La 2 noiembrie 1639 domnul Munteniei, Matei Basarab, a fost mazilit de sultan în urma intrigilor domnului moldovean Vasile Lupu, sprijinit şi de marele vizir otoman. Vasile Lupu a uneltit împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei acestuia. În 1639, Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan şi a intrat pentru a doua oară în Muntenia cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Avem de la Vasile Lupu și un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859. Oastea lui Vasile Lupu a intrat în Muntenia în 1637, arzând și jefuind până la Râmnic. Matei Basarab, ajutat și de oștile voievodului transilvănean Gheorghe Racoczi, aflate sub comanda lui Ioan Kemeny, l-a învins la Teleajen și l-a scos din țară.
La 2 noiembrie 1784, în satul Curechiu din Transilvania, Gheorghe Crișan îi îndeamnă pe țăranii iobagi adunați în ziua precedentă la Mesteacăn să se ridice cu armele împotriva abuzurilor nobilimii, după ce autoritățile comitatului au încercat să îl aresteze, declanșând astfel propriu-zis marea insurecție țărănească. Revolta se extinde rapid în Munții Apuseni, devenind una dintre cele mai importante mișcări sociale din istoria românilor. Răscoala va fi înfrântă, iar conducătorii săi vor avea un destin tragic – Horea și Cloșca fiind frânți pe roată la Alba Iulia, iar Crișan sinucigându-se în temniță, însă evenimentul va rămâne un simbol al luptei împotriva asupririi feudale. Cu cinci ani înaintea căderii Bastiliei, revolta moților a produs un asemenea ecou în Europa iluministă încât viitorul lider girondin al Revoluției Franceze, Jacques-Pierre Brissot, a publicat în 1785 o scrisoare deschisă adresată împăratului Iosif al II-lea în care îi lua apărarea lui Horea și demonstra că iobagii români din Transilvania aveau dreptul natural de a răsturna tirania.
La 2 noiembrie 1816, istoricul, filologul și cărturarul iluminist Gheorghe Șincai se stinge în sărăcie la Sinea (astăzi Šiňa, lângă Košice), pe teritoriul Slovaciei de astăzi, la vârsta de 62 de ani. Ca director al învățământului greco-catolic timp de 12 ani, a avut un rol fundamental în dezvoltarea învățământului românesc din Transilvania, contribuind la organizarea a peste 300 de școli și la afirmarea identității istorice și lingvistice a românilor. Timp de decenii, savantul poliglot și-a purtat manuscrisul operei sale capitale – Hronica românilor și a mai multor neamuri – în desagi, pe umeri, în peregrinările sale de la o moșie la alta, după ce cenzura habsburgică îi interzisese tipărirea în Transilvania prin faimoasa rezoluție a guvernatorului Joseph Bánffy: „Opus igne, auctor patibulo dignus” („Opera merită focul, iar autorul spânzurătoarea”).
La 2 noiembrie 1854, la Bucureşti a încetat din viaţă Anton Pann (Antonie Panteleon Petroveanu), poet, folclorist şi compozitor, autorul culegerii de proverbe „Povestea vorbii” şi al muzicii actualului Imn naţional al României. În poemul său „Epigonii”, Mihai Eminescu l-a supranumit pe Anton Pann „fiul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”. Data naşterii lui Anton Pann este incertă – în perioada anilor 1796-1798, la Sliven, localitate din Imperiul Otoman, astăzi – în Bulgaria. Este de origine bulgară sau aromână. Tatăl său, de meserie căldărar, moare devreme, în 1806, lăsând în urmă o văduvă și trei orfani. În aceste condiții grele, văduva Tomaida împreună cu cei trei băieți, trece în Basarabia și se stabilește la Chişinău. Aici viitorul poet şi compozitor figurează sub numele de Antonie Pantelimonovici Petrov, învață limba rusă și își fixează vocația de psalt. În iarna anului 1812 pleacă împreună cu mama sa la Bucureşti.
În 1819 scaunul arhieresc din Bucureşti e ocupat de Dionisie Lupu, om luminat care inițiază o adevărată campanie de „autohtonizare” a vieții eclesiastice. Astfel, în 1820, la numai 23 de ani, Anton Pann este numit de Prea Sfințitul Dionisie Mitropolitul în comisia pentru traducerea cântărilor bisericești din grecește în românește, dovadă că devenise un nume cunoscut în viața muzicii bisericești a epocii. În activitatea sa de la Episcopie, Anton Pann a avut ca scop principal românizarea și modernizarea muzicii bisericești, dovadă fiind manuscrisele redactate, constând în cântări specifice cultului ortodox.
