Iubirea exprimată în tăcere…
Un domn în vârstă de 80 de ani venea în fiecare după-amiază în același parc din Viena, se așeza pe o bancă și scotea din geantă două sandvișuri și un termos cu ceai. Desfăcea sandvișurile, mânca unul și lăsa celălalt neatins pe banca de lângă el, privind în zare sau citind o carte.
O tânără care trecea des pe acolo l-a urmărit câteva săptămâni, curioasă și ușor melancolică. Într-o zi, și-a făcut curaj și l-a întrebat: „Iertați-mă, vă observ de mult timp. Pentru cine lăsați mereu al doilea sandviș? Ați pierdut pe cineva drag?”.
Bătrânul a zâmbit cald, cu ochii umezi, și i-a răspuns: „Soția mea, Martha, a murit acum cinci ani. În fiecare zi de 40 de ani ne-am plimbat prin acest parc și am mâncat împreună un sandviș la ora asta. Chiar dacă ea nu mai este fizic aici, banca aceasta este locul nostru. Când las sandvișul acolo, îi spun că sunt încă prezent și că ne vom revedea”. Iubirea nu se stinge odată cu plecarea cuiva; ea își schimbă doar forma.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com