Înnoiri fundamentale la Liceul „Gheorghe Asachi” din Herța

22 10 А 1

La 21 octombrie, la Liceul „Gheorghe Asachi” cu limba română de predare din Herța au avut loc festivități cu prilejul încheierii Proiectului „Investiție în viitorul educației românești din Ucraina: Modernizarea și creșterea performanței energetice a Liceului „Gheorghe Asachi” din Herța”. Proiectul a fost implementat de Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Regiunea Cernăuți, condusă de doamna Oxana Medvedi. Realizarea lui a fost posibil datorită sprijinului Guvernului României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care a acordat o finanțare nerambursabilă de 760.035 lei, din totalul investiției de 798.535 lei.

În perioada iunie–octombrie, clădirea liceului și-a schimbat aspectul. Pereții au fost căptușiți și înnoiți.  S-au creat spații moderne, calde și eficiente energetic, adevărate condiții europene pentru elevii de azi și pentru generațiile care vor urma.

La sărbătoarea elevilor și pedagogilor de la Liceu au fost invitate persoane care au contribuit la realizarea prevederilor din proiect.  Elevii și profesorii herțeni, sub îndrumarea doamnei directoare Marina Maftei, au pregătit un program artistic plin interesant. Vorbitorii au adus mulțumiri Departamentului pentru Românii de Pretutindeni; doamnei Irina-Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți, pentru prezență și pentru ajutorul acordat școlilor românești din Ucraina; domnului Vasile Scripcaru, primarul CT Herța, pentru susținerea constantă;

domnului  Gheorghe Piligaci, constructorul proiectului, și domnului Minu Pavalachi, șeful Secției de Învățământ Herța; precum și domnilor Adrian Medvedi, Ion Vieru și Alexandru Platonov, care au contribuit nemijlocit la realizarea proiectului.

Au venit să împărtășească bucuria herțenilor o  delegație  din Dorohoi, condusă de domnul profesor Vasile Adăscăliței, care, în calitate de istoric, a amintit că prima școală în Herța a fost deschisă cu 250 de ani în urmă. Au fost alături de elevii și colectivul pedagogic de la Liceul din Herța preotul și profesorul Mihai-Octavian Blaj din Arad, domnul Vitalie Balta, consilier pe problemele minorităților al șefului Administrației Militare Regionale Cernăuți, precum și reprezentanți ai mediilor de expresie românească din regiune. Jurnalistul și poetul Nicolae Șapcă a difuzat în rândul elevilor numerele din anul curent ale revistei „Recreația mare”.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий