinare între om și Univers, pe care artistul a știut să o ilustreze atât de bine. Este unul dintre marii autori de monumente din România.
La 29 septembrie 1980, la Chișinău a decedat Alexandru Cosmescu, scriitor, dramaturg, traducător. S-a născut la 24 mai 1922 în comuna Vorniceni, raionul Străşeni, Moldova. Îşi urmează studiile la Liceul „B. P. Haşdeu” de la Chișinău şi la Facultatea de Medicină a Universităţii de la Cluj-Sibiu. Debutează cu versuri lirice în revista Licurici în anul 1939. În 1940 se refugiază împreună cu părinţii la Argeş de unde în 1941 se înrolează în armată.
În 1944 revine la Chișinău, iar începând cu anul 1945 este redactor la publicaţiile „Tinerimea Moldovei”, „Octombrie”, „Basarabia”. Apar o serie dintre cărţile sale „Urcuş”, 1951, „Dealul Viei”, 1952 şi „Spre liman”, 1954, „Crugul lunilor”, 1968, „Maiştri şi învăţăcei”, 1979, şi două piese „Drumul diamantelor”, 1961, şi „Vârsta succeselor”, 1988, care sunt supuse unor critici vehemente, scriitorul văzându-se nevoit să se refugieze în traduceri. Pe parcursul carierei sale a activat şi în calitate de ziarist, redactor de editură, consultant literar la Uniunea Scriitorilor. A excelat în calitate de traducător talentat a unor asemenea autori precum: A. Puşkin, N. Gogol, A. Cehov, M. Lermontov, L. Tolstoi, F. Dostoevski, A. Ostrovski, M. Gorki, O’Henry, St. Zweig, R. Stevenson, J. Cocteau, H. C. Andersen, Ch. Perrault ş. a. În aproape 40 de ani, cât a activat în domeniul traducerilor, de sub peniţa lui au ieşit 200 de cărţi traduse şi 2 culegeri selective – „Darul magilor”, 1952, şi „Miraculoasele tărâmuri”, 1982. La fel de apreciat în calitate de traducător a fost şi la dublarea filmelor de la studioul „Moldova-film”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Evenimente istorice din ziua de 29 septembrie:
1621: A fost încheiat Tratatul de la Hotin, prin care Rzeczpospolita (Uniunea Polono-Lituaniană) s-a obligat în fața Imperiului Otoman să-i împiedice pe cazacii zaporojeni să efectueze raiduri în Crimeea.
1866: S-a născut Myhailo Grușevski, om politic și de stat ucrainean, istoric, Președinte al Radei Centrale în anii 1917–1918.
1926: Liderii sovietici au închis Lavra Pecerska din Kiev și au proclamat-o muzeu.
1938: Hitler, Chamberlain, Mussolini și Daladier se întâlnesc pentru a legifera decuparea Cehoslovaciei și a preda regiunea sudetă Germaniei naziste. Nivelul de desconsiderare politică demonstrat în acea zi este greu de cuprins: în timp ce liderii europeni împărțeau și mutilau statul cehoslovac la masa tratativelor, delegația oficială trimisă de la Praga (ambasadorii Mastný și Masařík) nu a primit dreptul de a intra în sala negocierilor. Ei au fost lăsați să aștepte în anticamera hotelului pentru a li se înmâna la final, ca pe un fapt împlinit, tratatul care le dezmembra țara.
1940: Mutilată de cedările teritoriale masive impuse în vară, România își retrage oficial calitatea de membru din pactul regional format alături de Grecia, Iugoslavia și Turcia. Actul nu a fost o simplă decizie administrativă de retragere dintr-un pact, ci nota de plată a realității de după Pactul Ribbentrop-Molotov. Gestul a echivalat cu recunoașterea deschisă, de către diplomația românească, a faptului că vechiul sistem de garanții occidentale pe care se baza țara se pulverizase complet, forțând statul să accepte subordonarea față de presiunile noii ordini instaurate de Axa Berlin-Roma.
1941: Trupele SS comit lângă Kiev una dintre cele mai crunte atrocități din istoria Holocaustului, executând 33.771 de evrei. Eficiența industrială a crimei a fost dublată de o dezinformare morbidă: pentru a preveni panica și a-i aduce rapid la punctul de execuție, naziștii au împânzit orașul cu afișe ordonând evreilor să aducă acte, bani, obiecte de valoare și lenjerie caldă de iarnă sub pretextul unei „relocări”. Obiectele au fost ulterior sortate cu minuțiozitate de pe cadavre, ambalate în vagoane de marfă și trimise către civilii din Germania nazistă.
1943: Se naște în Polonia electricianul Lech Wałęsa, arhitectul sindicatului liber „Solidaritatea” și laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1983). Ceea ce fascinează la revoluția condusă de el este tocmai elementul mărunt care a detonat-o: paralizarea uriașelor șantiere navale din Gdańsk (1980), mișcarea ce avea să cutremure din temelii întregul bloc sovietic, nu a început pentru cerințe politice majore, ci dintr-o scânteie de solidaritate umană absolută față de concedierea abuzivă a unei singure angajate anonime, operatoarea de macara Anna Walentynowicz.
1957: Explozia unui rezervor cu reziduuri la fabrica sovietică Maiak genera un nor radioactiv masiv peste munții Urali, unul dintre cele mai grave incidente radiologice din istorie. Puterea infernală a deflagrației chimice a spulberat ca pe o jucărie capacul buncărului, o dală de beton armat de 160 de tone. Șocul istoric provine însă din capacitatea statului sovietic de a izola informația: deși peste 10.000 de locuitori au fost evacuați, iar urmele au fost vizibile la sol, URSS a reușit performanța de a ține secretă această catastrofă față de comunitatea internațională timp de aproape 20 de ani.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com