La 19 octombrie 1497, după aproape o lună de asediu neîntrerupt, armata regelui polon Ioan Albert a renunțat la cucerirea Cetății de Scaun a Sucevei și a început retragerea din Moldova, eșecul campaniei fiind urmat, la 26 octombrie, de victoria lui Ștefan cel Mare în Codrii Cosminului, una dintre cele mai cunoscute confruntări ale domniei sale. Deși artileria grea poloneză a bombardat cetatea zi și noapte timp de trei săptămâni, zidurile exterioare groase de aproape patru metri — pe care Ștefan le dublase special după asediul otoman din 1476 pentru a rezista ghiulelelor de fier și piatră — nu au cedat, breșele fiind reparate de apărători în fiecare noapte cu bârne și pământ bătut. Armistițiul încheiat sub zidurile Sucevei conținea o clauză precisă care obliga armata polonă să se retragă exact pe drumul pe care venise, pe la Cotnari; încălcarea acestei condiții de către Ioan Albert, care a deviat prin Codrii Cosminului pentru a-și aproviziona trupele din satele neatinse de război, i-a oferit lui Ștefan cel Mare temeiul juridic și terenul împădurit ideal pentru ambuscada de peste o săptămână.
La 19 octombrie 1939, în localitatea Vadul-Rașcov, Soroca, s-a născut Dumitru Matcovschi, poet moldovean, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, laureat al premiului de stat, cavaler al „Ordinului Republicii”. După absolvirea școlii, și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova (1957-1961). Ulterior, este angajat la ziarul „Moldova Socialistă”, în calitate de redactor, apoi devine redactor-șef adjunct la săptămânalul „Cultura” (1966-1970). Între anii 1988-1997 este redactor-șef la revista „Nistru”. Dumitru Matcovschi a debutat în poezie în 1963 cu volumul „Maci în rouă”. În 1969 apare volumul de versuri «Descântece de alb şi negru», care imediat după apariţie este interzis de cenzura sovietică, considerat subversiv.
Dumitru Matcovschi este bine cunoscut și în calitate de dramaturg. Piesele de teatru „Preşedintele”, „Cântec de leagăn pentru bunici”, „Piesă pentru un teatru provincial”, „Pomul vieţii”, „Abecedarul”, „Ion Vodă cel Viteaz”, „Sperietoare”, „Tata”, „Troiţa”, „Bastarzii” ş.a. au fost montate pe scenele tuturor teatrelor din Republica Moldova. Poeziile lui Dumitru Matcovschi elogiază trecutul, oferindu-ne lecții de demnitate care au ca scop final un viitor mai bun pentru pământurile lăsate moștenire de Marele Voievod Ștefan. Poetul, fiind însuși o „rană-martir” al acestui popor, încearcă să vindece și spiritul conștiinței noastre, greu încercate de timpurile „barbare”. Pe bună dreptate, Dumitru Matcovschi este recunoscut drept un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia (1989-1990).
Dumitru Matcovschi este scriitorul și dramaturgul dăruit în totalitate literaturii, unul dintre liderii renașterii naționale. După o activitate prodigioasă în domeniul publicisticii și literaturii, scriitorul este decorat, în 1989, cu Premiul de Stat al Republicii Moldova, în 1997 se învrednicește de Premiul pentru Poezie „Nichita Stănescu”, iar în 1995 i se acordă „Ordinul Republicii”. A murit la data de 26 iunie 2013.
La 19 octombrie 1961 a încetat din viaţă scriitorul român Mihail Sadoveanu, membru al Academiei Române (din 1921), considerat unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880, la Pașcani. El a publicat aproape o sută de volume, lucrările literare de referinţă fiind „Hanu Ancuţei” – 1928, „Împărăţia apelor” – 1928, „Fraţii Jderi” – 1935 – 1942, „Baltagul” – 1930, „Zodia Cancerului” – 1929, „Creanga de aur” – 1933, „Ostrovul lupilor” – 1941.