Anton Pann a fost un pasionat colecționar de muzică românească, care a notat creații din repertoriul muzicienilor din perioada fanariotă. El a tipărit mai târziu unele din cele mai vechi piese muzicale de curte și cântece de lume inspirate din melosul bizantin şi otoman. Acest lucru a fost însoțit de interesul său în alte tradiții muzicale: în practica sa bisericească, el a tradus și compus în tradiția imnologiei bizantine și a fost printre primii din generația sa care a folosit terminologia muzicală vestică. Anton Pann a fost și un interpret iscusit la cobză, lăută, chitară și la pianoforte, cântând în diverse momente, alături de tinerii boieri.
Anton Pann a fost cel care a pus pe muzică versurile poeziei „Un răsunet”, scrisă de Andrei Mureşanu în 1842, devenind viitorul Imn de stat al României, „Deşteaptă-te, române!”.
În data de 2/14 noiembrie 1869, la București, se naște Iulia Hașdeu, unica fiică a marelui savant enciclopedist Bogdan Petriceicu Hașdeu. Considerată un copil de o inteligență extraordinară, va studia la Paris și va scrie literatură în română și franceză, dar va muri de tuberculoză la numai 18 ani, în septembrie 1888. Destinul său tragic va inspira construirea Castelului Iulia Hașdeu de la Câmpina, unul dintre cele mai neobișnuite monumente din România. La vârsta de 11 ani absolvise deja Colegiul Național „Sfântul Sava” și tot atunci își încheiase studiile la Conservatorul din București, iar la 16 ani devenea prima româncă din istorie admisă ca studentă la prestigioasa Universitate Sorbona din Paris. După moartea ei, tatăl său – unul dintre cei mai riguroși filologi pozitiviști ai Europei – s-a refugiat în spiritism și a susținut că toate schițele arhitecturale ale castelului-templu de la Câmpina i-au fost dictate direct de spiritul Iuliei în timpul ședințelor nocturne de scriere automată.
Evenimente istorice din ziua de 2 noiembrie:
1765: Împărăteasa Maria Tereza semnează diploma imperială prin care acordă Transilvaniei statutul de Mare Principat în cadrul monarhiei habsburgice. Schimbarea confirmă poziția administrativă distinctă a provinciei, dar nu modifică sistemul politic dominat de stările privilegiate (Unio Trium Nationum), care excludea în continuare cea mai mare parte a populației românești de la exercitarea puterii. Departe de a fi doar un gest onorific pentru Transilvania, ridicarea provinciei la rang de Mare Principat autonom a fost o manevră juridică subtilă a Curții de la Viena pentru a bloca definitiv pretențiile nobilimii de la Buda de a reîncorpora Transilvania în Regatul Ungariei: prin acest statut, provincia rămânea subordonată direct coroanei habsburgice, ocolind autoritatea Dietei maghiare.
1814: Periodicul londonez, The Times, este primul care folosește tiparnița în editarea sa.
1864: Prin decret domnesc, Alexandru Ioan Cuza aprobă regulamentul de funcționare și consfințește organizarea Școlii Naționale de Belle-Arte din București (după decretul fondator din 5 octombrie), la inițiativa pictorilor Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu. Instituția, inaugurată oficial în decembrie același an, reprezintă un moment decisiv pentru învățământul artistic modern românesc și stă la originea actualei Universități Naționale de Arte din București.
1886: Oficiul Imperial de Brevete din Germania acordă și publică oficial brevetul nr. DRP 37435 pentru automobilul cu motor cu ardere internă pe benzină (Benz Patent-Motorwagen) construit de inginerul Carl Benz la Mannheim.
1908: La Bacău, se naște Dimitrie Berea, pictorul român care va avea o carieră internațională remarcabilă, expunând în galerii prestigioase din Europa și Statele Unite și realizând portrete ale unor personalități celebre.
1940: Al Doilea Război Mondial: Statele Unite oferă ajutor tuturor națiunilor împotriva agresorilor.
1941: În plin Al Doilea Război Mondial, la Iași începe să funcționeze oficial postul regional „Radio Moldova”, destinat ascultătorilor din Moldova, Basarabia și Bucovina.
1956: Armata sovietică reprimă sângeros protestul budapestanilor început în octombrie. Imre Nagy este arestat.
1962: Președintele american John F. Kennedy a anunțat încheierea crizei rachetelor din Cuba, moment considerat unul dintre cele mai periculoase episoade ale Războiului Rece. Confruntarea dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, provocată de instalarea de rachete nucleare sovietice în Cuba, a adus lumea foarte aproape de un conflict nuclear global și de izbucnirea celui de-Al Treilea Război Mondial.
1990: Începutul conflictului armat din Transnistria. Unitățile poliției moldovenești au folosit arme, încercând să elibereze sediile consiliului raional, ale judecătoriei și ale procuraturii din Dubăsari, care fuseseră ocupate de femei. Trei persoane și-au pierdut viața.
2000: în pădurea de lângă Tarașcia, regiunea Kiev, a fost găsit cadavrul jurnalistului ucrainean Gheorghi Gongadze, dispărut la 16 septembrie.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com