Interviu cu domnul Arcadie MOISEI, istoric, activist public și călător pasionat
–Stimate Arcadie Moisei, călătoriile sau turismul sunt o pasiune a Dumneavoastră încă din primii ani de activitate pedagogică la Școala medie din satul natal Tărăsăuți. Acolo ați creat și un club de turism „Argonautul” și, împreună cu elevii, cu bicicletele ați colindat nu numai meleagul natal. Acum, după cum se spune, sunteți la odihna binemeritată și procedați ca pensionarii occidentali – cum apare ocazia, călătoriți prin țări străine. Zilele trecute V-ați întors din Italia. Ce locuri ați vizitat?
–Evident, legate de istoria antică. Am ales un itinerar turistic prin Neapole, am poposit în orașul Pompei, dispărut după erupția vulcanului Vezuviu din anul 79 d. Hr. În afară de Pompei, lava vulcanului a afectat câteva așezări din Golful Napoli, bunăoară orașul Herculanum sau Ercolano. Am fost și acolo, precum și la craterul vulcanului Vezuviu.
De regulă, eu mă pregătesc pentru fiecare călătorie, studiind materialul respectiv.
–Care a fost imboldul pentru această călătorie în Italia? Doar foarte mulți turiști din lumea întreagă doresc să pășească pe străzile pustiite ale orașului Pompei, să vadă ruinele lui pentru a-și imagina cum arăta o așezare antică romană.
– Mi-a servit drept imbold cartea lui Alberto Angela „O zi în Roma Antică. Secrete și curiozități”.
–Vom preciza că este o lucrare de popularizare a istoriei care reconstituie în mod dinamic și captivant o zi obișnuită din viața Romei Antice în anul 115 d.Hr., în timpul domniei împăratului Traian, cuceritorul Daciei.
–Am făcut rost de ea în timpul Târgului de carte de la București din 2007. Voi menționa că la acest târg am prezentat monografia despre istoricul și etnograful bucovinean, Dimitrie Dan, pe care am scris-o împreună cu fiul meu, Antonie Moisei, profesor universitar, doctor habilitat. Cartea lui Alberto Angela m-a impresionat foarte mult și visam să vizitez un oraș care a existat pe timpul Romei Antice.
Și, iată, în sfârșit am avut posibilitatea să văd ruinele Pompeiului și alte împrejurimi ale lui. În decurs de cinci zile am parcurs 72 de kilometri pe jos. Este o normă pentru un turist, chiar și pentru mine la vârsta de 76 de ani.
–Mulți ani și itinerare turistice interesante înainte!
–Mulțumesc. Vreau să vă spun că prima impresie pe care mi-au lăsat ruinele Pompeiului constă în aceea că este vorba de o distrugere netradițională. Peste el a căzut cenușă, gaze cu o temperatură de 10 mii grade. La acel moment în oraș trăiau circa 2 mii de persoane. El a fost acoperit cu un strat de opt metri. După ce a fost curățit acel strat aducător de moarte, Pompeiul a devenit oraș muzeu.
Itinerarul ales prevedea urcarea spre vulcanul Vezuviu. Am cumpărat bilete fiind încă la Cernăuți. Vulcanul se află la o altitudine de 2 kilometri. Spre mirarea mea am urcat ușor, puțin mai complicat a fost să cobori. Spre vârful Vezuviului am întâlnit mormane de lavă împietrită.
Al doilea obiectiv turistic a fost însuși orașul Pompei. Mi-a trezit curiozitate starea drumului pietruit cu circa 2 mii de ani în urmă. Am admirat Forumul din Pompei, Arca onorifică, Macellumul – adică piața alimentară. S-au păstrat locurile izvoarelor de unde orășenii luau apă. Teatrul cu arena lui mare îți amintește de luptele de gladiatori. S-au păstrat și locurile de unde ieșeau pe arenă animalele sălbatice.
Mi-am amintit de vestitul tablou al lui Karl Briulov „Ultima zi a lui Pompei” și am comparat imaginar cele redate de pictor cu realitățile văzute cu ochii proprii.
–Într-adevăr, acest tablou este una dintre cele mai celebre picturi istorice din secolul al XIX-lea, realizată de pictorul Karl Briulov între anii 1827 și 1833. Este cunoscut faptul că în anul 1828 Briulov a vizitat personal ruinele din Pompei și a fost profund impresionat de descoperirile arheologice – corpurile pietrificate în formele lăsate în straturile de cenușă. Când pânza a fost expusă pentru prima dată la Roma în 1833, a provocat o senzație imensă, criticii și publicul numind-o o capodoperă absolută a romantismului european. Scriitorul Nikolai Gogol a scris un eseu celebru în care a numit tabloul „una dintre cele mai strălucite creații ale secolului al XIX-lea”.
Deci, după ce ați văzut ruinele Pompeiului, puteți face unele concluzii.
–Pentru studenți, și nu numai pentru ei, asemenea obiective istorice și turistice au o însemnătate enormă, căci prezintă cultura materială. Pompeiul este un ansamblu integru cu cultura lui materială care demonstrează cum arăta cu adevărat un oraș roman. Toate aceste obiective se află sub protecția UNESCO și vin să le vadă milioane de oameni de pe planetă. Iar vulcanul Vezuviu este activ, am văzut cum fumegă.
Măsurând cu pașii străzile Pompeiului, mi-am adus aminte de profesorul meu de la Universitate, Evghenii Cerezov, recunoscut egiptolog, care putea citi ieroglifele egiptene. El a dorit foarte mult să viziteze Egiptul, alte locuri istorice, dar n-a putut s-o facă, deoarece în acea perioadă cetățenilor sovietici le era interzis să călătorească peste hotarele țării. Istoria, ca știință, câștigă atunci, când istoricii au posibilitate de a cerceta la fața locului evenimentele care au decis soarta omenirii.
Mă bucur că îmi realizez, chiar și la această vârstă, unele vise de ale mele. La vârsta de 68 de ani am urcat pe unul dintre cele mai înalte piscuri din munții României, când am rotunjit 70 de ani, am urcat pe Goverla din Carpații ucraineni, și iată, după cum am spus, la 76 de ani am ajuns la craterul vulcanului Vezuviu.
–Mai aveți un vis nerealizat?
–În timpul unei călătorii am cumpărat cartea scriitorului Gary Jenninos „Azteca”. Este un roman în limba franceză despre civilizația dispărută – Azteca. Am citit-o în franceză cu mare interes și, dacă ar exista posibilitate și mi-ar permite sănătatea, de ce să nu visez la o călătorie peste ocean? Oricum, „busola curiozității” mă duce încă prin cele mai interesante locuri istorice.
–Vă doresc să realizați și un asemenea vis frumos.
–Vă mulțumesc.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com