Mihail Sadoveanu a fost membru al Prezidiului Adunării Deputaţilor (din 1947), vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (din 1948). A condus delegaţia română la Congresul Mondial al Păcii de la Paris (1949) şi a fost distins cu ordine şi medalii.
El a intrat în literatura română cu o forță incredibilă, publicând în 1904 patru volume de proză, cărți care prefigurează principala temă a scrisului său – trecutul istoric. Mihail Sadoveanu este un autor foarte riguros în ceea ce privește faptul istoric, extrem de atent în ceea ce privește detaliile care dau culoarea de epocă, un înțelept atunci când ne interesează sensul celor povestite. Romanul „Baltagul”, o capodoperă din toate punctele de vedere, este dincolo de istoria detectivistică amplasată în spațiul pastoral, dincolo de reflexele motivului Mioriței în drama epică, este o interpretare magistrală a unui străvechi mit al Egiptului faraonic, acela al zeiței Isis.
După cum constată istoricii literari, opera lui Mihail Sadoveanu constituie un tezaur inalienabil al culturii și specificității românești. De la înțelegerea sufletului, a suferințelor, umilinței, orgoliului, mândriei omului de rând, la fina analiză a resorturilor care au determinat condițiile supraviețuirii istorice ale poporului român, Sadoveanu așează la temelia existenței naționale un fundament de neignorat.
În anul 1957, când în România a ieşit de sub tipar prima ediţie în română a „Cobzarului” lui Taras Şevcenko, Mihail Sadoveanu a semnat prefaţa la acest volum. Iar în Ucraina au fost traduse în ucraineană unele creaţii ale marelui prozator român: „În drum spre Hârlău” (1953), „Nicoară Potcoavă” (1957), „Neamul Şoimăreştilor” (1970), „Mitrea Cocor” (1973). În 1980 a fost editat un volum aparte din mai multe creaţii sadoveniene. Un studiu captivant despre Mihail Sadoveanu a scris regretatul profesor de la Universitatea Naţională „Taras Şevcenko” din Kiev, un bun prieten al României, Stanislav Semcinski. La traducerea în ucraineană a prozei lui Mihail Sadoveanu şi-a adus contribuţia şi traducătorul bucovinean Ivan Kuşnirik din s. Maliatinţi, fostul raion Chiţmani.
La 19 octombrie 1947 în satul Băhrineşti, regiunea Cernăuţi, s-a născut Mihai Prepeliţă, poet, dramaturg, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Teatrale din Federaţia Rusă (1972) şi al Uniunii Teatrale din România (1995). A absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea de Stat din Chişinău (1970), a fost aspirant la Institutul Unional de Artă Teatrală din Moscova (l979-1982), obținând titlul doctor în ştiinţe daco-romanice. În anii 1994-1997 editează la Bucureşti ziarul «Glasul naţiunii». Debutează în calitate de poet, fiindu-i publicate versurile în Culegerea Colectivă „Dintre sute de catarge” (1973). Prima sa carte apare de sub tipar cu titlul „Mama noastră — pasăre albastră”, fiind dedicată copiilor. Urmează monografia despre viaţa şi activitatea actorului de teatru şi cinema Constantin Constantinov (1982), apoi alta despre regizorul Emil Loteanu. I-a fost decernat Marele Premiu al Mişcării Europene pentru Publicistică Politică (Bruxelles, 2004). Are publicații în mai multe limbi europene. A participat la traducerea și dublarea filmelor la Studioul Cinematografic „Moldova-film”.
La 19 octombrie 2004, la București, a decedat Liviu Vasilică, cântăreț român de muzică populară, de profesie medic pediatru. S-a născut la 2 iulie 1950, în Plosca, Teleorman. Este fiul profesorului de istorie, director de școală, Costea Vasilică (1907-1975) și al profesoarei de geografie, Matilda Vasilică (1911-1994). Și-a început activitatea artistică de solist vocal de muzică populară încă din perioada studenției (la Medicină, 1974-1980), clasându-se pe primul loc la toate etapele naționale ale Festivalurilor Artei Studențești, pentru originalitatea repertoriului și a stilului de interpretare. A debutat în cadrul emisiunii TV Tezaur folcloric de pe postul național TVR1. A făcut primele înregistrări la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”.
Evenimente istorice din ziua de 19 octombrie:
1812: După cinci săptămâni de ocupare a Moscovei și în urma eșecului tuturor încercărilor de a obține capitularea țarului Alexandru I al Rusiei, Napoleon Bonaparte a ordonat retragerea Marii Armate. Foametea, frigul, epuizarea și atacurile rusești aveau să transforme drumul de întoarcere într-una dintre cele mai mari catastrofe militare din istoria europeană. Când coloanele franceze au părăsit Moscova pe o vreme încă blândă de toamnă, cei aproape 100.000 de soldați mărșăluiau îngreunați de un convoi imens de mii de trăsuri și căruțe încărcate cu pradă de război — de la mătăsuri, blănuri, argintărie și lăzi cu băuturi până la marea cruce de pe clopotnița lui Ivan cel Mare din Kremlin, pe care Napoleon intenționa să o instaleze pe Domul Invalizilor din Paris.
1857: Adunarea ad-hoc a Moldovei cere Unirea Principatelor într-un stat numit România. Adunarea ad-hoc a Moldovei, întrunită la Iași, a adoptat rezoluția prin care solicita unirea Moldovei și a Țării Românești într-un singur stat, sub numele de România, precum și instituirea unui regim reprezentativ și constituțional. Documentul, prezentat de Mihail Kogălniceanu, a reprezentat unul dintre cele mai importante acte politice care au pregătit Unirea din 1859. Votul de la Iași a oferit o demonstrație rară de solidaritate între toate păturile sociale: din cei 83 de deputați prezenți — mari boieri, ierarhi ai Bisericii, proprietari și deputați țărani clăcași precum Moș Ion Roată — 81 au votat pentru Unire și doar doi s-au opus: logofătul Alecu Balș și arhiereul Nectarie Hermeziu, locțiitorul de episcop de Roman.
1918: Reprezentanții românilor refugiați din Austro-Ungaria, aflați la Iași, au adoptat o declarație prin care respingeau dreptul monarhiei habsburgice de a decide viitorul Transilvaniei și al Bucovinei. Aceștia și-au exprimat hotărârea de a lupta prin toate mijloacele pentru constituirea întregului neam românesc într-un singur stat național și liber, anticipând hotărârile istorice de la Cernăuți și Alba Iulia din noiembrie și decembrie 1918.
1943: La Londra a fost semnat al treilea acord între guvernele Marii Britanii, SUA, Canadei și URSS privind livrarea de arme, echipamente și produse alimentare către URSS.
1947: La 19-21 octombrie s-a desfășurat Operațiunea Ministerului Securității Statului al URSS de strămutare în masă a ucrainenilor occidentali în Siberia (au fost deportate aproximativ 150.000 de persoane).
1955: La Palazzo Corsini din Roma, Adunarea Generală a Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU), prezidată de britanicul Sir Ian Jacob, a aprobat crearea unui concurs muzical internațional după propunerea elvețianului Marcel Bezençon, inspirat de Festivalul italian de la Sanremo. Prima ediție a concursului Eurovision avea să aibă loc în mai 1956, la Lugano, în Elveția.
1995: Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei a adoptat în unanimitate rezoluția privind invitarea Ucrainei de a deveni cel de-al 37-lea membru al CE și de a adera la statutul acesteia.
2005: Începe procesul lui Saddam Hussein pentru crime împotriva umanității. Fostul dictator irakian Saddam Hussein a compărut pentru prima dată în fața Tribunalului Penal Suprem Irakian din Bagdad, împreună cu șapte dintre foștii săi colaboratori, fiind judecat pentru crime împotriva umanității comise în timpul regimului său. Procesul, transmis la televiziune și urmărit în întreaga lume, a devenit unul dintre cele mai importante și controversate evenimente judiciare de după invazia Irakului din 2003.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com